Skip to main content

AUDIENŢE. Câţi s-au uitat pe Realitatea când le-a fost suspendată emisia trei ore

 
AUDIENŢE. Câţi s-au uitat pe Realitatea când le-a fost suspendată emisia trei ore

Câţi români au stat pe Realitatea TV când a avut emisia suspendată. Decizia drastică a CNA a lovit în audienţa postului de televiziune Realitatea Plus, care a avut aseară audienţe mai mici decât de obicei. 

Publicitate

Deşi şi-a îndemnat telespectatorii să îşi ţină televizoarele deschise chiar şi pe timul suspendării, postul a avut aseară cifre sub media sa obişnuită. Chiar şi aşa, televiziunea a rămas în top 10 audienţe. 

La nivel naţional, televiziunea a avut o medie de 150.000 de telespectatori, clasându-se după România TV şi Antena 3 CNN la capitoul ştiri. În topul general, Realitatea Plus a fost pe poziţia a noua. 

În mediul urban, televiziunea controlată de familia lui Maricel Păcuraru a fost pe poziţia a opta, cu o medie de 105.000 de telespectatori. 

Şi pe publicul comercial postul a fost destul de jos, dar a obşinut, cu emisia suspendată, audienţe mai mari decât Digi24. 

Cum au evoluat audienţele pe ore, la nivel naţional: 

  • 17.00 - 18.00 - 208.000 (înainte de suspendarea emisiei
  • 18.00 - 19.00 - 205.000 (prima oră a suspendării)
  • 19.00 - 20.00 - 130.000
  • 20.00 - 21.00 - 115.000
  • 21.00 - 22.00 - 245.000 (când emisia a fost reluată)

Cum a ajuns Realitatea cu emisia suspendată

CNA a decis săptămâna trecută, pe 11 februarie, una dintre cele mai dure sancţiuni ale sale, suspendarea emisiei pentru trei ore. Postul va fi obligat ca în acest interval orar 18 - 21 (pe 19 februarie) să difuzeze exclusiv textul sancţiunii pentru a-şi informa publicul cu privire la încălcările pe care le-a comis.

Televiziunea controlată de familia lui Maricel Păcuraru a fost sancţionată pentru numeroase încălcări care au avut loc în luna noiembrie, timp de 10 zile, în perioada 1 - 21 noiembrie, înainte de începerea oficială a campaniei electorale pentru Primăria Capitalei. Printre acestea se numără promovarea intensă a Ancăi Alexandrescu înainte de începerea oficială a campaniei şi atacarea contracandidaţilor săi. În acest context, CNA a considerat că a lipsit imparţialitatea din dezbaterile găzduite de post în perioada analizată.  

Citeşte şi: GĂSELNIŢĂ. Realitatea Plus şi-a suspendat emisia, dar numai pe TV. Pe YouTube, programul a continuat ca de obicei

Citeşte şi: Cum arată textul sancţiunii de pe Realitatea Plus, citit în buclă timp de trei ore. A durat 20 de minute să fie citit cap-coadă!

Audienţa posturilor TV de joi, 19 februarie, pe intervalul suspendării emisiei Realitatea Plus (18.00 - 21.00), la nivel NAŢIONAL

  NATIONAL Persoane
1 Pro TV 1.572.000
2 Kanal D 837.000
3 Antena 1 627.000
4 Romania TV 379.000
5 Happy Channel 355.000
6 Antena Stars 289.000
7 Antena 3 CNN 223.000
8 DigiSport 1 154.000
9 Realitatea Plus 150.000
10 Pro Cinema 125.000

Audienţa posturilor TV de joi, 19 februarie, pe intervalul suspendării emisiei Realitatea Plus (18.00 - 21.00), în mediul URBAN

  URBAN Persoane
1 Pro TV 739.000
2 Kanal D 342.000
3 Antena 1 332.000
4 Happy Channel 245.000
5 Romania TV 202.000
6 Antena 3 CNN 145.000
7 Antena Stars 112.000
8 Realitatea Plus 105.000
9 DigiSport 1 95.000
10 Diva 72.000

Audienţa posturilor TV de joi, 19 februarie, pe intervalul suspendării emisiei Realitatea Plus (18.00 - 21.00), pe publicul COMERCIAL URBAN 21-54 ANI: 

  COMERCIAL 21-54 Urban Persoane
1 Pro TV 320.000
2 Antena 1 146.000
3 Kanal D 139.000
4 Happy Channel 47.000
5 Romania TV 37.000
6 Antena Stars 36.000
7 DigiSport 1 35.000
8 Realitatea Plus 29.000
9 Antena 3 CNN 25.000
10 Digi 24 22.000

 

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

sus