Skip to main content

ŞTIRE TRUNCHIATĂ. Când doi Bercea primesc închisoare pentru şantaj, Antena3.ro îl vede doar pe al treilea: „Izaura Anghel scapă de închisoare”

 
ŞTIRE TRUNCHIATĂ. Când doi Bercea primesc închisoare pentru şantaj, Antena3.ro îl vede doar pe al treilea: „Izaura Anghel scapă de închisoare”

UPDATE. Ce se întâmplă pe postul TV Antena 3? Dana Grecu: "Nouă ani mi se par o veşnicie". Detalii, în articol.

Publicitate

BERCEA, ŞTIRE ÎN DOI TIMPI. „Izaura Anghel scapă de închisoare”. Doar atât aflăm din ştirea postată pe site-ul antena3.ro cu titlul „Sentinţe în dosarul privind şantajarea lui Mircea Băsescu. Izaura Anghel scapă de închisoare”, despre sentinţele defintive dată astăzi de Curtea de Apel Bucureşti.

Nici în titlu, nici în ştire nu se menţionează nimic de celelalte sentinţe, date lui Florin Anghel şi Marius Constantin, ambii condamnaţi definitiv la închisoare cu executare, în acelaşi proces.

Care a fost realitatea? Izaura Anghel a „scăpat” de închisoare pentru că a primit o condamnare cu suspendare pentru şantajarea lui Mircea Băsescu, fratele fostului preşedinte al României.

Ce se omite în ştirea de pe site-ul Antena3.ro? Că în acelaşi dosar a mai fost condamnat definitiv pentru şantaj şi Florin Anghel, fiul lui Bercea Mondial, la 9 ani, 3 luni şi 20 de zile de închisoare cu executare, potrivit agenţiei News.ro. Totodată, Marius Constantin a fost şi el condamnat la trei ani şi 10 zile de închisoare.

La o oră după publicarea ştirii despre Izaura Anghel, pe antena3.ro a apărut şi informaţia corectă, într-o altă ştire. Ştirea incompletă, în care se vorbea doar de Izaura Anghel, care a „scăpat de închisoare” a rămas până la publicarea acestei ştiri, pe front page, între ştirile importante.

În scandalul Bercea Mondial - Mircea Băsescu, postul TV Antena 3 a difuzat înregistrări audio care păreau surprinse la o întâlnire dintre membrii clanului şi fratele preşedintelui de atunci, Traian Băsescu. Înregistrările lăsau să se înţeleagă că Mircea Băsescu a primit 250.000 de euro de la membrii ai clanului.

Dana Grecu: Nouă ani mi se par o veşnicie

UPDATE. Pe postul TV Antena 3, abordarea emisiunii moderată de Dana Grecu merge pe ideea că sentinţele date familiei Anghel sunt exagerate. "Nouă ani mi se pare o veşnicie", a spus moderatoarea Dana Grecu, în legătură cu sentinţa luată de Florin Anghel.

Dana Grecu îi dă idei Izaurei, care a fost culcată la pământ în momentul flagrantului, fiind gravidă. Ideea Danei Grecu: Izaura a fost bruscată atunci, a fost îmbrâncită, culcată pe jos. Pentru o gravidă "e ca un şut în burtă", spune moderatoatea. Dacă ar fi copilul cu probleme, "eu aş încerca să merg pe asta. Dacă aş fi în locul ei", a punctat moderatoarea.

Răzvan Savaliuc, intrat pe telefon, consideră, de asemenea, că pedeapsa e prea mare. Induce ideea că şantajul nu a fost o problemă, dar moderatorul Radu Tudor intervine: "Să precizăm, totuşi, că nu aşa se rezolvă un conflict", a punctat Radu Tudor la ideea lui Savaliuc.

"Suntem în postul Paştelui, să-l ferească Dumnezeu să fie blestemat de ţigani", a punctat o altă invitată, Dana Varga, care reprezenta ALDE.

Ce dacă un dictator a nenorocit o ţară? s-a întrebat retoric, la un moment dat, moderatoarea Dana Grecu.

CAZUL BERCEA MONDIAL (via News.ro): Potrivit rechizitoriului prin care inculpaţii din familia Bercea au fost trimişi în judecată, Mircea Băsescu a fost şantajat în mai multe rânduri, în perioada noiembrie 2013 - mai 2014.

"La data de 1 noiembrie 2013, inculpatul Anghel Florin a exercitat ameninţări asupra unei persoane, constând în darea în vileag, prin intermediul presei, a unor fapte compromiţătoare pentru persoana ameninţată şi pentru membrii familiei acesteia, respectiv presupusa ei implicare în infracţiuni de corupţie, cu scopul de a o determina să dea suma de 280.000 euro", au arătat procurorii. Procurorii au mai arătat că Mircea Băsescu a fost şantajat şi pe 26 şi 29 mai 2014 de Marius Constantin, Izaura Anghel şi Grinică Ion Anghel.

DNA preciza că cei trei inculpaţi au primit, în 29 mai 2014, 10.000 de euro de la Mircea Băsescu, ocazie cu care a fost realizat un flagrant.

Mircea Băsescu a fost condamnat definitiv în iunie 2016, de Curtea de Apel Constanţa, la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, în dosarul în care a fost judecat pentru că ar fi primit 250.000 de euro pentru a interveni pe lângă magistraţi pentru soluţionarea unui proces care îl viza pe Sandu Anghel.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Dani Dani
    Iulia Bunea stie ea ceva ce nu stim noi.
  • ion ion
    E tac'su!
  • Iuli Iuli
    Mircea Basescu nu este fratele lui Basescu? Este fiul?

Trimite un comentariu

sus