Skip to main content

AUDIENŢE. Românii au talent, ediţia a doua: peste trei milioane în toată ţara. Pe comercial, cifrele au fost de aproape opt ori mai mari decât ale competiţiei

 
AUDIENŢE. Românii au talent, ediţia a doua: peste trei milioane în toată ţara. Pe comercial, cifrele au fost de aproape opt ori mai mari decât ale competiţiei

AUDIENŢE. Cifre mari de audienţă pentru Pro TV în a doua săptămână de Românii au talent. Show-ul Pro a fost de câteva ori peste concurenţă şi la nivel naţional şi la oraşe dar şi pe publicul comercial.

Publicitate

La nivel naţional, show-ul a avut în medie peste 3,3 milioane de telespectatori în fiecare minut de difuzare. Vârfurile au depăşit patru milioane de români.

Românii au talent a avut la nivel naţional cifre de trei ori mai mari decât Kanal D şi de şase ori mai mari decât Antena 1, care a avut aseară Rambo II. De menţionat că cifrele Românii au talent au fost sub cele de debut (detalii, AICI).

La oraşe, show-ul prezentat de Smiley şi Pavel Bartoş s-a apropiat de două milioane de persoane. Românii au talent a avut cifre de trei mai mari decât Kanal D şi de aproape şapte ori mai mari decât Antena 1.

Cifre mari pentru show-ul de talente al Pro TV şi pe publicul comercial. Pro TV a avut prima poziţie cu puţin peste un milion de telespectatori între 18 şi 49 de ani, de aproape opt ori mai mulţi decât locul doi, ocupat de Kanal D. Cu menţiunea că Antena 1 şi Kanal D au avut cifre aproape la egalitate.

Audienta posturilor TV vineri, 24 februarie, pe intervalul emisiunii Românii au talent (20.30-23.35), la nivel NATIONAL:

NATIONAL Nr persoane Rtg (%) Shr (%)
1 Pro TV 3.335.000 18.6 40.7
2 Kanal D 1.203.000 6.7 14.7
3 Antena 1 553.000 3.1 6.7
4 Antena 3 313.000 1.7 3.8
5 Romania TV 305.000 1.7 3.7

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienta posturilor TV vineri, 24 februarie, pe intervalul emisiunii Românii au talent (20.30-23.35), în mediul URBAN:

Nr persoane Rtg (%) Shr (%)
1 Pro TV 1.928.000 19.8 42.1
2 Kanal D 601.000 6.2 13.1
3 Antena 1 278.000 2.9 6.1
4 Romania TV 206.000 2.1 4.5
5 Antena 3 191.000 2.0 4.2

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare de la oraş.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienta posturilor TV vineri, 24 februarie, pe intervalul emisiunii Românii au talent (20.30-23.35), pe publicul COMERCIAL:

COMERCIAL Nr persoane Rtg (%) Shr (%)
1 Pro TV 1.008.000 22.3 54.9
2 Kanal D 131.000 2.9 7.1
3 Antena 1 131.000 2.9 7.1
4 Prima TV 43.000 0.9 2.3
5 Acasa 42.000 0.9 2.3

VEZI ce audienţe a avut săptămâna trecută, la debut, Românii au telent, AICI

VEZI cum a debutat Românii au talent anul trecut, dar şi în toate sezoanele de până acum, AICI

Citeşte şi:

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Stela Stela
    Postati si audientele serialelor tv pe ianuarie 2017.
  • sgiu sgiu
    mile pe comercial e egalitate antena 1 cu kanal d loool fain drăguț :)
    Cât de protv,bravo lor!Din partea mea...
  • Allex Allex
    Expert, ai idee cate gale live va avea Vocea Jr ?
  • mile mile
    expert, iar induci lumea in eroare , share-ul a crescut pt ca s-au uitat mai putini oameni la tv in general, dar ca rating a sczut usor , crezi ca ne pacalesti , doar el conteaza , ne arata ca la comercial sunt cu 25 000 mai putini , de ce nu spui acest lucru , crezi ca nu vedem in tabele
  • Expertul, Expertul,
    Felicitari Adela Harnagea si Adrian Batista! A doua editie Romanii au talent a crescut usor pe comercial, la 54.9% share, fata de prima editie, care a obtinut 53.4% share. Joi, 23 februarie, Las Fierbinti a obtinut 14.5 rating si 35% market share, pe targetul comercial.
  • Iuli Iuli
    Ce repede dati aceste audiente, dar in alte zile nu va grabiti deloc. Audientele luni-joi si weekend sunt mai interesante deoarece stim ca si alte televiziuni pot sa ajunga pe 1, audientele de vineri sunt aceleasi: Protv de vreo 6 ori mai mari ca locul 2 si de 10 ori ca locul 3

Trimite un comentariu

sus