Skip to main content

Românii au văzut Negru de Revelion. Cea mai mare diferenţă din istoria măsurătorilor dintre Antena 1 şi Pro TV: Dan Negru, audienţă de zece ori mai mare

 
Românii au văzut Negru de Revelion. Cea mai mare diferenţă din istoria măsurătorilor dintre Antena 1 şi Pro TV: Dan Negru, audienţă de zece ori mai mare

AUDIENŢE REVELION. Revelionul lui Dan Negru, al 16-lea prezentat consecutiv, a dominat fără drept de apel programele dintre ani, la mare distanţă de celelalte posturi TV.

Publicitate

Antena 1 a avut cifre de aproape zece ori mai mari decât Pro TV la nivel naţional, cea mai mare diferenţă dintre cele două posturi din istoria măsurătorilor de audienţă. Şi la oraşe, cifrele Antenei 1 au fost de aproape zece ori mai mari decât Pro TV. De altfel, Pro TV - fără program special, doar cu filme - a fost la nivel naţional şi la oraşe pe poziţia a şasea în top. Pro TV a stat mai bine pe targetul comercial, unde a fost pe locul al treilea.

Până acum, recordul diferenţei dintre Antena 1 şi Pro TV a fost anul trecut, când cifrele de la Revelionul lui Negru au fost de şase ori mai mari.

Topul nopţii dintre ani 2015-2016 a avut pe prima poziţie Revelionul Starurilor, de pe Antena 1, la mare diferenţă de celelalte posturi. Pe toate targeturile, locul doi a fost al programului special al Kanal D, filmat în platoul WowBiz. Postul public a fost pe poziţia a treia la nivel naţional şi la oraşe şi pe locul patru pe targetul comercial.

Locuri bune pentru Naţional TV (cinci la oraşe şi pe targetul comercial) şi pentru România TV (singurul post de ştiri cu program special, axat pe muzică populară). România TV a fost pe locul patru la oraşe şi cinci la nivel naţional.

Ca în fiecare an, a intrat în top şi Etno TV - locul patru la nivel naţional.

Paginademedia.ro vă prezintă audienţele posturilor în noaptea de Revelion, în intervalul 22.00-2.00:

NAŢIONAL. Revelionul Starurilor cu Dan Negru a mers pe acelaşi concept ca şi anul trecut - cu mască, fără mască. Rezultatul: aproape 3,1 milioane de români s-au uitat în fiecare minut la Antena 1, o cifră foarte apropiată de rezultatul anului trecut. O treime din românii care se uitau la televizor în noaptea dintre ani erau pe Antena 1 (33% cotă de piaţă). Pe locul al doilea a fost Kanal D, cu WowBiz de Revelion: peste 900.000 de români media pe minut.

TVR 1 a fost pe locul trei la nivelul întregii ţări, urmat de Etno TV şi de România TV.

Fără un program special - filme şi, de la miezul nopţii, un concert cu Loredana - Pro TV a fost pe locul şase, cu o medie de 325.000 de români pe post, de aproape zece ori mai puţini decât Antena 1.

URBAN. Revelionul de pe Antena 1 a avut, la oraşe, aproape 1,7 milioane de telespectatori în faţa televizoarelor (aproape la fel ca anul trecut). La mare distanţă, pe locul doi a fost Kanal D, cu 313.000 de telespectatori. Locul trei pentru TVR1, patru pentru România TV şi cinci pentru Revelionul cu Corina Chiriac de pe Naţional TV.

Cifrele Pro TV au fost şi la oraşe de aproape zece ori mai mici decât ale Antenei 1: o medie de 176.000 de telespectatori, faţă de 1,7 milioane de Revelionul lui Dan Negru.

COMERCIAL. Cotă de piaţă de aproape 40% pentru Revelionul de pe Antena 1, ceea ce înseamnă că 40% dintre publicul între 18 şi 49 de ani care avea televizoarele deschise se uita la show-ul lui Dan Negru. În număr de persoane: aproape 820.000 de telespectatori din segmentul comercial la Antena 1. Locul doi pentru Kanal D, cu 165.000 şi trei pentru Pro TV, cu 122.000 de telespectatori între 18 şi 49 de ani pe intervalul 22.00-2.00.

Audienţa posturilor TV în noaptea de Revelion, pe intervalul 22.00-2.00, la nivel NAŢIONAL

NATIONAL Nr. persoane Rtg% Share%
1 Antena 1 3.081.000 16.7 33
2 Kanal D 922.000 5 9.9
3 TVR 1 612.000 3.3 6.6
4 ETNO 436.000 2.4 4.7
5 Romania TV 427.000 2.3 4.6
6 Pro TV 325.000 1.8 3.5
7 National TV 305.000 1.7 3.3
8 Antena Stars 266.000 1.4 2.8
9 TVR 2 255.000 1.4 2.7
10 Antena 3 217.000 1.2 2.3

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienţa posturilor TV în noaptea de Revelion, pe intervalul 22.00-2.00, la nivel URBAN:

URBAN Nr. persoane Rtg% Share%
1 Antena 1 1.678.000 16.6 35.7
2 Kanal D 313.000 3.1 6.7
3 TVR 1 244.000 2.4 5.2
4 Romania TV 199.000 2 4.2
5 National TV 181.000 1.8 3.8
6 Pro TV 179.000 1.8 3.8
7 ETNO 155.000 1.5 3.3
8 TVR 2 141.000 1.4 3
9 Antena 3 138.000 1.4 2.9
10 Antena Stars 123.000 1.2 2.6

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare de la oraş.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienţa posturilor TV în noaptea de Revelion, pe intervalul 22.00-2.00, la nivel COMERCIAL:

COMERCIAL Nr. persoane Rtg% Share%
1 Antena 1 816.000 16.1 38.2
2 Kanal D 165.000 3.2 7.7
3 Pro TV 122.000 2.4 5.7
4 TVR 1 83.000 1.6 3.9
5 National TV 60.000 1.2 2.8
6 TVR 2 57.000 1.1 2.7
7 Antena Stars 54.000 1.1 2.5
8 ETNO 39.000 0.8 1.8
9 Digi 24 37.000 0.7 1.7
10 Romania TV 36.000 0.7 1.7

Citeşte şi:

GALERIE FOTO. Capturi din Revelionul TV 2016

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • anonim anonim
    luxul a dominat si atunci de revelion! la fel in 2017!
  • Mm Mm
    Hei,am avut alta treaba de revelion si nu m-am uitat nici o secunda la tv.Totusi fanii protv sunt penibili, non stop posteaza pe aici cat de tare e chiar si cand isi ia bataie.Eu zic sa mai iesiti din casa.
  • mariss mariss
    ce mi-e antena, ce mi-e pro tv!!! tot prosteala e! nu mai laudati atat protv-ul pt ca ei de fapt au adus manelismele si prostul gust in televiziune; apoi ca antena si celelalte i-au urmat pe cei din pro e adevarat; dar acum ca protv-ul nu=l mai are pe scarbu adrian (care nu si-a platit taxele catre stat) nu mai are nici bani sa dea pe manelisme de revelion nu inseamna ca e mai bun protv-ul. E adevarat ca protv-ul a fost postul care a revolutionat televiziunea in romanica iar celelalte nici nu merita aduse in discutie in ceea ce priveste calitatea programelor, dar sa nu uitam ca tot protv-ul a si coborat nivelul atat de jos , astfel ca nu merita sa ne certam intre noi pt aceste televiziuni pt ca, pana la urma, toate sunt o apa si-un pamant! Repet: protv-ul a fost candva, acum toate sunt de toata jena, unele azi, altele maine si tot asa. Concluzia (cred ca este): sa ne uitam la canalele tv
    (de calitate) de afara!
  • Iche Iche
    Noaptea de Revelion este singura ocazie pe care Antena 1 o are sa intreaca in audiente ProTV. Culmea este ca telespectatorii si vedetele Antenei 1 nu inteleg ca daca alergi de unul singur nu ai cum sa iesi pe locul 2. "Cum incepi anul, asa va fi pe tot parcursul acestuia" se spune. Antena 1 face exceptie.
  • an an
    multe comentarii , dar ce vreau sa atrag atentia (si nu stiu daca a scris cineva), faptul ca ROMANIA TV a avut scris toata noaptea DIRECT pe toata durata transmiterii editiei de Revelion care era inregistrata cu mult timp inainte... cam rusionos... sa fim seriosi, dar a contat si asta la numarul de spectatori.
  • Tiberiu Cazacioc Tiberiu Cazacioc
    Ma gandesc si la "profilare", pentru ca 1.678.000 de romani care stau acasa de Revelion, pe un singur canal, denota o anumita socializare conservatoare, sunt familii intregi care in lipsa de posibilitati au ales TV. Si asta ne indeamna sa ne gandim la veniturile lor si daca sunt cea mai buna audienta pentru vanzari de spectru mai larg (publicitate) sau doar pentru FMCG?
  • Tiberiu Cazacioc Tiberiu Cazacioc
    Si ar mai fi ceva de spus, majoritatea romanilor din universul de audienta, nu s-au uitat la Antena 1. Nu cati ci cati nu s-au uitat. Publicul din Romania, in majoritate zdrobitoare, cauta diversitate versus uniformitate.
  • Tiberiu Cazacioc Tiberiu Cazacioc
    Interesant ar fi ce "return on investment" s-a obtinut. Cat a costat productia TV (program A1 si difuzare filme PRO TV) si ce s-a incasat din publicitate, la fiecare din cele doua. Banuiesc ca PRO TV a iesit mai bine. Si ca asta este o tendinta de piata, nu se vor mai produce programe de Revelipn comunist. Costurile sunt imense si daca ne uitam la pauzele de publicitate si rate card-uri, A1 banuiesc ca a iesit in pierdere. Doar daca nu cumva a contractat GRPuri. Dar audienta de Revelion este ceva imposibil de prognozat ca sa fie contractata in avans.
  • Dihorul Dihorul
    @Cristi. Ia un pistol si trage-ti una in picior. Cum ai apreciat programul TVR daca "la ei televizorul nu se schimba niciodata de pe antena". Sunteti patetici...
  • simplu telespectator simplu telespectator
    "ma intreb, oare ce fel de ratati se uita la televizor de Revelion"
    @georgian, hai să-ti zic eu cine se uită. Familiile celor care, în noaptea dintre ani:
    -sunt de gardă în spitale ;
    -sunt la datorie în secțiile de pompieri;
    -sunt de serviciu în secțiile de poliție;
    -sunt la treabă în secții de distribuție a gazelor, a electricității, în centrală nucleară, la sonde în foraj sau extracție, în hoteluri, restaurante, dispecerate pentru apeluri de urgență, mijloace mass-media etc etc.
    Și nu în ultimul rând, poate, sunt aceia care au acasă pe cineva foarte bolnav si pe care nu-l pot lăsa singur. Da, sunt și oameni în situația asta.
    Numai că tu, georgiane, tânăr frumos și liber care are nevoie să gândească altcineva pentru tine, nu poți pricepe astea. De ce? Fiindcă, frumos și liber cum ești, probabil că trăiești pe banii lu' babacu'. Să-ți trăiască babacu' și să te țină în continuare departe de lumea reală.
  • mad79 mad79
    1)
    Programul TUTUROR televiziunilor a fost abominabil de gretos,asa ca daca A1 se lauda cu numarul1 intre gunoaie,atunci sa le fie de bine rahatul servit de omul negru!
    2)
    Sa vedem cum va sta audienta pe 1,2,3 ianuarie si atunci sa se bata cineva cu pumnul in piept!
    3)
    La ce program slab au avut televiziunile aseara,trebuia sa se limiteze programul tv la 2 ore!
    Noroc ca a existat in grila TV5 Europe,care a avut un program foarte fain!!!
  • sandy sandy
    Cristi are dreptate, asa zisele 'vedete' de genul fernando de la caransebes, mihaela ispas aka nikita roxi manelista. samd Daca astia ne reprezinta?!!! Suntem un popor si asa vai de el, vom ajunge din ce in ce mai rau, manelizare, sfidare, oameni cu bani facuti nu tocmai legal, sfideaza romanul sarac care munceste, si te mai miri de ce ajung sa fure in italia.
    Daca in Franta sunt deja mai multi negro arabi decat francezi, la noi va fi Rromanistan
  • Neutru Neutru
    Fac alergie la orice emisiune cu Dan Negru mai ales ca in fiecare an e la fel,pana si vedetele sunt aceleasi,poate sa dea reluare de acu 5 ani ca nu se observa diferenta,prefer oricand un film bun daca n-am chef sa petrec de revelion,insa si pro tv-ul merita criticat pentru balaria de program ,se vede ca nu-i intereseaza, de vreo 2 ani e batjocora,reluari din "las fierbinti" faceau rating mai bun.Din meciurile lor pentru audienta au iesit si emisiuni bune insa pro tv n-a dorit sa participe.Cu filmele de azi revin pe primu loc si antena 1 o sa fie aspiranta pana la revelionu urmator fiindca atat poate,din pacate.
  • adela adela
    Dar alte televiziuni in afara de pro tv si antena,nu mai exista? Noi ,de exemplu,ne-am uitat la hbo. Daca nu aveam ,preferam sa sting tv-ul decat sa ma uit la antena 1.
  • MRG MRG
    @DinuCozma
    Tu vorbesti, pe care te platesc tot eu si poporul saracit al Romaniei? A capusat turnatorul rau de tot SRR-ul.

Trimite un comentariu

sus