Skip to main content

Kanal D, locul doi pe naţional şi urban cu serialul Guneş. România TV, peste Antena 3 pe aceleaşi targeturi

 
Kanal D, locul doi pe naţional şi urban cu serialul Guneş. România TV, peste Antena 3 pe aceleaşi targeturi

Audienţe în creştere pentru noua telenovelă de la Kanal D. Guneş, serial turcesc care a intrat pe TV la începutul lunii, i-a adus ieri postului deţinut de trustul Dogan Media locul doi în topul audienţei la nivel naţional şi urban, fiind urmărit de mai mulţi români decât la debut.

Publicitate

Pe intervalul serialului, care se află în grila Kanal D în intervalul 20.00 - 22.30, este de remarcat că România TV a fost peste Antena 3, pe targeturile naţional şi urban. Antena 3 s-a aflat aseară pe locul cinci la nivel naţional, urban şi comercial, pe timpul difuzării Guneş.

Sinteza zilei, emisiunea de dezbatere moderată de Mihai Gâdea şi cel mai urmărit program al Antenei 3, s-a intersectat cu serialul turcesc timp de o oră şi jumătate.

Paginademedia.ro prezintă, în continuare, audienţa televiziunilor de aseară pe intervalul serialului Guneş, difuzat de Kanal D începând cu ora 20.00.

NAŢIONAL. La nivelul întregii ţări, Pro TV s-a aflat pe primul loc în topul audienţelor cu Las Fierbinţi şi filmul Justiţiarul, fiind urmărit de peste 1,2 milioane de persoane, la nivel naţional.

Kanal D s-a aflat pe cea de-a doua poziţie cu telenovela Guneş, care a ţinut în faţa televizoarelor peste 840.000 de persoane din întreaga ţară.

Postul Antena 1, care a avut în program Observator Special şi Spalsh! Vedete la apă (redifuzare din sezonul doi), a fost urmărit de peste 670.000 de telespectatori.

Este de remarcat poziţionarea canalului România TV pe locul patru în clasamt, peste Antena 3. Pe intervalul telenovelei, postul de ştiri controlat de Sebastian Ghiţă a fost urmărit de peste jumătate de milion de români. Televiziunea condusă de Mihai Gâdea s-a aflat la o distanţă de aproape 150.000 de telespectatori faţă de România TV, cu emisiunile Subiectiv şi Sinteza zilei.

URBAN. Pro TV a fost lider şi la nivel urban unde a atras 600.000 de privitori. Kanal D s-a aflat, de asemenea, pe cea de-a doua poziţie, cu peste 480.000 de telespectatori.

Antena 1 s-a clasat pe locul trei, cu peste 300.000 de persoane, fiind urmată, la fel ca în clasamentul anterior, de România TV (292.000 de telespectatori) şi Antena 3 (236.000).

COMERCIAL. Pro TV s-a aflat pe primul loc şi pe segmentul publicului comercial, cu o audienţă de aproape 350.000 de persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani. Antena 1 a atras mai puţin de jumătate din cifra primului clasat, iar postul Kanal D a fost urmărit de 130.000 de persoane din targetul comercial.

România TV nu apare în top cinci cele mai urmărite posturi la nivel comercial, pe intervalul telenovelei Guneş. Locul ei a fost luat în top de Prima TV, care a difuzat Academia lui Horia şi mini-seria Neam Legat (redifuzare).

Audienţa posturilor TV marţi, 23 august, pe intervalul telenovelei Güneş, la nivel NAŢIONAL:

NATIONAL Nr persoane Rtg% Share%
1 Pro TV 1.249.000 7,0 18,3
2 Kanal D 841.000 4,7 12,3
3 Antena 1 677.000 3,8 9,9
4 Romania TV 506.000 2,8 7,4
5 Antena 3 361.000 2,0 5,3

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienţa posturilor TV marţi, 23 august, pe intervalul telenovelei Güneş, la nivel URBAN:

URBAN Nr persoane Rtg% Share%
1 Pro TV 650.000 6,7 17,4
2 Kanal D 484.000 5,0 13,0
3 Antena 1 315.000 3,2 8,4
4 Romania TV 292.000 3,0 7,8
5 Antena 3 236.000 2,4 6,3

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare de la oraş.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienţa posturilor TV marţi, 23 august, pe intervalul telenovelei Güneş, la nivel COMERCIAL:

COMERCIAL Nr persoane Rtg% Share%
1 Pro TV 349.000 7,8 26,3
2 Antena 1 166.000 3,7 12,5
3 Kanal D 130.000 2,9 9,8
4 Prima TV 55.000 1,2 4,2
5 Antena 3 44.000 1,0 3,3

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Mirela Marieta Radu Mirela Marieta Radu
    Va rugam din suflet sa ne dati si serialul turc Kara Sevda ...cu frumosii si talentati actori Neslihan Atagül ...ce a jucat-o pe Neriman dintr-un destin la rascruce ....si Burak Özçivit...ce l-a interpretat pe boierul Bali Bey ...din Suleyman Magnificul ???? Este o frumoasa pov de drama ...cu locatii de vis !! Cu acest serial veti sparge toate audientele !!!
  • Iuli Iuli
    @mile, Antena 1 este pe locul 1 in day-time de la 10.00 - 19.00, degeaba lucrezi la Antena daca nu ai habar de audiente. Tu ai pus Lectii de viata vs. Observator

    @Stela, pentru ei sunt mai importante share-urile unor anonimi sau cate like-uri face Iohannis in loc de audientele lunare... Cele mai multe comentarii si afisari le au la stiri despre TV, nu despre iohannis si noua lui poza de 10.000 like's
  • mile mile
    marian , sunt audiente la pranz , unde pro tv nu concureaza , antena si kanal sunt cam lideri in day time de la 10 la 16
  • MariusONC MariusONC
    Dar de ce mai comparați România TV cu Antena 3? Acest post intră in categoria cu Antena Stars, pe bune.
  • Stela Stela
    Eu nu inteleg de ce nu mai postati audientele serialelor tv asa cum faceati inainte.Ati ramas in urma de tot cu audientele tv.Vrem sa stim si noi ce rating mai au serialele difuzate la televiziunile romanesti.
  • Iuli Iuli
    Ce audiente a facut "Bravo, ai stil!" ?
  • marian marian
    Romania tv este un post manipulator . o mizerie cred ca lumea a inebunit zici ca acolo cad bombe toata ziua , cu moderatoare de toata jena , . vreau audientele la stirile de la ora 19 daca se poate KANAL se lauda cu primul loc pe alt site
  • Stela Stela
    Cand mai postati audientele serialelor tv ?

Trimite un comentariu

sus