AUDIENŢE. Pro TV a avut seara de vineri cu Vocea României, într-o seară în care a concurat, pentru prima dată, cu cele două show-uri de forţă ale Kanal D şi Antena 1.
Pe publicul tânăr, cel vizat de clienţii publicitari, Pro TV a avut audienţe cât Antena 1 şi Kanal D la un loc.
Cifrele Vocii sunt totuşi sub ediţia de săptămâna trecută. Digi Sport a intrat în top cinci pe publicul comercial şi la oraşe, cu meciul Poli Iaşi - Dinamo, difuzat în intervalul 21.00 - 23.00.
Paginademedia.ro vă prezintă audienţele de vineri, 21 septembrie, pe intervalul Vocea României (20.30-23.05):
NAŢIONAL. Aproape 1,3 milioane de persoane au fost cu ochii pe show-ul de talente de pe Pro TV. Cifrele au fost sub ediţia de săptămâna trecută, care a fost şi cea mai urmărită din sezon. Locul secund a fost al Kanal D, care aseară avea Exatlon, cu o medie de peste un milion de persoane. Antena 1 a fost a treia, cu cifre la jumătate faţă de primele două.
URBAN. Pro TV a condus detaşat şi la oraşe, cu o medie de 700.000 de telespectatori. Kanal D a avut şi aici poziţia a doua, cu aproape 400.000 de persoane. Urmează Antena 3 pe locul al treilea, în timp ce Antena 1 a fost pe patru, cu cifre apropiate de televiziunea de ştiri din Intact.
Digi Sport 1 a intrat în top cinci audienţe, cu meciul de Liga 1 dintre Poli Iaşi şi Dinamo, difuzat de la 21.00.
COMERCIAL. Vocea s-a auzit bine şi pe publicul comercial, cu o medie de aproape 350.000 de persoane şi o cotă de piaţă de 24%. Cifrele au fost sub ediţia de săptămâna trecută. Antena 1 a fost a doua pe comercial, dar cu cifre la jumătate faţă de Pro TV. Kanal D a ţinut aproape.
Audienţa posturilor TV vineri, 21 septembrie, pe intervalul Vocea României (20.30-23.05), la nivel NAŢIONAL
NATIONAL | Nr persoane | Rtg (%) | Shr (%) | |
---|---|---|---|---|
1 | Pro TV | 1.299.000 | 7.2 | 17.4 |
2 | Kanal D | 1.090.000 | 6.1 | 14.6 |
3 | Antena 1 | 570.000 | 3.2 | 7.6 |
4 | Antena 3 | 452.000 | 2.5 | 6.1 |
5 | Romania TV | 349.000 | 1.9 | 4.7 |
Sursa: Kantar Media Copyright: ARMA
Audienţa posturilor TV vineri, 21 septembrie, pe intervalul Vocea României (20.30-23.05), în mediul URBAN:
URBAN | Nr Persoane | Rtg (%) | Shr (%) | |
---|---|---|---|---|
1 | Pro TV | 700.000 | 7.3 | 18.3 |
2 | Kanal D | 381.000 | 4.0 | 10.0 |
3 | Antena 3 | 309.000 | 3.2 | 8.1 |
4 | Antena 1 | 294.000 | 3.1 | 7.7 |
5 | DigiSport 1 | 151.000 | 1.6 | 4.0 |
Audienţa posturilor TV vineri, 21 septembrie, pe intervalul Vocea României (20.30-23.05),pe publicul COMERCIAL:
COMERCIAL | Nr persoane | Rtg (%) | Shr (%) | |
---|---|---|---|---|
1 | Pro TV | 343.000 | 7.8 | 24.0 |
2 | Antena 1 | 164.000 | 3.7 | 11.5 |
3 | Kanal D | 138.000 | 3.1 | 9.6 |
4 | Prima TV | 72.000 | 1.6 | 5.1 |
5 | DigiSport 1 | 55.000 | 1.2 | 3.9 |
Comentarii
Fabulos acest management strain
Pentru o emisune pe care eu o consider de nisa, e ceva
Cum sa prinda la public o asemenea ***?
Audientele de joi vs. vineri
https://www.paginademedia.ro/2018/09/audiente-ultimul-trib-20-septembrie-2018
Inca de la primul episod, Antena a tot scazut treptat cu acest "concurs".
Nu inteleg de ce Antena continua cu aceste formate.. Mai bine ar renunta la investitiile in emisiuni care aduc audiente Lajumate.ro, fata de concurenta, si s-ar concentra mai mult pe imaginea lor ca televiziune.
P.s.: Vineri a fost si fotbal, Poli Iasi vs. Dinamo, dovada: Digi Sport in top.
Așa ca momentan este dezastru pentru antena și începe sa fie și pentru Kanal. Cel puțin la Kanal se vedea o diferenta fata de vara pe comercial, dar pentru un punct de rating în plus nu se merita costurile. Ramane de văzut dacă răcirea vremii va afecta audientele cu mult sau deja și publicul din România a găsit alte alternative. La audientele din toamna asta, mai ales la schimbările nefericite aduse formatului, Vocea o duce neasteptat de bine.
P.s. Dorian Popa a plecat acasa din cauza ranii foarte grave la picior !