Skip to main content

Iisus din Nazaret, audienţe bune şi după zeci de difuzări: peste un milion media de aseară

 
Iisus din Nazaret, audienţe bune şi după zeci de difuzări: peste un milion media de aseară

AUDIENŢE. Superproducţia Iisus din Nazaret este filmul tradiţional al sărbătorilor de Paşti: după zeci de difuzări din ultimii 20 de ani, continuă să facă audienţe foarte bune.

Publicitate

Aseară, la prima difuzare a producţiei pe Antena 1 (anul trecut a fost pe Pro TV), filmul a ţinut peste 1,1 milioane de români în fiecare minut, fiind foarte aproape de Kanal D, care avea pe post un nou serial turcesc, Dragoste infinită.

Filmul de pe Antena 1 a fost aproape şi de Pro TV, pe naţional şi la oraşe, în contextul în care Iisus din Nazaret s-a intersectat cu două episoade în premieră din Las Fierbinţi şi Ai noştri.

Antena 1 a difuzat aseară prima parte a seriei. Urmează, în această seară, partea a doua, urmând ca ultima să fie pe post mâine (sâmbătă), dar nu în prime-time, ci de la 16.30.

Audienţele de aseară, în continuare:

NAŢIONAL. La nivelul întregii ţări, filmul Iisus din Nazaret a fost urmărit, pe Antena 1, de peste 1,1 milioane de telespectatori în fiecare minut. A fost la doar 20.000 de telespectatori după Pro TV şi la 100.000 în urma Kanal D.

URBAN. Şi la oraşe, producţia lui Zefirelli de acum 40 de ani a fost foarte aproape de Pro TV: o medie de 585.000 de telespectatori pentru Antena 1, faţă de 595.000 la Pro TV.

Intervalul a fost condus de Kanal D, cu 665.000 de telespectatori medie.

COMERCIAL. Pe publicul între 18 şi 49 de ani, Iisus din Nazaret a fost pe poziţia a doua, după Pro TV: peste 270.000 de persoane din targetul comercial pentru Antena 1, faţă de 350.000 la Pro TV.

Pe acest segment, Kanal D a fost pe locul al treilea.

Audienta posturilor TV joi, 13 aprilie, pe intervalul Iisus din Nazaret (20.30 - 23.14), la nivel NATIONAL:

NATIONAL Persoane Rtg% Share%
1 Kanal D 1.213.000 6.8 16.6
2 Pro TV 1.136.000 6.3 15.5
3 Antena 1 1.113.000 6.2 15.2
4 Antena 3 438.000 2.4 6
5 Romania TV 284.000 1.6 3.9
6 Prima TV 242.000 1.3 3.3
7 National TV 223.000 1.2 3.1
8 TVR 2 180.000 1 2.5
9 Antena Stars 176.000 1 2.4
10 Acasa 171.000 1 2.3
11 TVR 1 148.000 0.8 2
12 AXN 103.000 0.6 1.4
13 Digi 24 100.000 0.6 1.4
14 Realitatea TV 92.000 0.5 1.3
15 Disney 89.000 0.5 1.2
16 B1TV 85.000 0.5 1.2
17 Pro Cinema 82.000 0.5 1.1
18 ETNO 76.000 0.4 1
19 Favorit TV 72.000 0.4 1
20 Nickelodeon 68.000 0.4 0.9

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienta posturilor TV joi, 13 aprilie, pe intervalul Iisus din Nazaret (20.30 - 23.14), în mediul URBAN:

URBAN Persoane Rtg% Share%
1 Kanal D 665.000 6.8 16.8
2 Pro TV 595.000 6.1 15
3 Antena 1 585.000 6 14.8
4 Antena 3 316.000 3.2 8
5 Romania TV 139.000 1.4 3.5
6 Prima TV 127.000 1.3 3.2
7 TVR 2 93.000 1 2.3
8 Acasa 85.000 0.9 2.1
9 National TV 80.000 0.8 2
10 Digi 24 77.000 0.8 1.9
11 AXN 73.000 0.8 1.9
12 Antena Stars 73.000 0.7 1.8
13 TVR 1 62.000 0.6 1.6
14 B1TV 60.000 0.6 1.5
15 Realitatea TV 59.000 0.6 1.5
16 Pro Cinema 56.000 0.6 1.4
17 Disney 52.000 0.5 1.3
18 Disney Junior 39.000 0.4 1
19 DigiSport 1 33.000 0.3 0.8
20 Boomerang 32.000 0.3 0.8

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare de la oraş.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienta posturilor TV joi, 13 aprilie, pe intervalul Iisus din Nazaret (20.30 - 23.14), pe publicul COMERCIAL:

COMERCIAL Persoane Rtg% Share%
1 Pro TV 348.000 7.7 22.5
2 Antena 1 273.000 6 17.7
3 Kanal D 210.000 4.6 13.6
4 TVR 2 45.000 1 2.9
5 Prima TV 43.000 0.9 2.8
6 Romania TV 35.000 0.8 2.3
7 Digi 24 34.000 0.7 2.2
8 Pro Cinema 32.000 0.7 2.1
9 Acasa 31.000 0.7 2
10 Antena 3 26.000 0.6 1.7
11 National TV 23.000 0.5 1.5
12 History 23.000 0.5 1.5
13 Disney Junior 22.000 0.5 1.4
14 Realitatea TV 21.000 0.5 1.3
15 Disney 20.000 0.4 1.3
16 Antena Stars 19.000 0.4 1.3
17 DigiSport 1 18.000 0.4 1.2
18 AXN 16.000 0.4 1.1
19 Paramount 14.000 0.3 0.9
20 Dolce Sport 14.000 0.3 0.9

VEZI audienţele Iisus din Nazaret de anul trecut, de pe Pro TV, dar şi din ceilalţi ani AICI.

Citeşte şi:

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • F F
    Aoleu mile, gata nu mai ai probleme cu filmul ăsta acum ca este la Antena? Nu mai e vechi? Nu mai e prea difuzat? :)) Ai înțeles și tu cum sta treaba cu filmele și de ce sunt unele difuzate în fiecare an de Paște sau Crăciun? E bine. Păcat ca vei uita când va fi nevoie sa critici Protv.
  • mile mile
    este un film serial facut pt tv , fiecare il imparte cum vrea , antena il da in trei parti , e normal sa fie mai lungi, tie ciuda ca oamenii se uita pana tarziu, trebuia lungit si mai mult , dar trebuie tinut cont ca a fost multa publicitate
  • hansoloro hansoloro
    Un film de o ora jumate il faci de doua,doar la A1 se poate asa cevs
  • andrei-constantin andrei-constantin
    ce a fost aseara pe tvr 2 ? locul 4 pe comercial,foarte bun ,iar tvr 1 nici nu apare pe comercial...
  • mile mile
    mareane , dute tu, decat sa te uiti deseara la circul cu talentati , nu ti se pare indecent sa difuzezi o asemenea emisiune in vinerea mare , ce parere ai , nu vorbi de ce tie nu iti place
  • marian marian
    MILE TE ROG FRUMOS SPALATE DE PACATE E VINEREA MARE DU TE LA BISERICA
  • Iuli Iuli
    ProCinema pe 8 la Comercial, si 17-16 la Urban/National, iar *** nu apare in top 20. ProCinema merita formatul HD!

    Audiente bune, dar de ce nu dati top20 audiente zilnice? De ce doar cand e in favoarea ProTV? Cele de marti de ce nu le publicati? Sunt sigur ca maine, 15 aprilie, veti da audientele Romanii au talent de la ora 09.
  • mile mile
    este bine ca s-a optat pt un program decent in aceste zile , deci pro tv cu trei productii scumpe a facut rating 7 , antena a avut in primele 4 zile ale saptamanii rating mare in prime time , daca prelungeau putin filmul era si mai bine , multi se ingrijorau ca te cunosc de undeva facea rating asemanator

Trimite un comentariu

sus