VIDEO. Selly preşedinte? Gluma a circulat în online, iar vloggerul a "rostogolit-o" chiar el în unele postări. Dar ce spune despre posibilitatea de a intra, într-o zi, în politică? Răspunsul lui este destul de clar: nu se vede în postura de preşedinte.
Întrebat în cadrul podcastului „Obae ca un duş rece”, cu Petrişor Obae, dacă s-a gândit vreodată să intre în politică şi chiar să ajungă preşedinte, Selly a fost categoric:
„Nu mă văd acolo. Nu ştiu ce rezervă viitor, dar nu mă văd acolo”, a spus Selly pentru Paginademedia.ro.
"E un joc murdar, un joc al compromisurilor, un joc care nu mă fascinează", a completat Selly, cel care anul acesta a coordonat Nibiru.
De ce nu-l tentează?
Gluma a rămas doar la statusul de meme pe Internet, iar Selly a adus şi argumente:
„Zona politică presupune foarte multe compromisuri pe care eu nu mă văd să le fac.
Eu încă sunt la vârsta în care fac lucruri pentru mine. Politica e un lucru în care intri atunci când ai terminat să faci lucruri pentru tine şi vrei să faci lucruri pentru alţii”, a spus Andrei Şelaru (Selly), pentru Paginademedia.ro
Declaraţiile au fost făcute la Obae ca un duş rece, primul podcast după finalul Nibiru, o lună şi jumătate de evenimente zilnice organizate într-o staţiune construită de la zero la Costineşti.
Interviu VIDEO, în cotinuare...
Selly: „Probabil că sunt nişte lucruri bune, nişte modele bune de împrumutat, dar nu le-am inventat eu. Se găsesc în alte părţi.”
Petrişor Obae: Dar uite, apropo de chestia asta, a ieşit această glumă pe care şi tu ai folosit-o în postări de ale tale cu Selly preşedinte. Te-ai gândit vreodată la ideea de a fi preşedinte?
Selly: Nu mă văd acolo, Petrişor. Nu ştiu ce rezervă viitor, dar nu mă văd acolo.
Petrişor Obae: Pentru că am văzut comentarii pe Facebook şi în alte zone care vorbeau exact de principiile pe care le-ai aplicat, cel puţin în zona de în Nibiru. Transparenţă, de reacţie rapidă, de răspuns. imediat şi de asta mulţi au văzut nişte lucruri care ar fi bune în zona politică în perioada pe care o trăim acum.
Selly: Or fi, probabil că sunt nişte lucruri bune, nişte modele bune de împrumutat, dar nu le-am inventat eu. Se găsesc în alte părţi.
Ideea este că zona politică presupune foarte multe compromisuri pe care eu nu mă văd să le fac. De asemenea, eu încă sunt la vârsta în care fac lucruri pentru mine. Politica e un lucru în care intri atunci când ai terminat să faci lucruri pentru tine şi vei să faci sucruri pentru alţii.
Sau, cel puţin aşa ar trebui să fie un om bine intenţionat care intră în această zonă. În acelaşi timp, e un joc murdar, un joc al compromisurilor, un joc care nu mă fascinează. Poate, cum să spun, ca observator e interesant să observi dar cred că să fii pe teren în jocul politic e un lucru mult mai neplăcut poate decât ar crede mulţi.
Transcriere realizată cu soluţia Vatis.tech.
VIDEO. Selly Preşedinte? Ce spune de idee?