Skip to main content
LIVE: LIVE. Dragoş Pătraru deschide noul Studio Paginademedia.ro. Totul despre Starea Naţiei (iar) la TVR. În direct simultan pe Facebook, Youtube şi TikTok

Doina Gradea, fostul şef Pro TV Internaţional şi asistenta personală a lui Adrian Sârbu în anii 90, a dat în judecată Pro TV

 
Doina Gradea Business Magazin
Doina Gradea Business Magazin

Doina Gradea Business Magazin

Doina Gradea, fost manager al Pro TV Internaţional, a decis să conteste în instanţă decizia companiei Pro TV SA de a o concedia. În acest sens, a fost depus în data de 2 aprilie un dosar la Tribunalul Bucureşti.

Menţionăm că Doina Gradea, care în ultimii zece ani a condus postul Pro TV Internaţional, a părăsit grupul de media în luna martie, după cum paginademedia.ro a anunţat AICI.

Contactată de Paginademedia.ro, Doina Gradea a declarat:

"Este dreptul meu să contest o decizie care mi se pare nedreaptă, iar instanţa va hotărî cine are dreptate.

Sunt un profesionist recunoscut pe piaţa din România, am fost concediată şi am dreptul de a mă apăra", a spus fostul manager al Pro TV International.

Unde lucrează acum?

"Am o perioadă de preaviz şi nu m-am angajat nicăieri, deşi aveam dreptul", a adăugat Doina Gradea.

Doina Gradea este unul dintre membrii fondatori ai grupului Media Pro. A venit în 1992, când exista doar agenţia de presă Mediafax, iar în anii 90 a fost asistenta personală a lui Adrian Sârbu şi apoi Corporate Affairs al companiilor conduse de acesta.

Carte de vizită Doina Gradea:

  • A venit, în 1992, ca reporter la agenţia Mediafax.
  • În 1994, secretar general de redacţie la canalul de ştiri Canal 31.
  • Din 1995 a fost asistenta personală a lui Adrian Sârbu, după care, în 1998, a fost Corporate Affairs Manager pe grupul MediaPro şi pe canalele Pro TV.
  • Din 2004 a fost director executiv al canalului Pro TV Internaţional.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • vlad vlad
    A dat in judecata ca nu o mai angajeaza nimeni si vrea sa scoata ceva cascaval de la Pro.
    De audienta Masterchef nu spuneti nimic ? Doar a fost record la audienta.
  • cata cata
    Pro tv incepe sa se destrame , si e pacat .

Trimite un comentariu

sus