Emisiunea Vocea României s-a deschis aseară cu un mesaj în memoria victimelor de la Clubul Colectiv: "Muzica ne uneşte, indiferent de genurile pe care le ascultăm, pentru că muzica înseamnă în primul rând pasiune şi libertate".
"Suntan cu sufletul alături de toţi cei care au pătimit acum o săptămână în Colectiv", a fost mesajul postat înaintea emisiunii.
Într-o seară cu zeci de mii de oameni în stradă, într-un moment marcat de tragedia în care 38 de tineri şi-au pierdut viaţa, audienţa Vocea României a fost la cel mai scăzut nivel din acest sezon. Şi la Antena 1 cifrele au fost sub săptămâna trecută, dar scăderile sunt mult mai mici în comparaţie cu minusul de la Pro TV. A crescut în schimb postul de ştiri Antena 3.
De notat că aseară a fost cea mai lungă emisiune din acest sezon (s-a terminat după miezul nopţii) şi că Vocea României a fost cu aproximativ o oră mai lungă decât X-Factor, de pe Antena 1.
Paginademedia.ro prezintă în continuare audienţele pe intervalul Vocea României (20.30-00.15):
NAŢIONAL. Primele dueluri de la Vocea României, întinse până după miezul nopţii, au avut o audienţă la nivel naţional de 1,3 milioane de telespectatori, cu aproape jumătate de milion sub săptămâna trecută. Antena 1 a avut o medie de puţin peste un milion de telespectatori pe minut.
Vocea României a fost cu aproximativ o oră mai lungă decât X-Factor. Sătpămâna trecută, cifrele Antenei au fost apropiate cu audienţele de aseară (un minus de 30.000 de telespectatori).
Singurul post din top 5 cu audienţe mai mari decât săptămâna trecută a fost, aseară, canalul de ştiri Antena 3: cu o medie de 583.000 de români pe post, Antena 3 a avut un plus de aproape 150.000 de persoane faţă de săptămâna trecută.
Vârf naţional Vocea României: 2.271.000 de telespectatori, la 20.51 (rating 12,3 şi 22,9% cotă de piaţă).
URBAN. La oraşe, show-ul de pe Pro TV jurizat de Marius Moga, Smiley, Loredana şi Tudor Chirilă a fost urmărit de aproape 900.000 de telespectatori, cu aproape 200.000 de telespectatori sub săptămâna trecută. Pe locul următoar a fost Antena 1, cu o medie de 570.000 de telespectatori. Şi în mediul urban, Antena 3 are o creştere faţă de săptămâna trecută.
Vârf urban Vocea României: 1.276.000 de telespectatori, la 20.51 (rating 12,6 şi 24,5% cotă de piaţă).
COMERCIAL. Audienţa Vocii pe targetul comercial a fost de peste jumătate de milion de telespectatori între 18 şi 49 de ani, cu 140.000 sub săptămâna trecută. Locul doi pentru Antena 1, cu peste 300.000 de persoane din acest segment.
Faţă de săptămâna trecută, aseară a intrat în top 5 pe segmentul comercial şi Antena 3.
Vârf comercial Vocea României: 654.000 telespectatori, la 20.51 (rating 12,9 şi 30% cotă de piaţă).
Audienţa posturilor TV de vineri, 6 noiembrie, pe intervalul Vocea României (20.30 - 00.15), la nivel NAŢIONAL:
NATIONAL | Nr. persoane | Rtg% | Share% | |
1 | Pro TV | 1.336.000 | 7.2 | 17.0 |
2 | Antena 1 | 1.005.000 | 5.5 | 12.8 |
3 | Kanal D | 913.000 | 4.9 | 11.6 |
4 | Antena 3 | 483.000 | 2.6 | 6.2 |
5 | TVR 1 | 345.000 | 1.9 | 4.4 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Audienţa posturilor TV de vineri, 6 noiembrie, pe intervalul Vocea României (20.30 - 00.15), la nivel URBAN:
URBAN | Nr. persoane | Rtg% | Share% | |
1 | Pro TV | 893.000 | 8.9 | 19.8 |
2 | Antena 1 | 570.000 | 5.6 | 12.6 |
3 | Kanal D | 469.000 | 4.6 | 10.4 |
4 | Antena 3 | 311.000 | 3.1 | 6.9 |
5 | Prima TV | 171.000 | 1.7 | 3.8 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare de la oraş.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Audienţa posturilor TV de vineri, 6 noiembrie, pe intervalul Vocea României (20.30 - 00.15), pe publicul COMERCIAL:
COMERCIAL | Nr. persoane | Rtg% | Share% | |
1 | Pro TV | 514.000 | 10.2 | 25.3 |
2 | Antena 1 | 304.000 | 6.0 | 15.0 |
3 | Kanal D | 184.000 | 3.6 | 9.1 |
4 | Prima TV | 92.000 | 1.8 | 4.5 |
5 | Antena 3 | 77.000 | 1.5 | 3.8 |
GALERIE FOTO. Vocea României, ediţia a opta
Citeşte şi:
- PRIMA EDIŢIE VOCEA ROMÂNIEI. AUDIENŢE. X Factor n-a fost mai mult decât Voce nici în acest început de sezon. Vocea României, cifre aproape duble faţă de X Factor
Comentarii