AUDIENŢE. Câţi români s-au uitat joi seara, la ultimele dezbateri electorale dinaintea alegerilor? Politicienii s-au împărţit pe posturi şi emisiuni. Programele cu Trian Băsescu şi Liviu Dragnea au fost cele mai urmărite.
Înainte de cifre, cum s-au împărţit:
- Liviu Dragnea a fost la Sinteza Zilei, pe Antena 3, împreună cu Gabriela Firea
- Nicuşor Dan şi Dacian Cioloş, la Jocuri de putere cu Rareş Bogdan, pe Realitatea TV
- Victor Ponta, Traian Băsescu şi Călin Popescu Tăriceanu au fost la România TV, în trei ore diferite
Cifrele, pe emisiuni şi invitaţi:
Dragnea, cel mai urmărit, la Sinteza Zilei
Mihai Gâdea l-a avut în platou joi seară, de la 21.00, pe liderul PSD Liviu Dragnea, dar şi pe primarul Capitalei, Gabriela Firea. A fost cea mai urmărită dintre dezbaterile de aseară, cu o medie de 450.000 de români în fiecare minut.
Audienţa Sinteza zilei cu Liviu Dragnea invitat
Sinteza zilei | Persoane | Rtg% | Share% |
---|---|---|---|
NATIONAL | 448.000 | 2.5 | 6.3 |
URBAN | 270.000 | 2.8 | 6.6 |
COMERCIAL | 42.000 | 0.9 | 2.7 |
Ponta şi Sebastian Ghiţă, la Ionela Năstase. Pe România TV
De la ora 20.00, la România TV au fost Victor Ponta, Sebastian Ghiţă şi Daniel Constantin. Media: 370.000 de români.
Audienţa emisiunii Ora de vârf, cu Ponta, Ghiţă şi Daniel Constantin în platou:
Ora de varf | Persoane | Rtg% | Share% |
---|---|---|---|
NATIONAL | 371.000 | 2.1 | 4.2 |
URBAN | 243.000 | 2.5 | 4.9 |
COMERCIAL | 37.000 | 0.8 | 2.1 |
Traian Băsescu, cifre bune la Ciutacu
Fostul preşedinte Traian Băsescu (în platoul România TV, cu Victor Ciutacu) a scos o audienţă egală cu cea a lui Liviu Dragnea (care era în acelaşi timp pe Antena 3).
Audienţa emisiunii de la România TV, cu Traian Băsescu invitat:
Editia de seara | Persoane | Rtg% | Share% |
---|---|---|---|
NATIONAL | 442.000 | 2.5 | 5 |
URBAN | 312.000 | 3.2 | 6.4 |
COMERCIAL | 54.000 | 1.2 | 3 |
Tăriceanu, sub Ponta, Dragnea şi Băsescu
Călin Popescu Tăriceanu a fost la România TV, de la ora 22.00, într-un dialog cu Corina Drăgotescu. A avut o audienţă sub Dragnea, Băsescu şi Victor Ponta
Audienţa emisiunii de la România TV, cu Tăriceanu invitat:
Editie speciala | Persoane | Rtg% | Share% |
---|---|---|---|
NATIONAL | 257.000 | 1.4 | 3.3 |
URBAN | 173.000 | 1.8 | 3.9 |
COMERCIAL | 20.000 | 0.5 | 1.2 |
Nicuşor Dan la Rareş Bogdan, puţin peste 100.000 de români pe post
Rareş Bogdan i-a avut ca invitaţi pe Nicuşor Dan, în prima parte a emisiunii şi apoi pe Dacian Cioloş, în cea de-a doua parte. Cifrele au fost uşor peste 100.000 de români pe post, de patru ori mai puţini decât la Dragnea, Ponta sau Băsescu.
Audienţa emisiunii Jocuri de putere în intervalul cu Nicuşor Dan şi Dacian Cioloş:
Jocuri de putere | Persoane | Rtg% | Share% |
---|---|---|---|
NATIONAL | 110.000 | 0.6 | 1.4 |
URBAN | 74.000 | 2.2 | 4.7 |
COMERCIAL | 34.000 | 0.8 | 2 |
Duelul virtual Cioloş - Dragnea, câteva zeci de mii de români
Digi 24 a difuzat un duel "virtual" între Dacian Cioloş şi Liviu Dragnea. Adică a pus faţă în faţă răspunsuri date separat de cei doi pe diferite teme.
Audienţa Jurnal de seară în prima oră, când pe post a fost "duelul":
Jurnal de seara | Persoane | Rtg% | Share% |
---|---|---|---|
NATIONAL | 67.000 | 0.4 | 0.8 |
URBAN | 62.000 | 0.6 | 1.3 |
COMERCIAL | 25.000 | 0.6 | 1.4 |
Comentarii
La ora 21:00 a fost Gorghiu.
Deci, articolul e praf! :)
Deci comparatia ar trebui sa fie intre audientele aceleiasi televiziuni intre emisiunile in care au fost invitatii oamenii astia. Realitatea TV - audienta emisiunii in care a fost ciolos. Tot realitatea TV - audienta emisiunii in care a fost dragnea. Si tot asa. Asta ar fi o comparatie care spune ceva despre invitat...daca a ridicat sau a scazul media postului.