Skip to main content

VIDEO. „Taxele tale” sau „Taxe Letale”? Umor involuntar în campanie ANAF. Sloganul oficial: „România funcţionează cu taxele tale”

 
anaf
anaf

anafDUBLU ÎNŢELES. Slogan de un umor involuntar pentru campania prin care ANAF încearcă să-i înveţe pe români că este bine să-şi plătească dările către stat. Dacă nu ar fi afişat şi textul pe ecran, sloganul ANAF ar putea fi interpretat în două feluri. România funcţionează cu taxele tale, este sloganul oficial al campaniei făcute de agenţia Godmother, deşi fără text, s-ar putea la fel de bine înţelege, cu sens, că „România funcţionează cu taxe...letale”.

Publicitate

Campania ANAF este parte a unui proiect european pe care organizaţia l-a accesat în urmă cu mai bine de doi ani. Programul a avut în urmă cu un an şi jumătate partea de rebranding (detalii, AICI), iar pe 20 aprilie ANAF a lansat şi campania de „educare şi conştientizare fiscală a contribuabililor”, care promovează sloganul „România ”.

Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional şi are o valoare de 1,6 milioane de euro.

Campania de creaţie a fost creată de Godmother, agenţia care a câştigat contul în urma unei licitaţii, despre care paginademedia.ro a scris AICI. Contractul are o valoare de 382.000 de euro. Pe de altă parte, achiziţia de spaţiu publicitar este asigurată de o altă firmă, selectată tot prin licitaţie. Este vorba de Agenţia de Publicitate Media Center, care gestionează un buget de media de 225.000 de euro.

Campania de conştientizare şi educare fiscală a contribuabililor este difuzată simultan în presa scrisă, radio, tv, online şi outdoor, potrivit reprezentanţilor ANAF.

MEDIA PLANUL

  • Presă scrisă conţine o publicaţie din presa centrală (România Liberă) şi câte o publicaţie locală din 10 mari oraşe (Crişana, Monitorul expres, Monitorul de Cluj, Observator Constanţa, Gazeta de Sud, Viaţa Liberă Galaţi, Ziarul de Iaşi, Prahova, Tribuna Sibiu, Renaşterea Bănăţeană).
  • Promovarea audio se va desfăşura pe trei dintre staţiile cu acoperire naţională: Radio Europa FM, Radio România Actualităţi şi Radio ZU, în timpul orelor de varf: 07.00-10.00 şi 16.00-20.00.
  • Promovarea online se va face pe 10 site-uri de business şi economice: zf.ro, avocatnet.ro, cursbnr.ro, wall-street.ro, capital.ro, manager.ro, incont.ro, businessmagazin.ro, economica.net etc.
  • Expunerea panourilor outdoor va fi realizata la nivel national si preponderent pe arterele din orasele mari (Brasov, Craiova, Ploiesti, Iasi, Cluj, Timisoara, Galati, Constanta, Oradea si Sibiu), precum si in punctele vamale: Giurgiulesti, Sculeni, Albita.
  • Campania TV se va desfăşura, de regula în prime time, între 19.00-23.00, pe următoarele staţii: România TV, Realitatea TV, TVR2, Antena 3, Naţional TV şi B1TV.
  • Simultan cu activităţile descrise mai sus, în perioada 4 mai – 12 mai, în 10 oraşe mari din ţară se vor distribui, prin intermediul a 125 de promoteri, materiale de promovare a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

În cadrul campaniei, vor fi organizate şi evenimente care să întregească strategia de comunicare:

  • Organizarea a 3 conferinţe de popularizare a proiectului (Cluj, Iaşi, Bucuresti), la care vor participa reprezentanţi ai patronatelor, sindicatelor şi asociaţiilor profesionale, mass media locală
  • Organizarea unei consultări publice pilot (Bucureşti)
  • Derularea unui curs practic privind organizarea unor campanii media pentru 45 de funcţionari publici (Piatra Neamţ, Râmnicu Vâlcea, Oradea)
  • Organizarea conferinţei de închidere a proiectului (Bucureşti)

Spotul campaniei, în continuare:

GALERIE FOTO. Machetele de presă ale campaniei ANAF România funcţionează cu taxele tale:

  • Ad BRIDGE 7
  • Ad SCHOOL 7
  • Ad SMURD 7
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Ionescu Ionescu
    ANAF e un monstru, furt calificat.
  • john john
    Cum sa dai bani ca oamenii sa-si plateasca taxele? Pot sa faca campanie de 1000000 miliarde de euro; nimeni n-o sa vina de buna voie la fisc. Mai bine ar intensifica controalele si ar simplifica executarile silite pentru cei ce nu platesc.
    Bani aruncati pe fereastra!

Trimite un comentariu

sus