Skip to main content
LIVE: SPECIAL. Despre Ambulanţa Neagră, cu jurnalista care a scris cel mai bun reportaj de la faţa locului. De ce a fost important să scrie că erau romi? Şi o superbă pledoarie pentru presă

„A fost ultima dimineaţă în platou”. România TV rămâne fără unul dintre prezentatori

 
„A fost ultima dimineaţă în platou”. România TV rămâne fără unul dintre prezentatori

Prezentatorul Alexandru Constantin pleacă de la România TV, după aproximativ cinci ani în care a prezentat emisiuni de ştiri, în special în zona programelor matinale.

Publicitate

Prezentatorul a anunţat plecarea într-o postare publicată pe reţelele sociale. 

„A fost ultima dimineaţă în platoul România TV. Pentru că ştiţi că vă ţin mereu la curent cu tot ce fac, am vrut să aflaţi de la mine, prima dată”, a scris Alexandru Constantin.

El spune că trage linie după „5 ani plini de dinamică, live-uri intense” şi descrie perioada petrecută la România TV drept „o etapă excelentă” care l-a ajutat să se dezvolte profesional.

„Dincolo de ecrane şi reflectoare, televiziunea înseamnă OAMENI”, a mai transmis prezentatorul, care le-a mulţumit colegilor din regie, operatorilor, producătorilor şi redacţiei.

Constantin nu anunţă, deocamdată, care va fi următorul său proiect în televiziune. Spune însă că podcastul „Super Oameni”, pe care îl realizează, va continua cu episoade noi în fiecare săptămână.

„Până la noi veşti, podcastul Super Oameni îşi continuă ritmul, cu episoade noi în fiecare săptămână”, a precizat el.

Pentru moment, prezentatorul spune că îşi ia o pauză şi că urmează să plece într-o croazieră.

„Am înţeles şi că am mare nevoie de o pauză reală. Urmează să mă deconectez complet, să pun telefonul pe silent şi să îmi încarc bateriile pentru toamnă. De mâine... direcţia croazieră!”, a încheiat Alexandru Constantin.

Anunţul integral: 

A fost ultima dimineaţă în platoul România TV. Pentru că ştiţi că vă ţin mereu la curent cu tot ce fac, am vrut să aflaţi de la mine, prima dată. 

Trag linie după 5 ani plini de dinamică, live-uri intense şi o etapă excelentă care m-a crescut enorm ca profesionist. 

Dincolo de ecrane şi reflectoare, televiziunea înseamnă OAMENI. Mulţumesc din suflet întregii echipe din spate: regie, operatori, producători şi colegilor din redacţie. Aţi fost o a doua familie şi o să-mi lipsească la nebunie energia noastră din culise.

Vă mulţumesc şi vouă, celor care m-aţi urmărit zi de zi şi aţi deschis televizoarele. Sunteţi motivul pentru care fiecare minut de emisie directă merită din plin!

Până la noi veşti, podcastul Super Oameni îşi continuă ritmul, cu episoade noi în fiecare săptămână. 

Între timp, am înţeles şi că am mare nevoie de o pauză reală. Urmează să mă deconectez complet, să pun telefonul pe silent şi să îmi încarc bateriile pentru toamnă. De mâine... direcţia croazieră!

De la Prima TV la România TV

Alexandru Constantin a lucrat 13 ani la Prima TV, unde a fost reporter, prezentator şi producător. A prezentat, printre altele, „Focus Monden”, alături de Diana Bart, dar şi alte formate ale postului.

În iulie 2021 a trecut la România TV, unde a fost prezentator al ştirilor matinale. 

În paralel, în 2024 a lansat podcastul „Super Oameni”, proiect pe care îl continuă şi după plecarea din televiziune.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

sus