Skip to main content

AUDIENŢE. Las Fierbinţi, unul dintre cele mai urmărite episoade din istoria serialului, la concurenţă cu show-ul Am ceva să-ţi spun

 
las fierbinti
las fierbinti

AUDIENŢE. Las Fierbinţi a scos aseară audienţe peste media serialului. Emisiunea de pe Pro TV s-a bătut aseară cu noul show Am ceva să-ţi spun, de pe Antena 1, o producţie concentrată pe emoţie.

Publicitate

La nivelul întregii ţări şi la oraşe, cifrele au fost duble în comparaţie cu Kanal D şi Antena 1 (posturi aproape la egalitate. Pe targetul comercial (18-49 de ani), cifrele Las Fierbinţi au fost aproape de trei ori mai mari decât emisiunea de pe Antena 1.

Las Fierbinţi a beneficiat şi de o mică menţionare pe Antena 1. Adresându-se publicului din sală, Sonia Simionov, prezentatoarea emisiunii Am ceva să-ţi spun, de la Antena 1 a încercat o glumă în deschiderea programului, primul din acest sezon: "înseamnă că cel puţin 300 de oameni nu se uită la serialul Las Fierbinţi". Filmul, aici.

Paginademedia.ro prezintă în continuare audienţele posturilor TV pe intervalul Las Fierbinţi:

NAŢIONAL. La nivelul întregii ţări, peste două milioane de români s-au uitat la episodul de aseară din Las Fierbinţi. Audienţa Pro TV a fost dublă în comparaţie cu Kanal D şi Antena 1, posturi cu o audienţă aproape egală (doar 7.000 de români în plus a avut postul turcesc în faţa canalului Intact).

Vârf naţional Las Fierbinţi: 2.492.000 de telespectatori, la 21.34 (rating 13.5 şi 26,7 cotă de piaţă).

URBAN. La oraşe, Las Fierbinţi a fost urmărit de peste 1,1 milioane de telespectatori în fiecare minut. Şi pe acest target, Kanal D (cu serialul turcesc Un destin la răscruce) şi Antena 1 (cu Am ceva să-ţi spun), au fost la egalitate (acelaşi rating, doar o mică diferenţă în plus la numărul de persoane pentru Kanal D.

Vârf urban Las Fierbinţi: 1.426.000 de telespectatori, la 21.34 (rating 14.1 şi 29 cotă de piaţă).

COMERCIAL. Diferenţă mult mai mare între Pro TV şi Antena 1 pe targetul comercial. Un număr de aproape 700.000 de telespectatori între 18 şi 49 de ani pentru Las Fierbinţi, de aproape trei ori mai mulţi decât Am ceva să-ţi spun, de pe Antena 1 şi de patru ori mai mulţi decât serialul de pe Kanal D.

Vârf comercial Las Fierbinţi: 824.000 de telespectatori, la 21.51 (rating 16.3 şi 40 cotă de piaţă).

Audienţa posturilor TV joi, 1 octombrie, pe intervalul Las Fierbinţi (20.30 - 22.30), la nivel NAŢIONAL:

NATIONAL Nr. persoane Rtg% Share%
1 Pro TV 2.063.000 11.2 22.9
2 Kanal D 1.038.000 5.6 11.5
3 Antena 1 1.031.000 5.6 11.4
4 Antena 3 526.000 2.9 5.8
5 Romania TV 317.000 1.7 3.5

Audienţa posturilor TV joi, 1 octombrie, pe intervalul Las Fierbinţi (20.30 - 22.30), la nivel URBAN:

URBAN Nr. persoane Rtg% Share%
1 Pro TV 1.151.000 11.4 24.1
2 Kanal D 549.000 5.4 11.5
3 Antena 1 546.000 5.4 11.4
4 Antena 3 317.000 3.1 6.6
5 Romania TV 146.000 1.5 3.1

Audienţa posturilor TV joi, 1 octombrie, pe intervalul Las Fierbinţi (20.30 - 22.30), pe publicul COMERCIAL:

COMERCIAL Nr. persoane Rtg% Share%
1 Pro TV 692.000 13.7 33.5
2 Antena 1 250.000 5 12.1
3 Kanal D 155.000 3.1 7.5
4 Antena 3 89.000 1.8 4.3
5 Acasa 63.000 1.2 3

Citeşte şi:

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Florin Florin
    @smire : am zis eu ca nu conteaza comercialul? probabil de fanatic ce esti nu poti sa mai citesti? eu am zis ca Antena e pe 2 pe comercial in 90% din cazuri, deci asta nu e un succes al emisiunii. Cifrele scoase de Antena pe comercial sunt sub audientele unor emisiuni scoase de chiar Antena din grila, gen Dansez sau Iadul bucatarilor, asadar si Antena crede ca astea sunt audiente proaste. dar na, cu fanaticii e mai greu.
  • Florin Florin
    Iuliane nu ma mira ca nu stii sa citesti sau sa intelegi. Iata ce am scris - Brandul Protv functioneaza, dar doar pana la un punct -. Asadar cine e prostul acum? :))
  • Iulian Iulian
    @Smire, lasa-l pe Florin, el zicea ca doar comercialul conteaza cand protv era pe 2 pe National si Urban, acum zice ca doar National si urban conteaza, si ca este dezastru daca nu esti lider!
  • smire smire
    pt televiziuni, conteaza ENORM comercialul. in rest e clar ca esti un fanatik protv si las fierbinti asa ca nu insist.
  • Iulian Iulian
    Inca ceva, audientele sunt de pe intervalul Las Fierbinti. Pe intervalul "Am ceva sa-ti spun", canal de este pe 3 .
  • Iulian Iulian
    Nu tu ziceai atunci cand Protv este batut de Antena1 sambata cand difuza "Te cunosc de undeva", ca doar comercialul conteaza?
    Cat despre National si Urban, diferenta de 3.000 si 7.000, mare diferenta..
  • Iulian Iulian
    N-ai inteles.. Eu ziceam de Brand-ul PRO, nu de al Antenei, dar cand este prost, la ce sa ma astept?
    Cat despre depasirea canal de, este de 3.000 pe urban si 7.000 pe national, mare depasire, mare diferenta! Publicul care oricum se uita la telenovela de pe canal.
  • Florin Florin
    Iuliane, dar de ce e asta atat de exagerat? Titlu de cel mai urmarit sau bun serial din istoria Romaniei nu inseamna foarte mult intr-o industrie care nu prea a dat seriale de comedie.

    Cat despre Am ceva sa-ti spun, ma uimeste ca aperi o emisiune care are 50% din o emisiune pe care o critici cu fiecare ocazie, anume Te vreau langa mine. Brandul Antenei pare ca inseamna cam mult pentru tine, daca se joaca asa usor cu mintea ta.

    Brandul Protv functioneaza, dar doar pana la un punct, iar intr-un an in care Protv a tot incercat ore si formate s-a vazut asta de prea multe ori ca sa mai creada cineva ca Protv e lider indiferent de ce da. Emisiunea Antenei a avut multe avantaje sa fie pozitionata pe acelasi interval orar cu Las fierbinti. Publicul lacrimogen, care e destul de mare in Romania, era doar al Antenei daca emisiunea era buna de ceva, dar se pare ca telenovela de pe Kanal D a fost indeajuns in fata acestei emisiuni slabe. Trebuie lucrat mult la ea ca sa functioneze.
  • Florin Florin
    smire, antena e pe 2 pe comercial in 90% din cazuri. Kanal D sta foarte prost pe acest segment. Ma mir ca un specialist ca tine nu stie asta si arata oamenilor de pe net cu degetul ceva ce conteaza atat de putin. :)) Ceea ce conteaza e ca Antena e iar pe 3 pe national si urban. Faptul ca s-a intamplat asta la prima editie a acestei emisiuni, cand curiozitatea ar trebui sa aduca un plus de public e foarte grav. Nu stii asta? Bineinteles, emisiunea poate evolua, oamenii care o fac o pot imbunatati. Ramane de vazut ce se va intampla. Deocamdata are un inceput deloc promitator.
  • Iulian Iulian
    Te vreau langa mine? Ala ce a fost la Euforia?
    Cat despre combinatie, inseamna ca producatorii din Italia (emisiunea a aparut in 2000) au privit in viitor si au vazut ca pe Canale De apare o noua emisiune "Turceste langa mine", iar ei au zis sa o copieze. Penibil.
  • Iulian Iulian
    Inregistrata? Pe bune? Intra in platou, si vezi tu daca este inregistrata sau nu.
  • Florin Florin
    mai ieftina e telenovela turceasca de pe Kanal D, care e pe 2 pe national si urban, daca tot vrei sa vorbesti de cheltuieli.
  • Iulian Iulian
    Daca LF era pe Antena1, nu mai scriati voi: "Cel mai urmarit serial de comedie din istoria Romaniei".
    Iar daca "Am ceva sa-ti spun" era la Pro, era lider. Deoarece Pro are si calitatea HD.. Brand-ul.
  • Gogu Gogu
    Eu cred ca si aia 300 de spartani din sala s-au uitat la serialul de pe pro. Pentru ca Am ceva sa-ti spun, e o emisiune inregistrata!
  • smire smire
    cifrele spune ce ? sa ai peste un milion de oameni pe national si sa fii pe locul doi pe comercial, dupa colosul "las fierbinti" ,in mintea ta este un esec ? e pacat ca toti aveti acces la net :))

Trimite un comentariu

sus