Skip to main content

Gala Oscar 2014, urmărită de 43 de milioane de telespectatori. Cea mai mare audienţă din ultimii zece ani

 

oscar selfieOSCAR 2014. Gala Premiilor Oscar prezentată de vedeta de televiziune Ellen DeGeneres, gazda emisiunii "The Ellen Show", a înregistrat cea mai mare audienţă din ultimii zece ani, scrie presa americană.

Publicitate

Cea de-a 86-a Gală a Premiilor Oscar, transmisă în direct de canalul american ABC, a fost urmărită de 43 de milioane de telespectatori americani, notează Los Angeles Times, care citează datele preliminarii oferite de compania Nielsen.

Ediţia din 2004 a premiilor Oscar a fost urmărită de 43,5 milioane de americani.

Cifra de anul acesta este cu 6% mai mare decât cea înregistrată de evenimentul de anul trecut, găzduit de comicul Seth MacFarlane, creatorul desenului animat „Family Guy, mai notează latimes.com. Acesta este al treilea an consecutiv în care Premiile Oscar înregistrează o creştere a audienţei.

Audienţele de la Oscar, în ultimii trei ani

Ceremonia premiilor Oscar din 2013 a fost urmărită de 40,3 milioane de oameni. În 2012, evenimentul a cărui gazdă a fost comediantul Billy Crystal, a fost urmărit de 39,3 milioane de oameni, în timp ce în 2011 doar 37,6 milioane au vizionat gala.

Recordul de audienţă la Premiile Oscar a fost stabilit în 1998, de gala care a fost urmărită de 55,3 milioane de telespectatori. A fost anul în care blockbuster-ul "Titanic" a câştigat 11 Oscaruri, inclusiv distincţia pentru cel mai bun film.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus