Skip to main content
LIVE: LIVE. Povestea Nostalgia. Totul despre viitorul post de radio şi despre festival, cu fondatorul Costin Gache

Un membru din Consiliul de Administraţie al Televiziunii Române îi cere şefului TVR Cluj să spună dacă a făcut demersuri pentru Eurovision

 
Un membru din Consiliul de Administraţie al Televiziunii Române îi cere şefului TVR Cluj să spună dacă a făcut demersuri pentru Eurovision

eurovision_wallpaper3_1280x1024Radu Carp, membru al Consiliului de Administraţie (CA) al SRTv, îi solicită public lui Romeo Couţi, directorul TVR Cluj, să facă dovada că a contractat administraţia locală din Cluj-Napoca pentru organizarea Eurovision în acest oraş, relatează Mediafax.

Publicitate

"În condiţiile în care TVR a precizat, la solicitarea presei, că procesul de selecţie a locului de desfăşurare a preselecţiei naţionale a competiţiei Eurovision 2015 a inclus luarea în calcul a tuturor celor cinci studiouri teritoriale (Cluj, Timişoara, Târgu-Mureş, Craiova şi Iaşi) şi că acestor studiouri li s-a cerut să stabilească parteneriate cu administraţiile publice locale în vederea organizării acestui eveniment, vă solicit public să prezentaţi documentele care atestă solicitarea TVR care v-a fost adresată, precum şi dovada contactării de către TVR Cluj a autorităţilor administraţiei locale (Primărie, Consiliu Judeţean)", spune Radu Carp, membru al CA al TVR, într-o scrisoare deschisă adresată lui Romeo Couţi, directorul TVR Cluj şi transmisă şi agenţiei Mediafax.

Radu Carp spune că face această solicitare "în contextul în care Primăria Cluj a precizat că nu a existat nicio comunicare instituţională cu Televiziunea Română sau staţia regională a acesteia, TVR Cluj, cu privire la posibilitatea de a organiza acest eveniment la Cluj".

Finala Selecţiei Naţionale a concursului Eurovision 2015 va avea loc pe 8 martie, în Sala Polivalentă din Craiova şi va fi transmisă în direct de Televiziunea Română, potrivit unui comunicat remis Mediafax de reprezentanţii TVR în data de 29 ianuarie.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • lara lara
    Eurovisionul nu avea ce sa caute la Cluj, nu se incadreaza in profilul publicului acestui oras, care are gusturi mai bune ( ori un nivel de snobism mai ridicat) Asa ca, de data asta, bravo Couti!
  • zapp zapp
    ce il preocupa pe acest domn morariu (vezi mai sus facebook) sa faca lobby pentru olguta vasilescu ?! ori nu intelege ca prin solicitare carp ne spune ca s-a dat olgutei -finala eurovizion -doar pe .... .nu cred ca e greu sa ghicim cum a ajuns la craiova eurovisionul. si da, tocmai de asta a ajuns tvr-ul sa fie falimentra: pt ca s-au cheltuit bani publici pe ochi frumosi!

Trimite un comentariu

sus