Jurnalistul Cătălin Tolontan, redactor-şef la Gazeta Sporturilor, ziar deţinut de grupul Intact, se declară solidar cu Andrei Pleşu, care recent a fost ţinta unui atac mediatic din partea postului Antena 3.
În semn de solidaritate cu scriitorul, Cătălin Tolontan a publicat, ieri, pe blogul său un fragment din cartea "Despre îngeri" scrisă de Andrei Pleşu.
”Una dintre crizele inerente oricărui parcurs interior e pierderea încrederii, senzaţia că nu progresezi, că eşti abandonat, că lucrurile nu au sens, că te-ai adîncit într-o opţiune care nu duce nicăieri. Ţelul vizat devine nebulos, voinţa cedează.
Efectul este posomorîrea sufletului, tristeţea, demobilizarea.
În contrast cu această suferinţă cronică – care atestă o priză drastică a demonicului asupra vieţii noastre sufleteşti – rolul îngerului păzitor e capital. El reconfortează, atenuează răul, reinstituie tonusul vital", este unul dintre pasajele selectate de Tolontan din volumul "Despre îngeri", de Andrei Pleşu.
Redactorul-şef al Gazetei Sporturilor şi-a "justificat" gestul doar prin simpla redare a unui fragment din cartea semnată de Andrei Pleşu.
Astăzi, Revista 22 a iniţiat un protest împotriva "linşajului mediatic produs de Antena 3", care a fost semnat până la această oră de peste 460 de persoane. Cătălin Tolontan nu este printre semnatari.
Lista cuprinde actori, regizori, scriitori, profesori universitari, artişti plastici şi jurnalişti.
Printre nume: Ion Caramitru, Mircea Cărtărescu, Gabriel Liiceanu, Horia - Roman Patapievici, Mihai Răzvan Ungureanu, cineastul Alexandru Solomon, Ada Solomon, Ioan T Morar, Tudor Giurgiu, Oana Pellea. Apelului s-au mai alăturat şi Expert Forum, Freedom House Romania, Asociaţia Ziariştilor Independenţi din România şi Grupul Pentru Dialog Social.
CONTEXT. Mihai Gâdea l-a acuzat pe Andrei Pleşu, marţi seară, ca ar fi fost o "slugă" a tuturor regimurilor de după 1989.
Pleşu a criticat dur mai multe vedete ale Antenei 3, în textul Oameni de plastilină, despre care paginademedia.ro a scris AICI. „Antena 3 e de o „maleabilitate" ameţitoare. Atleţii ei n-au scrupulul consecvenţei, al coerenţei logice, al unor principii cît de cît constrîngătoare", a scris Andrei Pleşu.
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.roPleşu despre Mihai Gâdea: „De cîte ori îl văd, îmi vine să-l întreb: „Drăguţule, tu ce vrei să te faci cînd o să fii mare? Predicator? Activist social? Fată-n casă? Şef de sală? Un singur lucru să nu încerci: gazetăria."
Comentarii
Si sa nu uitam articolul "Chipul schimonosit al libertatii" din Adevarul, 14 iunie 1990, semnat... Andrei Plesu !
Tolontan e puternic. Balanta se incepe sa se incline altfel de-acum.
Lui Tolontan i se vor alatura Adi Mutu, Ana-Maria Prodan, Daminuta, Niky Mitea, Joe Panait, Claudiu Raducanu, Gigi Corsicanu, Nicu Galerie si multi altii.
Tolontan nu e un simplu intelectual.
El are in spate o intreaga pleiada de intelectuali, oamenii intre care si-a trait viata.
L-a cunoscut chiar si pe cel mai mare dintre Bratieni.
Bratianu II de la Dacia Unirea Braila.
Sa-i raspunda in acelasi mod, daca sunt capabili. Dar cand gadea nu a gasit Harvardul in... Anglia, greu de crezut ca este capabil sa-i dea replica lui Plesu. Mai simplu cu injurii decat cu ironie fina, care -colac peste pupaza-nici nu este pe intelesul fanaticilor A3.