AUDIENŢE. Seara de sâmbătă a fost a Antenei 1. Postul TV a fost pe prima poziţie la nivelul întregii ţări, dar şi la oraşe, cu emisiunea Te cunosc de undeva.
Pro TV a avut film şi apoi Ferma vedetelor, programe cu care a fost pe prima poziţie doar pe segmentul comercial.
Paginademedia.ro va prezinta audientele de sâmbătă seara:
Antena 1 a avut toată seara de sâmbătă emisiunea Te cunosc de undeva, care a început la 20.30 şi s-a terminat aproape de miezul nopţii. Pe Pro TV a fost filmul Lumina rece a dimineţii (cu Bruce Willis, producţie 2012), urmat de Ferma vedetelor. Cu ambele producţii, a fost pe locul al doilea la nivel naţional şi la oraşe.
Audienţele pe intervalul emisiunii Te cunosc de undeva (20.30-23.55):
NATIONAL. La nivelul întregii ţări, cele aproape patru ore de Te cunosc de undeva au avut o medie de peste 1,5 milioane de telespectatori pe minut. Antena 1 a fost pe primul loc, cu foarte puţin înaintea Pro TV: 17.000 de persoane în plus a avut Antena 1.
URBAN. Distanţă mai mare la oraşe: 930.000 media emisiunii Te cunosc de undeva, faţă de 730.000 la Pro TV.
COMERCIAL. Pro TV a avut prima poziţie doar pe targetul comercial, cu o medie de 484.000 de telespectatori între 18 şi 49 de ani. Antena 1 a fost pe doi, cu o medie de 354.000 de telespectatori din acest target.
Audienţa posturilor TV sâmbătă, 4 aprilie, pe intervalul emisiunii Te cunosc de undeva (20.30-23.55), la nivel NAŢIONAL:
NATIONAL | Nr. persoane | Rtg% | Shr% | |
---|---|---|---|---|
1 | Antena 1 | 1.511.000 | 8.2 | 17.1 |
2 | Pro TV | 1.493.000 | 8.1 | 16.9 |
3 | Kanal D | 862.000 | 4.7 | 9.7 |
4 | National TV | 567.000 | 3.1 | 6.4 |
5 | Antena 3 | 460.000 | 2.5 | 5.2 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România. **Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Audienţa posturilor TV sâmbătă, 4 aprilie, pe intervalul emisiunii Te cunosc de undeva (20.30-23.55), la nivel URBAN:
URBAN | Nr. persoane | Rtg% | Shr% | |
---|---|---|---|---|
1 | Antena 1 | 926.000 | 9.2 | 20.2 |
2 | Pro TV | 733.000 | 7.3 | 16 |
3 | Antena 3 | 298.000 | 2.9 | 6.5 |
4 | Kanal D | 294.000 | 2.9 | 6.4 |
5 | National TV | 209.000 | 2.1 | 4.6 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare de la oraş. **Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Audienţa posturilor TVsâmbătă, 4 aprilie, pe intervalul emisiunii Te cunosc de undeva (20.30-23.55), pe publicul COMERCIAL:
COMERCIAL | Nr. persoane | Rtg% | Shr% | |
---|---|---|---|---|
1 | Pro TV | 484.000 | 9.6 | 24 |
2 | Antena 1 | 354.000 | 7 | 17.6 |
3 | Kanal D | 125.000 | 2.5 | 6.2 |
4 | National TV | 108.000 | 2.1 | 5.4 |
5 | Prima TV | 83.000 | 1.6 | 4.1 |
Să vedem ce va fi în week-endul pascal.