Skip to main content

11 Septembrie. Sanda Ţăranu, celebra voce a Teleenciclopediei, apare într-o reclamă a trupei Vunk

 

Publicitate

Sursa foto: Evz.ro
Sursa foto: Evz.ro

CELEBRA VOCE A TELEENCICLOPEDIEI, ÎNTR-O RECLAMĂ PENTRU VUNK. După foarte mulţi ani de când nu a mai colaborat în spaţiul public din România, Sanda Ţăranu (acum în vârstă de 74 de ani) revine în atenţia publicului cu o colaborare inedită cu trupa VUNK: promovarea celui mai mare spectacol al trupei, scrie Evenimentul Zilei. Inconfundabila voce a Teleenciclopedia, una dintre cele mai faimoase crainice de televiziune din Romania, Sanda Ţăranu apare într-o reclamă a trupei VUNK.

Într-un spot publicitar care aminteşte de inconfunda emisiune de pe TVR 1, Sanda Ţăranu spune “te-ai întrebat vreodata unde se duc emoţiile oamenilor?” şi-apoi, didactic ca la celebra emisiune, explică traseul acestora în natură: “emoţiile sunt transmise prin gesturi şi cuvinte, iar cuvintele sunt puse în cântece, iar cântecele se ascultă la un concert.”
La 74 de ani, Sanda Ţăranu revine la muncă


CERTIFICARE IAB PENTRU INDUSTRIA DE PUBLICITATE ONLINE. Începând cu 1 octombrie 2013, IAB România oferă acces la prima certificare internaţionala creată pentru acreditarea profesioniştilor din industria de publicitate online, Digital Media Sales Certification, scrie Wall-Street.ro.

Acreditarea Digital Media Sales Certification (DMSC) evalueaza competenţe din următoarele zone: cunostinţele despre instrumentele şi tehnicile cu care lucrează publicitatea online, vânzarea de spaţiu media online, managementul campaniilor digitale, evaluarea şi analiza rezultatelor campaniilor de online advertising.
IAB oferă în România prima certificare internaţională creată special pentru industria de publicitate online


TELEVIZIUEA PENTRU FEMEI STYLE SE TRANSFORMĂ ÎNTR-UNA PENTRU BĂRBAŢI. NBC Universal rebranduieşte Style - televiziune distribuită şi în România - în Esquire şi o transformă dintr-o televiziune pentru femei într-una pentru bărbaţi, scrie Forbes.ro, care citează Media Expres.

Televiziunea Esquire va înlocui Style pe 23 septembrie a.c., motivul invocat fiind că divizia de entertainment a NBC are prea multe televiziuni pentru femei (Bravo, Oxygen şi E!, pe lângă Style). Style se distribuie în prezent în România pe Romtelecom, satelit şi cablu şi alte reţele independente.

NBC înlocuieşte televiziunea Style pentru femei cu Esquire pentru bărbaţi


MESAJE DE PE FACEBOOK INTEGRATE ÎN DIRECT ÎN TIMPUL UNOR EMISIUNI TV. Facebook oferă, începând de luni, unor companii de media, printre care se numără CNN şi BSkyB, posibilitatea de a integra în direct în timpul emisiunilor comentarii "la cald" publicate de utilizatorii reţelei de socializare, intrând pe un teren dominat până în prezent de Twitter.

"Companiile de media pot începe să integreze comentarii de pe Facebook în emisiunile şi transmisiunile lor, afişând în timp real mesaje publice" de pe reţeaua de socializare americană, scrie Justin Osofsky, vicepreşedinte Facebook pentru operaţiuni online, pe un blog al platformei.
CNN şi BSkyB vor putea publica în direct mesaje de pe Facebook

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • noName noName
    Vocea Mariana Zaharescu este cea care se identifica cu Teleenciclopedia.

Trimite un comentariu

sus