Skip to main content

Diseară începe Românii au talent. Cu cine se bate show-ul de pe Pro TV

 

Romanii au talent, sezonul 4 Cel de-al patrulea sezon al emisiunii de divertisment Românii au talent debutează, în această seară, de la ora 20.30, la Pro TV. Ce scot la atac celelalte posturi?

Publicitate

Show-ul Românii au talent concurează pentru audienţa din această seară cu câteva filme americane, printre care Ascensiunea Cobrei (Antena 1), cu Jocurile Olimpice de iarnă (Soci 2014)- difuzate de TVR 1 şi câteva reality show-uri de pe Prima TV şi Kanal D.

Talent show-ul de pe Pro TV pune la bătaie, în acest sezon, un premiu în valoare de 120.000 de euro pentru marele câştigător şi 10.000 de euro pentru cel mai original concurent.

Paginademedia.ro vă prezintă, în continuare, cu cine se intersectează în această seară Românii au talent, cel mai urmărit show de divertisment din 2013:

  • ANTENA 1. Emisiunea de pe Pro TV va avea o confruntare directă cu filmul american de acţiune Ascensiunea Cobrei, difuzat de Antena 1 în intervalul 20.30 - 23.00. Pelicula de pe Antena 1 este singurul program din această seară care coincide perfect cu intervalul în care va fi difuzat show-ul de talente. 
  • TVR 1. O oră din transmisiunea în direct a TVR 1 de la Jocurile Olimpice de iarnă - Soci şi o jumătate de oră din pelicula Capcanele seducţiei, cu Gillian Anderson şi Angelina Jolie.
  • La Prima TV, show-ul Românii au talent se intersectează cu trei emisiuni de divertisment: Mărul discordiei (reality show, difuzat în intervalul 20.00 - 22.00), emisiunea de satiră Mondenii (22.00 - 22.30) şi 30 de minute din serialul Trăsniţii.
  • Kanal D are programat reality show-ul prezentat de Ernest - Pe banii părinţilor (20.00 - 21.30) şi comedia romantică Furtună, peripeţii şi dragoste (SUA, 1999), cu Sandra Bulock şi Ben Affleck. Filmul se încheie cu o jumătate de oră după finalul emisiunii de pe Pro TV.

Cel mai vizionat show de divertisment al anului trecut a fost Românii au talent, urmărit de 4,2 milioane de telespectatori din întreaga ţară (dintre care 2,1 milioane erau din mediul urban), potrivit unei analize realizate de Paginademedia.ro.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • radu radu
    cred ca principalul concurent va fi digisport, cu meciul stelei...

Trimite un comentariu

sus