Skip to main content

Concursul de frecvenţe, ziua a III-a. Itsy Bitsy vrea opt frecvenţe noi

 

Itsy & Bitsy

Publicitate

Felix Tătaru şi Nadia Tătaru, acţionarii societăţii care operează Itsy Bitsy (On Air Studio SRL Bucureşti) şi fondatorii acestui post de radio, s-au prezentat astăzi în faţa Consiliului Naţional al Audiovizualului pentru a solicita opt frecvenţe noi în vederea extinderii reţelei la nivel local.

"Dacă am avea o acoperire mai mare am putea să câştigăm mai mult din publicitate astfel încât să putem continua acest proiect, la care noi ţinem foarte mult, şi implicit să avem emisiuni mult mai bune", a spus Nadia Tătaru, directorul general al Itsy Bitsy, în faţa membrilor CNA.

Compania On Air Studio s-a înscris la concursul de frecvenţe radio al CNA pentru a-şi extinde reţeaua în următoarele localităţi: Bistriţa, Bălceşti şi Drăgăşani (judeţul Vâlcea), Petroşani (Hunedoara), Slatina (Olt), Slobozia (Ialomiţa), Suceava şi Vaslui.

Cinci societăţi au susţinut astăzi prezentări în faţa membrilor CNA pentru a obţine mai multe frecvenţe radio. Este vorba de On Air Studio SRL Bucureşti (Itsy Bitsy), Radio Maxima Sport SRL Bucureşti (Maxima Sport FM – sport, educaţie sportivă), Radio CNM  (care deţine în prezent Alt FM, ce emite în Arad - un post de radio interconfesional religios), Radio Maria SRL Oradea (care în prezent deţine Radio Maria, un post cu profil religios, care emite în Zalău, Blaj şi Baia Mare), Radio-TV Horion SRL Craiova (Radio Mioriţa – folclor).

În joc au mai rămas doar 47 de frecvenţe radio, deşi la început au fost 71, după ce fostele licenţe Click FM şi Radio Guerrilla au rămas suspendate până la lămurirea aspectelor juridice.

Câte frecvenţe vor să obţină fiecare dintre societăţile care şi-au prezentat astăzi proiectele?

  • Dintre companiile cu prezentări astăzi, Radio CNM Sânleani este societatea care a solicitat cele mai multe licenţe, 19 la număr, pentru postul de radio tematic religios ALT FM (Interconfesional religios).

Societatea s-a înscris la concurs pentru a obţine licenţe în următoarele localităţi: Adjud (Vrancea), Alba Iulia, Bacău, Bistriţa, Bălceşti (Vâlcea), Cluj-Napoca, Drăgăşani (Vâlcea), Focşani (Vrancea), Iaşi, Nucet (Bihor), Oneşti (Bacău), Panciu (Vrancea), Petroşani (Hunedoara), Slatina (Olt), Slobozia (Ialomiţa), Suceava, Timişoara, Târnăveni (Mureş) şi Vaslui (Vaslui).

  • Radio Maria Oradea vrea 12 frecvenţe în următoarele localităţi: Adjud, Alba Iulia, Bacău, Cluj-Napoca, Focşani, Iaşi, Nucet (Bihor), Oneşti, Panciu, Timişoara, Târnăveni (Mureş), Vişeul de Sus (Maramureş).
  • Radio Maxima Sport FM s-a înscris la concursul organizat de CNA pentru a obţine două frecvenţe, una în Bălceşti (Vâlcea) şi una în Slatina (Olt).
  • Radio Mioriţa (folclor) vrea frecvenţe în Bălceşti (Vâlcea), Drăgăşani (Vâlcea) şi Slatina (Olt).

Discuţiile de la CNA pentru proiectul de extindere al Itsy Bitsy:

Nadia Tătaru, directorul general al postului Itsy Bitsy:

Au trecut opt ani de când funcţionează acest post de radio. Am făcut programe educative pentru copii şi părinţi. Când l-am lansat era un radio pentru copii, între timp ne-am dat seama că trebuie să ne adresăm şi părinţilor pentru a ajunge la copii. Aşa că acum, programele penru părinţi ocupă mai mult spaţiu decât ne-am aşteptat. Niciun copil nu ascultă singur radioul. În intervalul în care copiii sunt la grădiniţă avem programe pentru părinţi. (…)

Este foarte greu şi costisitor să faci educaţie pentru părinţi şi copii. Acest post de radio ar fi trebuit să primească ajutor din partea statului, sub forma de subvenţii. Anul acesta ne-a fost foarte greu. Veniturile noastre sunt mai ales din publicitate şi având în vedere scăderea acestei pieţe şi faptul că Itsy Bitsy nu difuzează reclame nocive pentru copii, deşi cu buzunarele goale am refuzat bugete de la fast-food-uri, margarine şi alte produse dăunătoare copiilor.

Am venit să vă solicităm să ne acordaţe frecvenţe mai multe pentru că acum în oraşele în care emitem, acoperim doar jumătate din ţară. În medie ne ascultă, în mod frecvent, 1,4 milioane de părinţi, plus copii. Din păcate, când vrem să câştigăm bugete trebuie să ai acoperire naţională şi nouă ne lipsesc oraşe importante, precum Iaşi, Timişoara, Braşov, unele sunt scoase la concurs, altele nu. Dacă am avea o acoperire mai mare am putea să câştigăm mai mult din publicitate astfel încât să putem continua acest proiect şi să avem emisiuni mult mai bune.

Avem foarte multe proiecte de emisiuni, noi facem educaţie prin joc şi în momentul de faţă nu putem oferi ascultătorilor noştri tot ceea ce ne-am dori, pentru că avem dificultăţi financiare.

Felix Tătaru:

Nu este un business şi puţine radiouri din România reuşesc să supravieţuiască doar din acest business de radio. Eu am şi o poziţie în publicitate, am fost preşedintele IAA România, şi acum am o poziţie de conducere la nivel global (Senior Vice President IAA Global).

Piata de publicitate a radioului este anul acesta de 6% (din totalul pieţei de publicitate din România), este o situaţie catastrofală. Mulţumim lui Dumnezeu că ne-a ajutat să facem acest proiect, din alte activităţi pe care le desfăşurăm în domeniul comunicarii. Avem bani pentru a dezvolta aceste frecvente pe care vi le solicităm.

Ştiţi bine că veţi da frecvenţe care nu vor fi operate. Acum patru ani, cand am cerut frecvenţe tematice pentru copii, trei societăţi au primit frecvenţe pentru radiouri destinate copiilor ş nu au făcut nimic cu ele. Avem puterea să spunem nu la reclamele nocive pentru copii. Nadia şi cu mine considerăm că Itsy Bitsy e al treilea copil al nostru, ideea ne-a venit uitandu-ne la copiii nostri.

Maria ne-a inspirat pe noi “cum ar fi să-i stimulăm pe copii să-şi dezvolte imaginaţia prin sunet. Eu cred că este cel mai curat brand din România. (…) Noi nu am venit acum aici să facem trafic de frecvenţe, dacă nu o să meargă veţi primi frecvenţele înapoi, sub semnătură. Am promis acelaşi lucru şi când am primit prima frecvenţă, în ianuarie 2004. (…) Primăvara acestui an a fost una extrem de grea, la noi să primeşti încasări de 2.000 de euro, când te costă radioul 20.000 de euro…

Acum, partea a doua a anului ne găseşte într-o perioadă mai bună. Acest concurs pentru noi vine într-un moment extraordinar, dacă ne ajutaţi (se referă la frecvenţele radio pe care le-au solicitat - n.r) vom putea să mergem în piaţă să spunem “iată, impactul nostrum creşte, deci puteţi să ne ajutaţi cu publicitate". Cred că fără CNA acest demers, nebun şi frumos nu ar fi fost posibil.

Monica Gubernat, membru CNA: Există un zvon în piaţa că mergeţi pe reluari 100%. Mi-as dori sa infirmati acest zvon.

Nadia Tătaru:

Dacă daţi acum pe radio puteţi auzi o emisiune în direct. Există concursuri pentru parinţi, în intervalul 9.00-12.00. Avem formate gramada. În grila de acum avem cinci ore de direct. Avem nişte emisiuni care sunt în reluare, Povestea de seară, care este teatru radiofonic (54 de episoade), avem emisiuni de enciclopedie.

Avem 400 de enciclopedii, fiecare emisiune are cam opt minute, este un teatru radiofonic. Emisiunile noastre sunt cu conţinut, nu facem cancan, este vorba de un conţinut atemporal. In mom in care avem aceasta bogaţie e păcat să nu o folosim.

Felix Tătaru:

Ne-am dori ca radio Itsy Bitsy să se susţină, având în vedere că nu vrem să acceptăm reclame nocive pentru copii. Mi-aş dori ca acest brand să fie autosustenabil, dar să păstrăm principiile.

Pe mine m-aţi convins 100%, mai mult de atât nu mă puteţi convinge”, a spus Viorel Vasile Buda, vicepreşedintele CNA, la finalul prezentării făcute de Nadia şi Felix Tătaru.

Narcisa Iorga, membru CNA:

Consider că CNA ar trebui să ajute mai mult posturi de radio cu misiuni sociale. (…) Atunci când există o reţea care îşi îndeplineşte misiunea, fiind vorba şi de o misiune socială, merită sprijinul nostru. Dintre cele 8 frecvente, care sunt prioritatile, primele 4? Stiu ca le vreti pe toate, eu v-am intrebat care sunt prioritate.

Felix Tătaru:

Suceava, Bălceşti, Bistriţa, Drăgăşani, Slatina şi celelalte. Le-am enumerate pe acestea ţinând cont de legăturile pe care le au cu celelalte frecvenţe ale Itsy Bitsy din prezent.

Nadia Tătaru:

Oraşele cu cât mai mulţi locuitori. Iaşi şi Timişoara ne dorim cel mai mult, dar acum nu este cazul. (...) Sunt întrebată prin telfoane anonime dacă vreau nu ştiu ce frecvenţă pentru nu ştiu ce bani. Eu nu vreau să dau bani pe frecvenţe, nu mi se pare corect. Nu ne-a întrebat nimeni dacă vrem vreo frecvenţă gratuită, în afară de CNA.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Andrei Andrei
    Ca bine zici..."eu cand ascult".
  • Cristian Cristian
    Hehe,
    Miorita ia bataie de la Itsy Bitsy :)

    Radio Horion isi va amana rebrandingul :)
  • cucu cucu
    eu cand ascult itsy bitsy TOT TIMPUL ESTE MUZICA...nu stiu cum se face dar asa se intampla...am copil mic si as fi vrut sa asculte si el ceva....PIERDERE DE TIMP ...:((( ... pacat
  • mihai mihai
    Un membru CNA care teoretic ar trebui sa stie ce se difuzeaza la radio spune " exista zvonuri ca difuzati reluari ..." Pentru ce mai platim un serviciu de monitorizare ? Macar din bun simt putea sa se informeze inainte de concurs despre ce programe fac cei care participa la concurs .Ca sa stie cui dau frecventele . Ca altceva nu au de facut din cate stiu . Si uite asa avem doar interviu cu dosarul in fata si nu o discutie despre radio si acoperirea unui program . Rusinos !
  • Geo anti limonada Geo anti limonada
    Brasovul nu intra in obiectivele voastre ?

Trimite un comentariu

sus