Skip to main content

AUDIENŢE. Vocea s-a auzit cel mai tare într-o seară cu două „Exatloane”. Ce cifre au obţinut Ultimul trib şi Exatlon

 
AUDIENŢE. Vocea s-a auzit cel mai tare într-o seară cu două „Exatloane”. Ce cifre au obţinut Ultimul trib şi Exatlon

AUDIENŢE. Pro TV a avut seara de vineri cu Vocea României, într-o seară în care a concurat, pentru prima dată, cu cele două show-uri de forţă ale Kanal D şi Antena 1.

Publicitate

Pe publicul tânăr, cel vizat de clienţii publicitari, Pro TV a avut audienţe cât Antena 1 şi Kanal D la un loc.

Cifrele Vocii sunt totuşi sub ediţia de săptămâna trecută. Digi Sport a intrat în top cinci pe publicul comercial şi la oraşe, cu meciul Poli Iaşi - Dinamo, difuzat în intervalul 21.00 - 23.00.

Paginademedia.ro vă prezintă audienţele de vineri, 21 septembrie, pe intervalul Vocea României (20.30-23.05):

NAŢIONAL. Aproape 1,3 milioane de persoane au fost cu ochii pe show-ul de talente de pe Pro TV. Cifrele au fost sub ediţia de săptămâna trecută, care a fost şi cea mai urmărită din sezon. Locul secund a fost al Kanal D, care aseară avea Exatlon, cu o medie de peste un milion de persoane. Antena 1 a fost a treia, cu cifre la jumătate faţă de primele două.

URBAN. Pro TV a condus detaşat şi la oraşe, cu o medie de 700.000 de telespectatori. Kanal D a avut şi aici poziţia a doua, cu aproape 400.000 de persoane. Urmează Antena 3 pe locul al treilea, în timp ce Antena 1 a fost pe patru, cu cifre apropiate de televiziunea de ştiri din Intact.

Digi Sport 1 a intrat în top cinci audienţe, cu meciul de Liga 1 dintre Poli Iaşi şi Dinamo, difuzat de la 21.00.

COMERCIAL. Vocea s-a auzit bine şi pe publicul comercial, cu o medie de aproape 350.000 de persoane şi o cotă de piaţă de 24%. Cifrele au fost sub ediţia de săptămâna trecută. Antena 1 a fost a doua pe comercial, dar cu cifre la jumătate faţă de Pro TV. Kanal D a ţinut aproape.

Audienţa posturilor TV vineri, 21 septembrie, pe intervalul Vocea României (20.30-23.05), la nivel NAŢIONAL

NATIONAL Nr persoane Rtg (%) Shr (%)
1 Pro TV 1.299.000 7.2 17.4
2 Kanal D 1.090.000 6.1 14.6
3 Antena 1 570.000 3.2 7.6
4 Antena 3 452.000 2.5 6.1
5 Romania TV 349.000 1.9 4.7

Sursa: Kantar Media Copyright: ARMA

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienţa posturilor TV vineri, 21 septembrie, pe intervalul Vocea României (20.30-23.05), în mediul URBAN:

URBAN Nr Persoane Rtg (%) Shr (%)
1 Pro TV 700.000 7.3 18.3
2 Kanal D 381.000 4.0 10.0
3 Antena 3 309.000 3.2 8.1
4 Antena 1 294.000 3.1 7.7
5 DigiSport 1 151.000 1.6 4.0

Sursa: Kantar Media Copyright: ARMA
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare de la oraşe.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienţa posturilor TV vineri, 21 septembrie, pe intervalul Vocea României (20.30-23.05),pe publicul COMERCIAL:

COMERCIAL Nr persoane Rtg (%) Shr (%)
1 Pro TV 343.000 7.8 24.0
2 Antena 1 164.000 3.7 11.5
3 Kanal D 138.000 3.1 9.6
4 Prima TV 72.000 1.6 5.1
5 DigiSport 1 55.000 1.2 3.9

Sursa: Kantar Media Copyright: ARMA

Vezi audienţa Vocea României de săptămâna trecută, AICI

Citeşte şi:
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Ciprian Ciprian
    Aseară "Te cunosc de undeva", a fost lider de audiență.Bravo Antena 1!!! (Sursa:a1.ro.)
  • Razvan Putina Razvan Putina
    "Iulia Bunea" de la pagina de media, te rog frumos sa postezi audientele de aseara..te rog frumos din toata inima,multumesc.
  • Razvan Putina Razvan Putina
    Te cunosc de undeva a fost lider de audienta în mediul urban si la nivel national! Bravo Antena 1!!! Sursa: a1.ro.
  • Razvan Putina Razvan Putina
    Audientele de aseara,va rog frumos sa le postați!.?
  • me me
    Razvan Putina
    "me" nu e "doru" si da. cei care isi fac reclame sa stii ca se uita si la audientele pe national, nu doar comercial. si eu m-as uita daca as avea de promovat ceva. clientii care cumpara dupa ce vad o reclama cred ca sunt mai multi in targetul national
  • Razvan Putina Razvan Putina
    Audientele de aseara ..va rog???
  • Razvan Putina Razvan Putina
    "Doru" eu ce am de zis îți zic de pe un singur cont,nu-mi trebuie 100..nu sunt asa antenist înrait sa-mi pierd toata ziua scriind si sa ma împart între 2 conturi.
  • Doru Doru
    "si pe locul 2 pe comercial se castiga bani...dar tu esti un prost si nu stii ce vb."
    "Razvan Putina", sau "Mile" ori "mile", dar nu mai multi bani ca postul TV de pe primul loc. Asta conteaza. Tu unde vrei sa iti faci reclama la un anumit produs ? La postul TV de pe locul 2 ? Sau la postul TV lider, unde se uita mai multi telespectatori (mai multi clienti) ?

    "Doru ti-ai luat bine notitele...vezi de nu ti le iei nu mai primesti de un covrig...apropo eu am un singur cont cu numele care mi l-am schimbat..Razvan Putina..eu nu-s ca tine..un *** cu ochii"
    "Razvan Putina", sau "Mile" ori "mile", raspunde la tot ce iti scriu. Nu mai abera pe aici. Te supara adevarul ?

    "Antena 1 scoate bani si de pe locul 2, e peste concurentul sau ,adica Exatlon,aşa ca nu te mai agita sa nu faci vreun atac de cord!"
    Trebuie sa fi lider zi de zi. Nu sa te multumesti cu locul 2...

    "cum sa scoata mai multi bani Exatlon cand ei au abia 150.000 pe comercial si Antena 1 aproape 200.000 si uneori pe alocuri depaseste 200.000!"
    Pai pune la socoteala si salariile vedetelor, cocurentilor, echipa tehnica, etc... La sfarsit vezi daca esti pe profit.

    ""marian" viata-i scurta...traieste-oooo..lasa pro -ul"
    Valabil si pentru tine, lasa "Antena 1". Nu te vezi in oglinda ?

    "Am impresia ca rubrica de comentarii a ajuns rubrica disperatilor. Voi nu aveti viata?"
    Dar tu, "Iuli" ? Ce cauti pe aici ?
  • Razvan Putina Razvan Putina
    "Iuli" ai spus un mare adevar! Tot respectu pentru tine! "marian" viata-i scurta...traieste-oooo..lasa pro -ul
  • Iuli Iuli
    Am impresia ca rubrica de comentarii a ajuns rubrica disperatilor. Voi nu aveti viata? Doru, mile, Razvan si marian, parca ati trai pentru Pro si Antena.

    Inchideti TV-ul, viata este frumoasa.

    P.s.: Televiziunile nu dau doi bani pe voi.
  • Razvan Putina Razvan Putina
    "me" sau sa-ti spun "Doru" esti destept tare, cum sa scoata mai multi bani Exatlon cand ei au abia 150.000 pe comercial si Antena 1 aproape 200.000 si uneori pe alocuri depaseste 200.000!
  • me me
    mai multi bani scoate exatlonul de pe locul 3 decat antena
  • Razvan Putina Razvan Putina
    Antena 1 scoate bani si de pe locul 2, e peste concurentul sau ,adica Exatlon,aşa ca nu te mai agita sa nu faci vreun atac de cord!
  • Razvan Putina Razvan Putina
    Doru ti-ai luat bine notitele...vezi de nu ti le iei nu mai primesti de un covrig...apropo eu am un singur cont cu numele care mi l-am schimbat..Razvan Putina..eu nu-s ca tine..un *** cu ochii
  • Doru Doru
    "Nu stiu de ce nu prinde la public "Ultimul Trib" ??"
    "Razvan", poate de la asa zisele "vedete" din emisiune ? Gen Cruduta, Dorian...

    "dar mai bun la rating ca exatlon"
    Unde "Mile" ? "Ultimul Trib" 3,7 pe comercial si "Exatlon" 3,1. Vai, ce buna e emisiunea de pe "Antena 1"... Ultima editie "Ninja Warrior" a facut 7,4 puncte pe comercial.

    "Vocea scade , x factor crește, bine"
    Dar tot pe locul 2, nu "Mile" ? Chiar cu 2 puncte rating pe comercial in minus fata de "Vocea Romaniei". Asta conteaza.

    "Vocea Romaniei o ia în jos! O sa tot scada odata ce lumea o sa se învete cu Ultimul Trib"
    Degeaba, tot e lidera emisiunea de pe "Pro TV". S-a vazut ce a crescut "Ultimul Trib". Fata de ziua de joi, vineri a scazut cu 0,7 puncte rating pe comercial...

    "asa-i , doar fructul oprit face rating mediocru, da la fel ca vocea , surpriza"
    Nu conteaza penibilule. Emisiunea "Vocea Romaniei" e lidera mereu. Dar "Fructul Oprit", in unele zile...

    "o s-o ia de la Tecunosc de undeva filmul Pro!"
    "Razvan Putina", sau "Razvan", sau "Mile", sau "mile", emisiunea respectiva poate o sa fie lidera pe national. Dar ce conteaza ? Comercialul... Apropo, iti mai faci multe conturi ?

    "Bastian si Doru ,*** *** ***unteți una si aceeasi persoana"
    Pe pariu ca "Bastian" e tot un cont de al tau ? Si vezi ca respectivul a folosit diacritice in comentariul postat, eu nu.

    "ce zici de audientele de joi , nu ai comentat , triplusec se pare sub fruct"
    Dar "Triplusec" este peste "Ultimul Trib". Asta e un adevarat dezastru pentru "Antena 1". Care se lauda cu noua emisiune ca "rupe" tot...

    "două seriale fac cat fructul oprit miercurea, și mai ales fierbi"
    "Mile", mai grav e ca cele doua seriale au fost peste "Ultimul Trib". Si vezi ca joi audientele au fost pe intervalul emisiunii, nu pe intervalul fiecarui serial. In primele 30 de minute din emisiune, au fost stiri sportive pe "Pro TV". Se uita cineva la ele ? "Pro TV" mai bine renunta la ele, si sa inceapa emisiunile, filmele, serialele de la ora 20:00; cum face in week-end.

Trimite un comentariu

sus