AUDIENŢE. Antena 1 a avut sâmbătă seara două targeturi din trei: emisiunea Te cunosc de undeva a fost pe intervalul de audienţă pe primul loc la nivelul întregii ţări şi la oraşe. Pe targetul comercial 18-49 de ani, prima poziţie a fost a Pro TV.
Emisiunea Te cunosc de undeva s-a intersecat pe interval cu filmul Justiţie pe cont propriu (cu Nicholas Cage), pe Pro TV şi cu Asta-i România şi Vacanţa mare: Leana s-a întors (pe Kanal D).
De notat poziţia a patra pentru Naţional TV şi la nivel naţional, dar şi pe segmentul comercial. Postul fraţilor Micula a avut în program două programe "reality-show-uri de ficţiune": Iubire interzisă şi Fosta mea iubire.
Paginademedia.ro prezintă în continuare audienţele pe intervalul emisiunii Te cunosc de undeva (20.00-23.25):
NAŢIONAL. La nivelul întregii ţări, Te cunosc de undeva a avut o medie de 1,35 milioane de români în fiecare minut. Pe intervalul emisiunii, filmul de pe Pro TV a fost pe poziţia a doua, cu aproape 1,2 milioane de telespectatori. Locul trei pentru Kanal D şi poziţia a patra pentru Naţional TV.
Vârf naţional Te cunosc de undeva: 1.908.000 de telespectatori, la 21.18 (rating 10,3 şi 20,7% cotă de piaţă).
URBAN. Peste 900.000 de telespectatori media la oraşe a emisiunii de pe Antena 1. Pe locul doi, Pro TV avea cu aproape 200.000 de telespectatori pe minut mai puţin. Kanal D a fost pe poziţia a treia, urmaţi, la oraşe, de Antena 3 şi România TV.
COMERCIAL. Top diferit pe segmentul comercial 18-49 de ani. Pe acest segment de vârstă, primul loc a fost al Pro TV, cu 450.000 de telespectatori. Te cunosc de undeva a fost pe locul al doilea cu 360.000 de persoane din acest target de vârstă.
Locurile patru şi cinci au fost ale posturilor Naţional TV şi Antena Stars.
Vârf comercial Te cunosc de undeva: 504.000 telespectatori, la 21.45 (rating 9,9 şi 24,3% cotă de piaţă).
Audienţa posturilor TV sâmbătă, 24 octombrie, pe intervalul de emisiunii Te cunosc de undeva (20.00 - 23.25), la nivel NAŢIONAL:
NATIONAL | Nr. persoane | Rtg% | Share% | |
1 | Antena 1 | 1.352.000 | 7.3 | 16 |
2 | Pro TV | 1.192.000 | 6.5 | 14.1 |
3 | Kanal D | 948.000 | 5.1 | 11.2 |
4 | National TV | 400.000 | 2.2 | 4.7 |
5 | Antena 3 | 354.000 | 1.9 | 4.2 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Audienţa posturilor TV sâmbătă, 24 octombrie, pe intervalul de emisiunii Te cunosc de undeva (20.00 - 23.25), la nivel URBAN:
URBAN | Nr. persoane | Rtg% | Share% | |
1 | Antena 1 | 916.000 | 9.1 | 20.4 |
2 | Pro TV | 734.000 | 7.3 | 16.3 |
3 | Kanal D | 330.000 | 3.3 | 7.3 |
4 | Antena 3 | 203.000 | 2 | 4.5 |
5 | Romania TV | 160.000 | 1.6 | 3.6 |
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare de la oraş.
Audienţa posturilor TV sâmbătă, 24 octombrie, pe intervalul de emisiunii Te cunosc de undeva (20.00 - 23.25), pe publicul COMERCIAL:
COMERCIAL | Nr. persoane | Rtg% | Share% | |
1 | Pro TV | 448.000 | 8.8 | 23.4 |
2 | Antena 1 | 362.000 | 7.1 | 18.9 |
3 | Kanal D | 144.000 | 2.8 | 7.5 |
4 | National TV | 60.000 | 1.2 | 3.2 |
5 | Antena Stars | 49.000 | 1 | 2.6 |
Comentarii
Film de 2ore din care 1 ora este publicitate...