AUDIENŢE. Partida dintre Dinamo şi CFR Cluj, din finala Cupei României, a pus Pro TV în poziţia de lider. Partida s-a încheiat cu scorul 5-4, după penalty-uri (2-2 după 120 de minute).
Partida, difuzată la trei posturi - Pro TV, Digi Sport şi Dolce Sport - a avut o audienţă cumulată de aproape două milioane de persoane, media pe întreg intervalul partidei de peste două ore şi jumătate (cu tot cu prelungiri). Pro TV a fost liderul serii, Digi Sport a avut locul patru pe toate targeturile, în timp ce Dolce Sport nu a reuşit să intre în top zece.
Paginademedia.ro prezintă în continuare audienţele obţinute marţi seara de finala Cupa României:
NAŢIONAL. Partida din finala Cupei României a adus Pro TV peste 1,4 milioane de persoane, la nivel naţional. Digi Sport 1 a intrat pe locul patru, cu o medie de 417.000 de persoane, tot cu meciul. Dolce Sport a obţinut 100.000.
URBAN. Dinamo - CFR a atras, la oraşe, 878.000 de privitori, în timp ce Digi Sport - 356.000 de persoane, iar Dolce Sport - 41.000.
COMERCIAL. Partida care a decis câştigătoarea Cupei României a avut pe Pro TV 431.000 de privitori, cu vârste între 18 şi 49 de ani. Digi Sport 1 a obţinut o medie de 125.000 de persoane, în timp ce la Dolce Sport s-au uitat 4.000 de persoane.
Audienţa posturilor TV marţi, 17 mai, pe intervalul finalei Cupei României (21.30-00.20), la nivel NAŢIONAL:
NATIONAL | Nr persoane | Rtg% | Share | |
---|---|---|---|---|
1 | Pro TV | 1.474.000 | 8.1 | 19.4 |
2 | Kanal D | 1.028.000 | 5.6 | 13.5 |
3 | Antena 1 | 702.000 | 3.8 | 9.2 |
4 | DigiSport 1 | 417.000 | 2.3 | 5.5 |
5 | Antena 3 | 356.000 | 1.9 | 4.7 |
6 | Prima TV | 339.000 | 1.9 | 4.5 |
7 | Romania TV | 312.000 | 1.7 | 4.1 |
8 | National TV | 187.000 | 1.0 | 2.5 |
9 | Antena Stars | 169.000 | 0.9 | 2.2 |
10 | Acasa | 153.000 | 0.8 | 2.0 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Audienţa posturilor TV marţi, 17 mai, pe intervalul finalei Cupei României (21.30-00.20), în mediul URBAN:
Post TV | Nr persoane | Rtg% | Share | |
---|---|---|---|---|
1 | Pro TV | 878.000 | 8.8 | 20.4 |
2 | Kanal D | 544.000 | 5.5 | 12.7 |
3 | Antena 1 | 374.000 | 3.8 | 8.7 |
4 | DigiSport 1 | 356.000 | 3.6 | 8.3 |
5 | Antena 3 | 237.000 | 2.4 | 5.5 |
6 | Romania TV | 166.000 | 1.7 | 3.9 |
7 | Prima TV | 117.000 | 1.2 | 2.7 |
8 | Antena Stars | 78.000 | 0.8 | 1.8 |
9 | Acasa | 77.000 | 0.8 | 1.8 |
10 | National TV | 76.000 | 0.8 | 1.8 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare de la oraş.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Audienţa posturilor TV marţi, 17 mai, pe intervalul finalei Cupei României (21.30-00.20), pe publicul COMERCIAL:
COMERCIAL | Nr persoane | Rtg% | Share | |
---|---|---|---|---|
1 | Pro TV | 431.000 | 8.9 | 25.1 |
2 | Antena 1 | 237.000 | 4.9 | 13.8 |
3 | Kanal D | 163.000 | 3.4 | 9.5 |
4 | DigiSport 1 | 125.000 | 2.6 | 7.3 |
5 | Prima TV | 38.000 | 0.8 | 2.2 |
6 | National TV | 34.000 | 0.7 | 2.0 |
7 | Antena 3 | 31.000 | 0.7 | 1.8 |
8 | Acasa | 31.000 | 0.6 | 1.8 |
9 | Romania TV | 30.000 | 0.6 | 1.7 |
10 | Antena Stars | 27.000 | 0.6 | 1.6 |
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Comentarii
Concluzia este clară: doar Steaua și naționala reușesc să adunea peste 2 milioane de privitori.
Cifrele de aseară ar trebui să îngrijoreze posturile care vor transmite Euro 2016, în special Pro TV. Telekomul nu are nicio treabă cu audiențele - este f slabi, ca de obicei, dar nu-i așa, își scoate banii investiți din abonamente, așa că nu conteză...
Si o intrebare pentru redactia Pagina De Media: daca eu, ca simplu cetatean, vreau sa aflu audientele TV, pot sa le aflu de undeva? Multumesc!
Apropo, dati si voi audientele zilnice, nu doar Romanii au talent si fotbal (acum ati dat pentru ca a murit fotbalistul Dinamo, daca nu murea, nu dadeati nimic)
Ce diferenta imensa intre Digi si Dolce , Dolce are o audienta infinit mai mica .