CÂTE ORE PETREC ADOLESCENŢII LA TV. Adolescenţii români petrec, în medie, şapte ore pe zi uitându-se la televizor, ascultând radio, navigând pe internet sau dedicându-se jocurilor video, potrivit unui studiu prezentat de Ministerul Tineretului şi Sportului (MTS) şi UNICEF, citat de Mediafax.
Publicitate Potrivit studiului, instrumentele social media sunt utilizate mai mult de băieţi (93 la sută vs. 88 la sută), de adolescenţii din mediul urban (91 la sută vs. 77 la sută) şi de cei în vârstă de minimum 14 ani.
96 la sută din adolescenţi se uită zilnic la televizor, 50 la sută dintre ei petrec peste trei ore pentru această activitate în loc să socializeze, să înveţe, să se joace sau să facă sport. De asemenea, 88 la sută din adolescenţi utilizează internetul, media fiind de 3,37 ore pe zi.
STUDIU: Câte ore stau adolescenţii români, în medie, la TV sau calculator
ANTENA1 ŞI PROTV AU ATRAS CEA MAI MULTĂ PUBLICITATE LA MEDICAMENTE. Piaţa farmaceutică este cel de-al treilea investitor în publicitatea TV, după telecom şi cosmetice. Forbes România estimează că bugetul net consumat de companiile pharma pe televiziune, în primele opt luni ale acestui an, se ridică la 19,2 milioane de euro.
Antena 1 este televiziunea care a livrat cel mai mare volum de audienţă pentru campaniile de promovare ale brandurilor pharma (OTC), în perioada 1 ianuarie – 31 august 2013. Volumul de audienţă s-a ridicat la 28.688 puncte de audienţă pe targetul comercial (urban, 18 – 49 de ani). Cel mai mare investitor pharma pe Antena 1 a fost Health Adviser, care a consumat 7.588 GRP’30pe targetul comercial.
Pro TV a livrat un volum de 21.568 GRP’30pe targetul comercial, cu 2,6% mai puţin decât anul trecut. Printre cei mai mari clienţi publicitari de la Pro TV se numără: Sandoz (2.464 GRP’30target comercial), Sanofi-Aventis (2.376) şi Reckitt Benckiser - 2.282.
Televiziunile care au atras cele mai mari bugete de publicitate pentru medicamente
EFECTUL CNA. Anunţurile de scoatere la licitaţie a licenţelor Radio Guerrilla şi The Money Channel au fost eliminate de pe site-ul administratorului judiciar al Realitatea Media, HM Expert IPURL, după ce membrii CNA au spus, că vânzarea la licitaţie a respectivelor licenţe este ilegală, scrie Mediafax.
Potrivit Laurei Georgescu, este posibil ca anunţuri privind scoaterea la licitaţie a licenţelor Radio Guerrilla şi The Money Channel să fie publicate la sediul HM Expert IPURL şi, implicit, este posibil ca licitaţia să fie totuşi organizată.
Societatea Realitatea Media SA, aflată în insolvenţă, a anunţat că va vinde la licitaţie, prin administratorul său judiciar, HM Expert IPURL, licenţele audiovizuale ale postului Radio Guerrilla şi licenţa audiovizuală a televiziunii The Money Channel. Potrivit unor anunţuri postate luni pe site-ul HM Expert IPURL, licitaţiile se vor desfăşura săptămânal, în fiecare zi de luni, de la ora 13.00, la sediul administratorului judiciar.
Anunţurile privind licitaţiile Guerrilla şi The Money Channel, retrase de administratorul Realitatea
200 DE LUCRĂRI LA INTERNETICS 2013. Competiţia Internetics de anul acesta reuneşte 200 de lucrări şi 42 de agenţii participante: Bakers Digital Communication, BORTUN-OLTEANU, BrandUP Interactive, CARAT România, Centrade Saatchi & Saatchi, Colorbitor Digital, Creative Market, DDB România, Digital Star, DRAFTFCB România, Geometry Global, GolinHarris Bucharest, GreenPixel Interactive, HMedia România, ileo, Infinit Solutions Agency, Interactions, Kaleidoscope Proximity, Kinecto, Kubis, Lowe & Partners, MobileWorks, MRM Worldwide România, MSPS, Ogilvy & Mather, pastel, Propaganda&V8, Publicis Bucharest, Pukka, Real Smart Investment, Republika Interactive, Romnet Creative, SENIORHYPER, Smile Media, Starcom MediaVest Group, Strategad, TBWABUCUREŞTI, The Geeks, The Practice România, Webstyler, White Image şi Wunderman Bucharest, scrie HotNews.ro.
200 de lucrări au fost înscrise în competiţia Internetics 2013
CAMPANIE PRO TV MAGAZIN. PRO TV Magazin a dat startul campaniei “Cei mai frumoşi în 2013”, scrie Mediafax. Cu această ocazie, PRO TV Magazin îşi invită cititorii să voteze vedetele preferate pe ceimaifrumosi.protvmagazin.ro şi să îi aleagă pe cei care îi inspiră, pe cei care îi fac să zâmbească şi pun pasiune în tot ceea ce fac.
Alegerile cititorilor vor fi anunţate în cadrul Galei “Cei mai frumosi în 2013”, un eveniment în care PRO TV Magazin “premiază oamenii cu intenţii bune, oamenii care fac lucruri de calitate, oamenii care au talent, oameni care ştiu să zâmbească şi să ne facă să zâmbim, oameni care ocrotesc natura, oameni care mai cred în familie. Oameni care lucrează sau nu în televiziune.”, dupa cum declară Nicoleta Nicolae, redactor-şef PRO TV Magazin.
Andreea Esca, Loredana, Andra sau Horia Tecău sunt numai câteva dintre nominalizari.
PRO TV Magazin îi premiază pe “Cei mai frumoşi în 2013”
CÂT DE ETIC E SĂ-L FOLOSEŞTI PE HITLER ÎN RECLAME. Imaginea cele mai terifiante personalităţi a istoriei, Adolf Hitler, este curajos preluată de tineri creativi din publicitate pentru diverse campanii, în ultimii ani. Premiul de 10.000 de euro câştigat de doi absolvenţi de regie din Germania, în cadrul decernării Premiilor First Steps ale Academiei germane de Film, a readus în discuţie etica din spatele folosirii imaginii lui Hitler, chiar dacă, aproape în toate cazurile, el este asociat răului absolut, scrie Adevărul. Spotul video al tinerilor regizori germani a fost creat pentru a descrie eficienţa sistemului „Collision-Prevent-Assist“ (asistenţă pentru prevenirea coliziunilor) al autovehiculelor Mercedes. Reclama, filmată la o calitate video de excepţie, prezintă un Mercedes C-Klasse care îl loveşte pe copilul-Hitler, promovând sloganul: „Detectează pericolele înainte ca ele să provoace rău“.
VIDEO Reclame de succes care folosesc imaginea lui Hitler
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
Trimite un comentariu