Skip to main content

REVELION. Un sfert din români au văzut Negru în minutul de vârf. Surpriza România TV: locul doi, după Antena 1

 
REVELION. Un sfert din români au văzut Negru în minutul de vârf. Surpriza România TV: locul doi, după Antena 1

AUDIENŢE REVELION 2017. Revelionul prezentat a 17-a oară consecutiv de Dan Negru a fost cel mai urmărit program în noaptea dintre ani, la distanţă de celelalte posturi. România TV a fost surpriza serii: postul de ştir a fost pe locul doi pe ţară şi la oraşe.

Publicitate

Revelionul Starurilor cu Dan Negru a fost cel mai urmărit program difuzat de Antena 1 pe tot parcursul anului 2016. În minutul de aur, peste 4,3 milioane de români, aproape un sfert din populaţie, se uita la programul de pe Antena 1.

La nivel naţional şi la oraşe, Revelionul de pe Antena 1 a avut cifre de trei ori mai mari decât locul al doilea, ocupat de România TV.

Pe publicul comercial, avansul Antenei 1 a fost si mai mare: Revelionul cu Dan Negru a avut cifre de cinci ori mai mari decât locul doi, ocupat de Pro TV. România TV a fost pe locul al treilea.

Paginademedia.ro vă prezintă audienţele posturilor în noaptea de Revelion, în intervalul 22.00-2.00:

NAŢIONAL. Reţeta cu mască, fără mască, aceeaşi ca şi în anii trecuţi, a ţinut pe Revelionul starurilor aproape 3,1 milioane de români în fiecare minut din intervalul 22.00-2.00 (cifra a fost apropiată cu performanţele din ultimii doi ani). Cotă de piaţă: peste 36%, ceea ce înseamnă că peste o treime din românii care se uitau la televizor erau pe Antena 1.

Locul doi pentru România TV, cu 850.000 de români pe post. Clasamentul a continuat cu TVR 1, Etno şi Kanal D. Anul trecut, locul doi era al Kanal D.

Vârf naţional Revelionul Starurilor: 4.239.000 de români, la 23.07 (rating 23,6 şi 45,6 cotă de piaţă).

URBAN. O medie de 1,6 milioane de telespectatori în mediul urban pentru Revelionul Starurilor. Audienţa Antena 1 a fost de peste trei ori mai mare decât locul al doilea la oraşe, ocupat tot de postul de ştiri România TV. Topul urban în intervalul 22.00-2.00 continuă cu Revelionul postului public TVR 1 şi cu Pro TV, care a avut pe interval filmul Puicuţe bune şi un conert Loredana.

Vârf urban Revelionul Starurilor: 2.164.000 de telespectatori, la 23.01 (rating 22,1 şi 43,4 cotă de piaţă)

COMERCIAL. Pe publicul între 18 şi 49 de ani, cota de piaţă a Antenei 1 a sărit de 40%. În persoane, peste 750.000 de telespectatori la Dan Negru, de peste cinci ori mai mulţi decât la Pro TV, post care nu a avut program special de divertisment în noaptea dintre ani.

România TV are un loc bun şi pe segmentul comercial: locul trei, cu mai mulţi telespectatori pe acest target decât Kanal D, TVR1 şi Antena 3.

Vârf comercial Revelionul Starurilor: 938.000 de telespectatori între 18 şi 49 de ani (20,8 rating şi 46,4 cotă de piaţă)

Audienţa posturilor TV în noaptea de Revelion, pe intervalul 22.00-2.00, la nivel NAŢIONAL

NATIONAL Persoane Rtg% Shr%
1 Antena 1 3.079.000 17.2 36.3
2 Romania TV 849.000 4.7 10
3 TVR 1 558.000 3.1 6.6
4 ETNO 437.000 2.4 5.2
5 Kanal D 428.000 2.4 5
6 Pro TV 409.000 2.3 4.8
7 National TV 304.000 1.7 3.6
8 Antena Stars 231.000 1.3 2.7
9 Antena 3 211.000 1.2 2.5
10 TVR 2 196.000 1.1 2.3

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienţa posturilor TV în noaptea de Revelion, pe intervalul 22.00-2.00, la nivel URBAN:

URBAN Persoane Rtg% Shr%
1 Antena 1 1.588.000 16.3 34.6
2 Romania TV 469.000 4.8 10.2
3 TVR 1 313.000 3.2 6.8
4 Pro TV 266.000 2.7 5.8
5 Kanal D 209.000 2.1 4.6
6 Antena 3 176.000 1.8 3.8
7 ETNO 149.000 1.5 3.3
8 National TV 149.000 1.5 3.2
9 Antena Stars 117.000 1.2 2.6
10 TVR 2 109.000 1.1 2.4

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare de la oraş.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienţa posturilor TV în noaptea de Revelion, pe intervalul 22.00-2.00, la nivel COMERCIAL:

COMERCIAL Persoane Rtg% Shr%
1 Antena 1 753.000 16.7 40.5
2 Pro TV 140.000 3.1 7.6
3 Romania TV 110.000 2.4 5.9
4 Kanal D 87.000 1.9 4.7
5 TVR 1 81.000 1.8 4.3
6 Antena 3 74.000 1.6 4
7 National TV 51.000 1.1 2.7
8 Antena Stars 47.000 1 2.5
9 ETNO 46.000 1 2.5
10 TVR 2 43.000 1 2.3

Citeşte şi:

GALERIE FOTO. Capturi din Revelionul Starurilor 2017 cu Dan Negru

GALERIE FOTO. Posturile TV în primele minute din 2017

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • livia pila livia pila
    ***. Unde este limbajul jicnitor?
  • F F
    Aceleași comentarii ca și anul trecut. :)) concurenta slaba intre televiziuni. Tocmai de aceea este bine ca Antena s a menținut. Nu e pe gustul meu, nu este pe gustul multora, dar cel puțin fac un program special.
  • Cristi Cristi
    @domnilor...nimeni nu vine cu aere de mezzo sau de biblioteca. Dar nu poti ignora ca o parte a publicului comercial 14-49 nu s-a uitat deloc la televizor. Dintre cei sub 30 de ani multi au fost in cluburi, cei peste 30 de ani fie iesiti pe la un restaurant sau un ball room daca au stat acasa, fie in vacante la cite o pensiune in RO sau in afara. Antena 1 pur si simplu a avut cel mai atractiv program pentru cei care au optat sa se uite la televizor, asta e tot.
  • mile mile
    mareane , ce sa vada la pro tv , zile loredana , e interesant ca a tinut 6 ore si soer sa avem audienta reluarii de astazi , nu mai merge doar cu muzica , cele 9 tv din top nu au impreuna cat are antena la comercial si merita , si chef de ras a fost la comercial lider cu 13 rating , umilitor pt alte tv
  • domnilor domnilor
    Nu este vorba de prostie, ci, de revelion, oamenii se relaxeaza. nu toti suntem precum @cristi, @allex, @marian, ca de anul nou sa stam la biblioteca nationala si apoi, la miezul noptii sa dam pe un concert pt pian si orchestra de mozzart. asta in timp ce avem mari probleme in a scrie gramatical corect.

    la rtv nu stiu ce a fost, nu m-am uitat, dar la A1 a fost un program curat, funny ,nu pe gustul meu, dar admit ca a fost o reteta buna. sigur, pt tinerii frumosi si liberi, semi-analfabeti si inecati in frustrare ,a putit pt ca stim cu totii ca ei nu stau decat pe cnn, mezzo, discovery etc.
  • Johnny Bravo Johnny Bravo
    Nu credeam sa ajung sa vad transpunerea filmului *** in realitate! Doamne iarta-ne!
  • sgiu sgiu
    @marian pe bune?!hai lasa..daca nu iti place un revelion la un post anume nu trebuie sa faci sa fie displăcut de toți
  • livia pila livia pila
    Asta e dovada clara a directiei gresite in care se indreapta Romania: postul de televiziune Romania TV sa fie pe locul doi in noaptea de revelion, cu un spectacol penibil, playback pe toata emisia, prezentatori slabi si imbracati oribil, filmare de toata jena. Foarte dureros.
  • marian marian
    Cum poate lumea sa se uite la aceasi mizerie in fiecare an si mai spun unii de pe aici ca eu sunt incult dar aceste persoane care se uita la mizeriile lui negru ce sunt nu tot inculte . SUNTEM O TARA DE RATATI ,
  • Cristi Cristi
    Publicul cu minim de parale in buzunare nu a stat in fata televizorului. Asa ca cei 40% din segmentul 14-49 sunt un public tinar dar nu unul cu putere de cumparare. Altii s-au prins de mult si nu mai investesc in formate cu traditie socialista. La Antene e inca o chestiune de prestigiu pentru ca nu prea au sanse in rest sa fie lideri.
  • Allex Allex
    Adi, piblicul A1 este o nulitate absoluta, este vorba de toti frustratii care ii plang de mila acelui urmarit penal fondator al Intact, care a copiat de la ProTv pana si promovarea emisiei prin text sub sigla. Acest "domnilor" sunt convins ca este un prea cunoscator al limbii romane, care insa a ramas fara titulatura. Srry asta e.
  • Adi Adi
    Stie cineva daca publicul Antenei 1 este cumva acelasi cu publicul PSD ?
  • domnilor domnilor
    @Allex va fi se scrie cu un singur "i.' ce sa mai astepti de la generatia facebook...ei cu LOL, PARTIKIPI etc. vai de mama noastra...
  • domnilor domnilor
    @claudiu si @kilometri arata ca p....stia nu are limite de varsta. antena castiga clar pe comercial, deci pe publicul tanar, frumos si liber, si vin cei doi sa ne spuna cum pensionarii se uita pe acel post.
    grav este cand va veni momentul ala cand tara va ajunge pe mana generatiei voastre. indivizi rudimentari, dar cu o parere atat de buna despre ei....
    PS
    Sa fi pensionar nu-i o rusine. sa ne rugam sa ajungem si noi pensionari, asta inseamna ca am contribuit la taxe si impozite si am ajutat bugetul statului, iar acum ne primim rasplata. @claudiu sa stii ca daca stai in nightclub, aia nu-ti fac carte de munca !!
  • Cristi Cristi
    Acest top este pur si simplu ingrijorator. Am incercat sa ma uit la Antena 1 si nu am rezistat mai mult de cateva minute, pentru ca pe masura ce trecea timpul, nivelul scadea vertiginos. Am avut senzatia de mlastina. Drept e ca schimbasem de pe TVR 1, unde tocmai terminase un sketch Toma Caragiu. Aproape insuportabila trecerea.

Trimite un comentariu

sus