Fata lui Tudor Vornicu, emisiune la TVR. Smaranda Vornicu, în locul Taniei Budi la show-ul De la A la infinit

TVR pregăteşte o mutare surpriză pentru după-amiezele de sâmbătă. Emisiunea De la A la infinit, care era prezentată de Tania Budi, o va avea ca gazdă pe Smaranda Vornicu, fiica regretatului om de televiziune Tudor Vornicu.

Din informaţiile Paginademedia.ro, emisiunea De la A la infinit cu Smaranda Vornicu va intre în grila TVR 1 din 12 octombrie şi va fi difuzată în fiecare sâmbătă, între orele 15.00 şi 18.00.

Ce a făcut până acum Smaranda Vornicu?

Fiica lui Tudor Vornicu a trecut, de-a lungul anilor, prin meserii din cele mai diverse, de la stomatolog (19988-1993), la om de publicitate, beauty editor, jurnalist independent şi scriitor.

A lucrat la Saatchi&Saatchi la mijlocul anilor 90, a fost Beauty editor la revista Avantaje şi a publicat articole (beauty, călătorie, sănătate, gastronomie) în titluri ca Elle, Cosmopolitan şi Good Food. Este autoarea volumului de versuri Se plâng de mine îngerii. Deţine, din 1995, o firmă de servicii de frumuseţe şi de import si distribuţie de echipamente medicale.

Cine este Smaranda Vornicu? O caracterizare făcută de ea însăşi vorbeşte de la sine:

"În 45 de ani, am fost fiică, nepoată, strănepoată, soră, iubită, logodnică, soţie, noră şi mamă, elevă, studentă, medic stomatolog, account executive, jurnalist freelance, editor, manager, asociat, poet de ocazie, aventurieră în bucătărie, croitoreasă lipsită de răbdare, sportivă leneşă, călătoare entuziastă, dependentă de pantofi şi cosmetice, fumătoare, bloggeriţă. Aştept cu nerăbdare să fiu ce nu am fost încă!", spune ea.

Smaranda Vornicu despre Smaranda Vornicu:

• Data naşterii: 21 iulie 1965 (am fost poreclită "Epoca de Aur" pentru că mi-am făcut apariţia pe lume, se pare, în perioada Congresului al IX-lea al PCR);

• Prin clasa a V-a am început să scriu poezii, sub influenţa lui Ionel Teodoreanu, a lui Rabindranath Tagore şi a unui extraordinar cer înstelat de prin Munţii Vrancei;

• Ca orice pionier studios, am participat la Cenaclul Literar al Scolii Generale Nr. 56 din Bucureşti şi am făcut - mă întreb acum de ce ? - o pasiune pentru reportajele lui Geo Bogza. Datorită mamei mele i-am descoperit pe Saint Exupery, pe Jacques Brel, pe Breugel şi gastronomia franceză. Datorită profesoarei mele de limba română, Doamna Chesaru, am găsit frisonul magic pe care ţi-l dă cuvântul scris.

• Liceul (pe atunci industrial) "George Coşbuc" m-a făcut să înţeleg că mintea poate fi un fel de burete care absoarbe orice informaţie, aparţinând oricărui subiect de studiu, inclusiv "Desen tehnic", "Automatizări" sau "Rezistenţa materialelor". Am absolvit "cum laude" în meseria de prelucrător prin aşchiere.

• În 1983, am ales, spre surprinderea tuturor (inclusiv a mea) o carieră medicală şi am intrat la Facultatea de Stomatologie din Bucureşti. Din nou "buretele" a intrat în funcţiune şi am trecut prin "Anatomie", "Fiziologie", "Terapie", "Chirurgie", "Pedodonţie". Am înţeles cât de fragilă este viaţa, cât de complexă şi plină de responsabilităţi este profesiunea medicală. Poate şi de aceea, m-am distrat cât am putut de mult. În anii de liceu şi de facultate am devenit oarecum selectivă în lecturile mele şi am scris când simţeam nevoia să scap de preaplinul de bine sau de rău.

• 1989 a însemnat pentru mine mult mai mult decât pentru toţi cei din jur. În acest an, tatăl meu, Tudor Vornicu, a plecat să facă emisiuni în direct pentru un public foarte îndepărtat. Şi tot atunci, l-am primit în dar pe fiul meu Tudor "born on the 4th of July", cum zice un titlu de film.

• Până în 1993, am fost Doamna Doctor şi am tratat copii (şi nu numai) cuminţi (şi nu numai). Pentru că totul în jur se schimba cu repeziciune sau poate pentru că eu mă schimbam cu tot atâta repeziciune, am reînceput să scriu poezie. Cu febrilitate, cu un fel de inocenţă redescoperită şi multă încurajare din partea prietenilor mei, Paul Shalit şi Alexandru Andrieş. Aşa a început volumul "Se plâng de mine îngerii".

• Acum trăiesc o tihnită viaţă burgheză şi mă bucur de cei dragi mie. Scrisul pare să devină un fel de fitness intelectual. Visez un roman despre arta compromisului la români. Îmi place din ce în ce mai mult să gătesc şi să umblu prin lume. Mă războiesc duios cu fiul meu, care creşte într-o lume de sporturi extreme. Uneori, mă uit la cer şi mă întreb dacă bunicile mele (o olteancă din Caracal şi o italiancă din Piemont) sunt mulţumite de mine.