Skip to main content

Câţi români s-au uitat la emisiunea în care Mircea Badea a dat imaginile cu Cristian Burci. Antena 3, pe prima poziţie

 
Burci 9
Burci 9

Burci 9

Publicitate

AUDIENŢE. Emisiunea specială a lui Mircea Badea, în care a prezentat reportajul de acum 20 de ani cu Cristi Burci, proprietarul Adevăul şi Prima TV, a fost pe primul loc pe intervalul de difuzare.

Datele de audienţă arată că Antena 3 a avut, pe intervalul emisiunii, o medie de 830.000 de români în fiecare minut. Postul de ştiri al Intact a fost pe primul loc la nivel naţional şi la oraşe. Pe targetul comercial (18-49 de ani), emisiunea lui Mircea Badea a fost pe locul al treilea, aproape la egalitate cu Pro TV.

Paginademedia.ro vă prezintă audienţa emisiunii în care a fost difuzat un reportaj CBS din anii 90 despre vânzarea de copii, în care Cristi Burci apărea ca “intermediar” (baby-broker). Imaginile cu Burci, AICI.

NAŢIONAL. La nivelul întregii ţări, 834.000 de români s-au uitat în fiecare minut la emisiunea lui Mircea Badea. Transmis de pe terasa clădirii Intact, programul i-a mai avut invitaţi pe Mihai Gâdea şi pe Adrian Ursu.

Pe intervalul emisiunii (22.30-00.20), Antena 3 a fost pe prima poziţie, urmată de Antena 1 (710.000) şi de Pro TV.

URBAN. La oraşe, emisiunea lui Mircea Badea a fost urmărită de 631.000 de telespectatori pe minut. Antena 3 a fost şi pe urban pe primul loc, urmată de Antena 1 şi de Pro TV (307.000).

COMERCIAL. Pe targetul comercial (persoane între 18 şi 49 de ani), Antena 3 a fost pe locul 3, cu o medie de 198.000 de telespectatori pe minut. Pe primul loc a fost Antena 1 (212.000), urmată de Pro TV (198.000).

Audienţa posturilor TV, joi, 14 august, pe intervalul emisiunii speciale În Gura Presei cu Mircea Badea, la nivel NAŢIONAL:

Nr. persoane Rtg% Share%
1 Antena 3 834.000 4,5 14,1
2 Antena 1 714.000 3,9 12
3 Pro TV 613.000 3,3 10,4
4 Kanal D 303.000 1,6 5,1
5 National TV 292.000 1,6 4,9

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienţa posturilor TV, joi, 14 august, pe intervalul emisiunii speciale În Gura Presei cu Mircea Badea, în mediul URBAN:

Nr. persoane Rtg% Share%
1 Antena 3 631.000 6,3 18,4
2 Antena 1 425.000 4,2 12,4
3 Pro TV 307.000 3,1 9
4 Realitatea TV 164.000 1,6 4,8
5 Naţional TV 153.000 1,5 4,5

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare de la oraş.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienţa posturilor TV, joi, 14 august, pe intervalul emisiunii speciale În Gura Presei cu Mircea Badea, pe segmentul COMERCIAL:

Nr. persoane Rtg% Share%
1 Antena 1 212.000 4,2 12,9
2 Pro TV 199.000 3,9 12,1
3 Antena 3 198.000 3,9 12,1
4 National TV 97.000 1,9 5,9
5 Kanal D 96.000 1,9 5,9

Citeşte şi:

Bendeac: L-am anunţat pe domnul Burci să se aştepte la eventuale parodii pe tema asta din partea mea. Burci putea câştiga bani din multe lucruri în 90, în afara comerţului cu aşa ceva
http://www.paginademedia.ro/2014/08/bendeac-l-am-anuntat-pe-domnul-burci-sa-se-astepte-la-eventuale-parodii-pe-tema-asta-din-partea-mea-burci-putea-castiga-bani-din-multe-lucruri-in-90-in-afara-comertului-cu-asa-ceva/

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Cristi Cristi
    Sa fii basist pe lovele e ok, sar sa fii basist din dragoste de bas' e chiar penibil ! Ca voiculescu e la parnaie , ma doare in cot ,doar ca as vrea sa fie coleg cu basescu si unul din ei sa scape Săpunul pe jos!...si atunci o sa fie cu adevărat : ATAC LA BAS !
  • Jurevycius Jurevycius
    cum sa se oftice pe ceva ce nu exista??
  • cristi cristi
    mai exista mondenii?
  • eu eu
    ce se oftica Badea ca au facut "Mondenii" misto de ei :))
    Moareeeeee ! ha ha ha
  • Eu Eu
    Hahahaha! Buna asta!!!
  • Maximus Maximus
    Si atunci poti sa te uiti la scalavii lui Basescu ca nu prea s-au intalnit cu audienta in ultimii 2-3-4-5 ani si logica ne spune deci ca traiesc din bani cam murdari.
    Da, audientele Antenei 3 sunt dubioase. Si acum cateva luni erau unii care spunea ca nu masoara Kantar audientele corect( si corul de inepti striga din spate: da, daaa! asa eeee!!). Si a venit sa faca audit o firma straina, din strainatate. Si surpriza naibi', ce sa vezi, cica le masura corect.
  • urasc, deci exist urasc, deci exist
    nu te uita tata...uita-te la adevarul live, la realitatea tv, la b1...la urma urmei, e ca in matrix: vrei pilula albastra, care te lasa sa traiesti in iluzie sau rosie, ca sa vezi macar o frantura de adevar ? tu si multi alti preferati pastila albastra. pt ca cea rosie v-ar arata cum au disparut dosarele dna ale lui burci brusc cum i-a devenit drag lui basescu, cum consilier al dlui basescu scrie trei articole in ziarul lui bruci si incaseaza aproape 10 mii de euro pe articol (daca asta nu-i spalare de bani...), cum dl basescu e intrebat daca a primit bani de la fratele sau si el raspunde ca nu a primit de la bercea....blue pill is the best pill
  • patrick patrick
    mi se pare ceva in neregula cu audientele a3 ,in fine nu ma intereseaza ca nu ma uit la sclavii varanului .
  • tbancu tbancu
    Base face o conferinta de presa si la sfarsit intreaba reporterii daca au intrebari. Ioana Lupea de la Adevarul se duce repede la microfon:
    IL: D-le presedinte, ce parere aveti legata de...
    Base intervine prompt: Stati, dumneavoastra sunteti lucrator pe plantatia lui Cristi Burci...
    IL: Da d-le presedinte!
    BT: Cristi Burci cel ce intermedia vanzarile de copii din familiile romanilor!!
    IL Dar d-le presedinte
    BT: Adica cel ce vindea pe 7000$ viitorul tarii!!
    .............

    Textul de mai sus e un pamflet....
  • ion din balon ion din balon
    Nu stiu care au fost criteriile, dar probabil sunt prea saraci ca sa iasa din casa si isi prizeaza aurolacul antenist pe post de salam de sibiu :))
  • explicatie explicatie
    aproape Indiferent de ora, audienta A3 este de 7-800 mii pe national si 3-400 mii pe urban. ca-i 6 seara sau 12 noaptea.
    Cand mai apare cate un mars pentru nu stiu ce sau o piata universitatii, mai creste. In rest, sunt nemiscate in acest range.
    Oare cum este posibil? ori cei care au peoplemetrele dorm cu televizorul aprins, ori oamenii astia stau 24/24 la TV.

Trimite un comentariu

sus