Consiliul Naţional al Audiovizualului a discutat astăzi două ediţii ale emisiunii În gura presei, care au atras 465 de reclamaţii. După vizionare şi deliberări, membrii au decis: somaţie publică, şase voturi pentru. Alţi doi, dintre cei opt membri prezenţi au votat împotrivă după ce propuseseră sancţiuni în bani.
Publicitate
S-au propus la vot o somaţie, o sancţiune de 10.000 de lei şi una de 50.000 de lei. După două tururi de vot, au rămas în cursă doar somaţia (cinci voturi) şi amenda de 10.000 de lei (trei voturi). Pentru turul al treilea de vot s-a încercat propunerea unei sancţiuni intermediare, de 5.000 de lei, cu condiţia ca cei care au făcut propunerile să şi le retragă. Radu Călin Cristea, cel care a propus somaţia, a refuzat să-şi retragă propunerea. Prin urmare în turul de vot au rămas aceeaşi somaţie şi o amendă de 10.000 de lei.
Norina Ionescu, reprezentantul Antenei 3: „Am înţeles că au fost foarte multe reclamţii, m-am documentat şi eu. Am înţeles că s-a mutat un război de pe Facebook, între Mircea Badea şi Grigore Cartianu, în atenţia CNA. Am înţeles că au fost mai multe mesaje pe Facebook, dar acolo nu poate fi amendat limbajul domnului Cartianu care îl face nemernic pe Mircea Badea. (...) Limbajul lui Mircea Badea îl cunoaştem, ora de difuzare o cunoaştem. Nu este vorba despre jignirea unei importante părţi a populaţiei aşa cum într-un mod diversionist s-a scris în reclamaţii. Cine stabileşte că manipularea este apanajul Antenei 3? Cine stabileşte că #rezist sunt băieţii buni, iar Antena 3 sunt băieţii răi? Cine stabileşte aceste lucruri? Am explicat şi efuziunea lui din momentele respective şi emoţiile pe care le regăseşti şi aici. Când primeşti ameninţări cu moartea la adresa copiului, se mută puţin registrul.”
Dorina Rusu, membru CNA – „Noi nu avem ce discuta aici ce se întâmplă pe Facebook. Sigur că e regretabil că cineva îi ameninţă copilul dumnealui, dar trebuia să se adreseze poliţiei. Ce spune dânsul este că protestatrii au fost maipulaţi, că au interese politice, că cei care au ieşit în piaţă sunt nişte roboţei care nu ştiu să citească, numai Antena 3 ştie să citească, doar ei au înţeles că este o decizie a Curţii Constituţionale, şi că în rest nimeni n-a înţeles nimic, că toţi au fost manevraţi. Că cei din Piaţă nu gândesc, toţi ceilalţi sunt stalinişti. Nu mai zic de limbaj. Cei care i-ar fi indemnat pe protestatri sunt niste ticaloşi care au facut deservicii României.
„Astea nu sunt nişte opinii, sunt nişte minciuni. Nu mai vorbesc despre limbaj, de câte ori s-a folosit cuvântul javră”, a mai adăugat Dorina Rusu.
Monica Gubernat, membru CNA: Aici suntem să discutăm pe legislaţia audiovizuală. Din punctul meu de vedere problema este de limbaj.
Dorina Rusu, membru CNA – „Este lipsă de informare corectă, este manipulare. Este un amestec de minciuni şi injurii care, de fapt, după părerea mea asta înseamnă manipularea”.
Monica Gubernat, membru CNA – „Aceasta este o emisiune de opinie. Este o problemă de limbaj, dar nu o problemă de opinie.”
Radu Herjeu, membru CNA – Trebuie să constat din nou că faptul că un manelist şi-a pocnit amanta într-o emisiune nu a trezit o asemenea oroare publică precum faptul că un Mircea Badea vorbeşte despre nişte cârpe ad-litteram. Cârpe pe care sunt scrise texte şi care într-adevăr sunt jegoase.
Acum văd că le-au strâns. 463 de oameni şi-au luat din timpul lor care să reclame un lucru care nu există şi anume limbaj injurios la adresa protestatarilor. În schimb nu i-a deranjat nici ţigăneala, nici circul, nici bătăile din studiouri, asta n-a deranjat 463 de oameni.
Este clar că aceste emisiuni abundă în limbaj injurios. E clar sunt nişte termeni pe care eu nu i-aş folosi în public, darămite la televizor. (…) Există limbaj injurios şi nu e nici primul nici ultimul.
Pe de altă parte, faptul că Mircea Badea, şi împreună cu el câteva milioane de oameni, îi consideră pe cei din piaţă manipulaţi este o opinie, faptul că el consideră dezinformaţi este o opinie, faptul că el consideră că instituţii şi oameni publici i-au instigat pe oamenii aceia să meargă în piaţă bazându-se pe faptul că nu sunt informaţi cum trebuie şi dându-li-se de fapt informaţii ori eronate (vezi informaţiile de acum), toate acelea sunt nişte opinii. O opinie nu poate fi nici falsă nici adevărată. O opinie e o opinie. Cele mai multe din lucrurile de aici ţin de opinie. Ca să fie lucrurile foarte clare, limbaj injurios, da, din păcate, manipulare, poate aş fi de acord cu Dorina, dar e ca şi cum aş fi de acord că ploaia udă, toate televiziunile manipulează. De asta, sunt de acord pe limbaj injurios şi că trebuie sancţionat.”
Reamintim că ediţiile din 21 şi 22 iunie au fost reclamate pentru limbajul folosit de Mircea Badea la adresa protestatarilor care au ieşit în stradă la începutul acestui an. Oamenii au reclamat „un limbaj inadecvat şi expresii jignitoare la adresa unei părţi din populaţia României, respectiv la persoanele care au ieşit în stradă pentru a protesta împotriva măsurilor luate de Guvernul României de la acea dată”.
„O să spun de mai multe ori că este absolut greţos şi inadmisibil într-o ţară civilizată să existe în Piaţa Victoriei izmenele alea puturoase pe care scrie hashtag Insist şi hashtag Rezist! hashtag Insist şi hashtag Rezist reprezintă nişte noţiuni, reprezintă de fapt lupta împotriva Statului de drept. hashtag Rezist este de fapt o rezistenţă la hotărârile CCR în România!”, a spus Mircea Badea în emisiunea vizată.
„Ca atare, acele izmene jegoase, propagandiste, de luptă împotriva statului de drept, trebuie să dispară. Dacă am fi într-un stat adevărat s-ar duce nişte băieţi şi ar spune: “Aveţi voi autorizaţie pentru bulendrele astea aici în Piaţa Victoriei? E Piaţa Victoriei curtea mă-tii? Dacă nu e curtea mă-tii, raus! Şi cu asta, basta!””
„Păi nu, “nu asta este, am înţeles, trebuie prag”, că voi aţi nenorocit ţara asta în februarie, măi javrelor şi aici mă refer la cele propagandiste în exclusivitate, nu la oamenii de bună credinţă care au fost prostiţi, înşelaţi, păcăliţi de aceste javre! Măi javrelor, voi aţi dat foc practic la ţara asta în februarie, măi javrelor! Jivinelor ce sunteţi! Aţi dat javrelor foc la ţara asta şi ne-aţi compromis pe tot mapamondul ăsta! Tot mapamondul ăsta are acum senzaţia că România este o ţară atât de nasoală încât populaţia României nu mai poate şi iese pe stradă de câtă corupţie e! Când de fapt, era vorba despre fix, aplicarea unei hotărâri a CCR. Măi javrelor!
(…) nu poţi să te pişi pe Comisia de la Veneţia că eşti tu o javră politică şi slujeşti tu nişte javre politice care au interese politice.”
cred ca este vorba de dubla masura pe care o aplica aceasta institutie si “membrii” acesteia. Mai devreme, unul dintre membrii acestei institutii era f suparat *** cineva a facut referire la domnia sa in ceea ce priveste sedintele conduse de acesta... pai da, stimabile, acolo dvs aveti dubla masura... in functie de partidul care va trimite acolo. Dvs, acolo, ar trebui sa sprijiniti interesul public si nu interesele unui partid politic care v-a numit (nu conteaza ce partid - tot o apa).
Penibila aceasta institutie.
Nu tin cu Emil Boc, dar este vorba despre principiu si consecventa. In ianuarie 2012 oamenii au stat in strada in fiecare zi, strigand sa-si dea Boc demisia, si si-a dat-o. Atunci Badea nu era revoltat ca nu au autorizatie.
Din punctul de vedere al CNA, nu stiu, poate CNA are dreptate judecand dupa lege, dar moral vorbind...Badea este flexibil.
CNA/PSD a dat dovada inca o data ca este partinitoare. De aceea, singura sanctiune reala este boicotarea firmelor/produselor care-si fac reclama la A3, asociindu-si imaginea cu asemenea post TV. Lista preliminara: LaJumate.ro, Sensiblu, Alpha Bank, Leroy Merlin, Catena, Dona, Dr. Oetker, Zaplo.ro, Merci, Pfizer, ARCUB, E-ON, Jobzz.ro, Lacalut, Fiobilin, No-Spa.
Comentarii
Din punctul de vedere al CNA, nu stiu, poate CNA are dreptate judecand dupa lege, dar moral vorbind...Badea este flexibil.