Show-ul de gătit de la Pro TV, MasterChef, a înregistrat audienţe bune la cea de-a doua ediţie, plasându-se pe primul loc în audienţe, la o distanţă considerabilă faţă de Antena 1 şi Kanal D.
Noul sezon al emisiunii de gătit, a avut un start bun mai ales că în trecut se bătea, marţea, cu serialul Suleyman Magnificul, de pe Kanal D.
Paginademedia.ro prezintă în continuare audienţa posturilor TV pe intervalul de difuzare al emisiunii MasterChef.
NAŢIONAL. MasterChef a fost urmărit aseară, pe parcursul celor două ore, de peste 2,2 milioane de persoane în fiecare minut. Pro TV a fost la mare distanţă de cel de-al doilea clasat, Kanal D, care a difuzat serialul Feriha, înregistrând o medie de 1,4 milioane de telespectatori. Locul trei a fost al Antenei, care a avut un film, Vânătoarea de oameni.
URBAN. Show-ul a atras, la oraşe, o medie de 1,2 milioane de persoane în fiecare minut. Şi aici, Pro TV s-a situat la o distanţă confortabilă faţă de cel de-al doilea clasat, Antena 1, care a avut 722.000 de privitori. Kanal D, ocupantul locului trei a ţinut aproape, cu o medie de 711.000 de privitori.
COMERCIAL. Pro TV a condus şi pe publicul comercial, cu o medie de 830.000 de telespectatori cu vârste între 18 şi 49 de ani. Antena 1, aflată pe doi, a înregistrat 364.000 de privitori.
Audienţa posturilor TV de marţi, 25 februarie, pe intervalul MasterChef, la nivel NAŢIONAL:
Post TV | Nr peroane | Rtg% | Share |
---|---|---|---|
Pro TV | 2.241.000 | 12,1 | 21,5 |
Kanal D | 1.399.000 | 7,6 | 13,4 |
Antena 1 | 1.326.000 | 7,2 | 12,7 |
Antena 3 | 662.000 | 3,6 | 6,3 |
Acasa | 524.000 | 2,8 | 5 |
Prima TV | 349.000 | 1,9 | 3,3 |
National TV | 305.000 | 1,6 | 2,9 |
Romania TV | 244.000 | 1,3 | 2,3 |
TVR 1 | 237.000 | 1,3 | 2,3 |
B1TV | 219.000 | 1,2 | 2,1 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Audienţa posturilor TV de marţi, 25 februarie, pe intervalul MasterChef, la nivel URBAN:
Post | Nr persoane | Rtg% | Share |
---|---|---|---|
Pro TV | 1.279.000 | 12,7 | 22,7 |
Antena 1 | 722.000 | 7,2 | 12,8 |
Kanal D | 711.000 | 7 | 12,6 |
Antena 3 | 430.000 | 4,3 | 7,6 |
Acasa | 240.000 | 2,4 | 4,3 |
Prima TV | 161.000 | 1,6 | 2,9 |
National TV | 159.000 | 1,6 | 2,8 |
B1TV | 130.000 | 1,3 | 2,3 |
Romania TV | 124.000 | 1,2 | 2,2 |
Antena Stars | 102.000 | 1 | 1,8 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare de la oraş.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Audienţa posturilor TV de marţi, 25 februarie, pe intervalul MasterChef, la nivelul publicului comercial:
Post | Nr persoane | Rtg% | Share |
---|---|---|---|
Pro TV | 829.000 | 16,1 | 33,2 |
Antena 1 | 364.000 | 7,1 | 14,6 |
Kanal D | 258.000 | 5 | 10,3 |
Trimite un comentariu