Skip to main content

AUDIENŢE. Exatlonul s-a lovit de Fructul Oprit. Ce audienţe au avut cele două producţii la debut

 
AUDIENŢE. Exatlonul s-a lovit de Fructul Oprit. Ce audienţe au avut cele două producţii la debut

AUDIENŢE. În prima confruntare a grilelor de toamnă dintre Kanal D şi Antena 1, cel de-al doilea a ieşit câştigător. Antena 1 a fost lider de audienţă cu serialul Fructul Oprit, sezonul al doilea, la oraşe şi pe publicul comercial (detaşat).

Publicitate

Al doilea sezon Exatlon, care a debutat tot aseară, a pus Kanal D pe primul loc doar la nivel naţional, în timp ce pe publicul comercial a fost pe trei.

Paginademedia.ro vă prezintă audienţele de miercuri, 29 august, pe intervalul Fructul Oprit:

NAŢIONAL. Liderul pe tronsonul Fructul oprit, 20.00 - 23.00, a fost Kanal D, care a avut, parţial, Exatlon (până la 22.40). Antena 1, cu al doilea sezon al serialului Fructul Oprit, a fost al doilea, la mică distanţă de Kanal D, cu o medie de 1,1 milioane de telespectatori.

Pro TV a fost pe trei în audienţe, cu Las Fierbinţi, redifuzare, şi un film cu Jason Statham, Spioana.

Şi TVR 1 a prins top cinci audienţe, cu aproape jumătate de milion de telespectatori, cu difuzarea Cerbul de Aur, care se desfăşoară zilele acestea la Braşov.

URBAN. Fructul Oprit a pus Antena 1 pe prima poziţie în mediul urban, cu o medie de 650.000 de privitori, în timp ce Kanal D a avut locul secund, cu o medie de 560.000 de persoane.

Şi aici, lumea a #privitCerbul. Postul a fost pe patru în audienţe.

COMERCIAL. Antena 1 a fost lider detaşat pe publicul tânăr, cu o medie de 350.000 de privitori, şi o cotă de piaţă de 23,4%. Pro TV a avut locul secund, în timp ce Kanal D a fost al treilea, pe publicul cu vârste între 18 şi 49 de ani.

GALERIE FOTO. Primele imagini din debutul Exatlon:

Audienţa posturilor TV, miercuri, 29 august, pe intervalul Fructul Oprit (20:00 - 23:00), la nivel NAŢIONAL:

NATIONAL Nr persoane Rtg% Shr%
1 Kanal D 1.233.000 6.9 16.7
2 Antena 1 1.152.000 6.4 15.6
3 Pro TV 998.000 5.6 13.5
4 TVR 1 457.000 2.5 6.2
5 Antena 3 366.000 2 4.9

Sursa: Kantar Media Copyright: ARMA

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienţa posturilor TV, miercuri, 29 august, pe intervalul Fructul Oprit (20:00 - 23:00), în mediul URBAN:

NATIONAL Nr persoane Rtg% Shr%
1 Antena 1 649.000 6.8 16.2
2 Kanal D 562.000 5.8 14.1
3 Pro TV 471.000 4.9 11.8
4 TVR 1 265.000 2.8 6.6
5 Antena 3 235.000 2.4 5.9

Sursa: Kantar Media Copyright: ARMA

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare de la oraş.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienţa posturilor TV, miercuri, 29 august, pe intervalul Fructul Oprit (20:00 - 23:00), pe publicul COMERCIAL:

COMERCIAL Nr persoane Rtg% Shr%
1 Antena 1 353.000 8 23.4
2 Pro TV 251.000 5.7 16.6
3 Kanal D 211.000 4.8 14
4 TVR 1 51.000 1.2 3.4
5 Antena 3 46.000 1.1 3.1

Audienţele pe intervalul Exatlon

Audienţa posturilor TV, miercuri, 29 august, pe intervalul Exatlon (19:30 - 22:40), la nivel NAŢIONAL:

NATIONAL Nr persoane Rtg% Shr%
1 Kanal D 1.241.000 6.9 17.4
2 Antena 1 1.039.000 5.8 14.5
3 Pro TV 1.010.000 5.6 14.1
4 TVR 1 414.000 2.3 5.8
5 Antena 3 340.000 1.9 4.8

Sursa: Kantar Media Copyright: ARMA

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienţa posturilor TV, miercuri, 29 august, pe intervalul Exatlon (19:30 - 22:40), în mediul URBAN:

URBAN Nr persoane Rtg% Shr%
1 Antena 1 587.000 6.1 15.2
2 Kanal D 562.000 5.9 14.6
3 Pro TV 489.000 5.1 12.7
4 TVR 1 236.000 2.5 6.1
5 Antena 3 224.000 2.3 5.8

Sursa: Kantar Media Copyright: ARMA

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare de la oraş.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienţa posturilor TV, miercuri, 29 august, pe intervalul Exatlon (19:30 - 22:40), pe publicul COMERCIAL:

COMERCIAL Nr persoane Rtg% Shr%
1 Antena 1 318.000 7.2 22.2
2 Pro TV 247.000 5.6 17.3
3 Kanal D 209.000 4.7 14.6
4 Antena 3 44.000 1 3.1
5 TVR 1 42.000 1 2.9

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Mile Mile
    Postacii răvășiti, dar se agita degeaba
  • Razvan Razvan
    Sunteți nişte pupatori ai pro tv-ului ! Muriți de ciuda!
  • sefu lu mile sefu lu mile
    ***
  • Iulian Iulian
    Aici ai dreptate d nul Claudiu!Dar in afara de cei mentionati de d ta ....restul pleava k si subiect si prestatie!(Aceiasi parere si ptr Las fierbinti)....oricum nu urmaresc nici unul!
  • claudiuu claudiuu
    Pentru @ Iulian Gresesti cand spui ca in Fructul Oprit sunt actori de duzina.Nu cred ca Doru Ana Carmen Tanase Marian Ralea Bogdan Albulescu Maia Morgersten sunt actori de duzina nu ma uit nici la Fructul Oprit nici la Las Fierbinti dar in Fructul Oprit sunt actori dem mai mare valoare fata de actorii din Las Fierbinti
  • Doru Doru
    "Mile", si vezi ca s-a terminat emisiunea marti, nu luni. Luni a fost lider "Antena 1" ? Nu prea cred...
  • Doru Doru
    "Și luni antena a fost lider"
    A fost lider ca era finalul emisiunii. Nu ca a venit Cruduta. Dar pe intervalul "Las Fierbinti" cine a fost lider ?
  • marian marian
    Nu luni papagalule marti dupa ce sa terminat Las F . a crescut audienta la antenuta . serialul a scos peste 8 puncte reting , iar aseara sau laudat ca in minutul de aur care tot dr pro a fost scos la alta emisiune au avut 1,5 mil, dupa ce sa terminat Las F, asa ca ciocul mic ca nu tine vrajeala se minte ca seful vostru D,
  • Mile Mile
    Și luni antena a fost lider cu daniela crudu, ceea ce demonstrează că tribul a ales pe vedete plăcute, indiferent cu ce se ocupa , asta nu tine de meserie
  • Dorian Dorian
    Mai grav e ca aproape la fel de multă lume s-a uitat la Cerbul de Aur ca la Antena 3. In ce țara trăim...
  • Doru Doru
    " v-am zis sa nu va grabiti degeaba sa aberati daca ceva va fi de succes sau nu"
    "mile", si tu nu te grabesti acuma ? Sa inceapa grila "Pro TV" si mai vedem... Acum e bucurie pe tine ca a batut un film "banal".
  • Ciprian Ciprian
    Adevăratele audiențe o să se vadă de la 1 septembrie 2018.
  • mile mile
    iuli, a venit salvarea la tine astazi cand au fost publicate sudiente, nino nino
  • mile mile
    postacii au fost desfintati aseara , v-am zis baieti sa asteptati ziua z
  • Dragos Dragos
    Asadar, numele (sau pseudonimul, dar ma indoiesc ca stie ce e ala) complet a lui Mile este Mile Razvan. Aceleasi comentarii simplute, de antenist devotat.

Trimite un comentariu

sus