La aproape doi ani de la apariţie, cotidianul ploieştean Telegrama este interzis de la difuzare de către trustul Prahova, companie care deţine una dintre cele trei reţele de distribuţie de presă din judeţ. Trustul Prahova are şi alte produse media - ziar, televiziune - şi a fost deţinută de Sebastian Ghiţă.
Ieri a fost prima zi în care publicaţia Telegrama nu a mai apărut la chioşcurile de ziare deţinute de Editura Prahova. Conducerea Telegrama spune că decizia firmei de distribuţie a fost dictată de implicaţii politice la nivelul "administraţiei publice locale", pentru că "a avut curajul să-l critice pe primarul Iulian Bădescu (PSD)".
De altfel, primarul criticat de ziarul Telegrama a fost realizator la televiziunea din grupul Prahova pe vremea când era a lui S. Ghiţă.
"Interzicerea cotidianului „Telegrama” la chioşcurile de ziare deţinute de Editura Prahova vine în momentul unei serii de dezvăluiri făcute cu privire la „derapajele” administraţiei publice locale", se arată într-un comunicat de presă al ziarului Telegrama, remis Paginademedia.ro.
Compania care a oprit difuzarea, apropiată de Sebastian Ghiţă
Pe lângă firma de distribuţie, trustul de presă Prahova mai are în portofoliu său cotidianul Prahova, postul Prahova TV şi Radio Prahova. Editura Prahova are aproximativ 25% din piaţa de distribuţie din judeţul Prahova.
Administrator unic la firma Editura Prahova este Vlad Iacobescu, fratele lui Alexandru Iacobescu, un apropiat al lui Sebastian Ghiţă (PSD) - proprietarul România TV.
Vlad Iacobescu este şi acţionarul majoritar al televiziunii Prahova TV, post ce a aparţinut lui Sebastian Ghiţă, potrivit informaţiilor publicate de ActiveWatch în aplicaţia Harta Politică a Televiziunilor Locale.
Primarul criticat Iulian Bădescu, fost realizator TV la Prahova TV
Primarul municipiului Ploieşti, Iulian Bădescu, a realizat emisiuni la televiziunea Prahova TV, în perioada în care acest post aparţinea lui Sebastian Ghiţă (deputat PSD).
Paginademedia.ro vă prezintă, în continuare, câteva fragmente din comunicatul de presă al ziarului Telegrama de Prahova, prin intermediul căruia redacţia îşi anunţă cititorii că publicaţia poate fi găsită în continuare "în reţelele de distribuţie a ziarelor Calliope şi ABC Press sau pe baza de abonamnet".
Comunicatul de presă al cotidianului Telegrama
Interzicerea cotidianului „Telegrama” la chioşcurile de ziare deţinute de Editura Prahova vine în momentul unei serii de dezvăluiri făcute cu privire la „derapajele” administraţiei publice locale.
FILMUL EVENIMENTELOR.
"În data de 27 ianuarie, conducerea cotidianului Telegrama a fost anunţată telefonic în legătură cu încetarea distribuţiei în reţeaua „Prahova”, motivându-se că „aşa s-a primit ordin de mai sus”. La solicitarea noastră, societatea Editura Prahova a trimis o adresă scrisă de reziliere a contractului de difuzare, care ar fi trebuit să fie pusă în aplicare după o perioadă de preaviz. Cu toate acestea, pe 28 ianuarie, ziarul nu a fost distribuit în această reţea.
Este o măsură abuzivă, care încalcă orice normă de bun-simţ privind asigurarea unei egalităţi de şanse între publicaţiile din Prahova, dreptul la opinie, libera exprimare şi corecta informare a cititorilor."
"Interzicerea cotidianului „Telegrama” la chioşcurile de ziare deţinute de Editura Prahova vine în contextul dezvăluirilor făcute de cotidianul nostru cu privire la administraţia Iulian Bădescu şi modul în care, de un an şi jumătate, Primăria Ploieşti îşi bate joc de locuitorii oraşului:
„Redacţia Telegrama nu se lasă intimidată de aceste acţiuni dictatoriale şi va continua să informeze cititorii în mod obiectiv, aşa cum am procedat de fiecare dată când am descoperit nereguli în cadrul administraţiei publice. Suntem convinşi că, în ciuda acestor piedici, prahovenii vor căuta în continuare să citească ziarul Telegrama, îi asigurăm că o să rămânem la fel de incisivi, aşa cum ne-am obişnuit cititorii şi le mulţumim tuturor celor care au fost şi sunt alături de noi”, afirmă Cristi Constantinescu, directorul cotidianului Telegrama de Prahova.
Telegrama de Prahova poate fi găsită în continuare în reţelele de distribuţie a ziarelor Calliope şi ABC Press sau pe bază de abonament." (comunicatul de presă al ziarului Telegrama de Prahova)
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
Comentarii