AUDIENŢE. Cutremurul de vineri noapte i-a adus pe români duminică dimineaţa pe staţiile de ştiri. În intervalul 8.00-12.00, audienţa canalelor de ştiri a fost de două-trei ori mai mare decât în mod obişnuit, cu puţine excepţii.
România TV a fost cea mai urmărită televiziune de ştiri atât dimineaţa, cât şi după media pe zi, pe toate targeturile.
După ora 12.00, audienţele au revenit în general în limitele unei sâmbete fără evenimente majore. Au fost variaţii, dar nu atât de mari ca dimineaţa. Astfel, la nivelul întregii zile, diferenţele faţă de săptămâna trecută nu au fost foarte mari (un plus ceva mai mare la România TV).
Paginademedia.ro vă prezintă audienţele:
Dimineaţa, 8.00-12.00:
Dimineaţa de după cutremur au fost cele mai mari creşteri de audienţă pe staţiile de ştiri.
România TV a avut cifre de două ori mai mari decât săptămâna precedentă, pe toate targeturile şi a fost cea mai urmărită staţie pe nişa informativă. Dimineaţa, audienţa România TV a fost de două ori mai mare decât a Antenei 3.
La Antena 3, creşterea a fost vizibilă pe targetul comercial: o dublare a audienţei comerciale dimineaţa, faţă de săptămâna trecută. Creşteri au fost şi pe celelalte targeturi.
La B1 TV, audienţa staţiei la nivel naţional a fost de trei ori mai mare decât sâmbăta trecută. La oraşe, cifrele au fost de două ori mai mari decât de obicei, iar pe comercial, de trei ori peste medie.
Realitatea TV a avut un plus de audienţă de 30-40% pe naţional şi pe urban, iar pe comercial, cifrele staţiei au fost de peste trei ori mai mari decât în mod normal.
Digi 24 a fost singura staţie de ştiri cu cifre aproape egale sâmbătă dimineaţă cu cele din săptămâna precedentă. Pe toate targeturile, audienţa staţiei a fost în limitele normale.
Audienţa posturilor de ştiri sâmbătă, 24 septembrie, pe intervalul orar 8.00-12.00:
8.00-12.00 | NATIONAL | URBAN | COMERCIAL |
---|---|---|---|
Romania TV | 260.000 (1,4) | 171.000 (1,8) | 41.000 (0,9) |
Antena 3 | 129.000 (0,7) | 84.000 (0,9) | 16.000 (0,4) |
B1TV | 90.000 (0,5) | 65.000 (0,7) | 21.000 (0,5) |
Realitatea TV | 38.000 (0,2) | 31.000 (0,3) | 17.000 (0,4) |
Digi 24 | 33.000 (0,2) | 29.000 (0,3) | 17.000 (0,4) |
Audienţa posturilor de ştiri sâmbătă, 24 septembrie, după media pe întreaga zi:
MEDIA PE ZI | NATIONAL | URBAN | COMERCIAL |
---|---|---|---|
Romania TV | 258.000 (1,4) | 157.000 (1,6) | 26.000 (0,6) |
Antena 3 | 159.000 (0,9) | 106.000 (1,1) | 11.000 (0,2) |
B1TV | 68.000 (0,4) | 44.000 (0,5) | 10.000 (0,2) |
Realitatea TV | 37.000 (0,2) | 26.000 (0,3) | 9.000 (0,2) |
Digi 24 | 34.000 (0,2) | 29.000 (0,3) | 11.000 (0,2) |
Citeşte şi:
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
Am vorbit cu diverse persoane care nu au FB si internet si au stat speriati asteptand o informatie cat de cat.
Cei ce au prins cutremurul din 1977 nu sunt morti inca si au in memorie acea noapte de groaza.
La viitorul mare cutremur o sa intelegeti de ce sunt asa speriati.