AUDIENŢE. Cea de-a treia ediţie Vocea României din acest sezon a adus şi cele mai bune rezultate de audienţă ale show-ului din acest an, de până acum.
Emisiunea a fost avut câteva sute de mii de telespectatori în plus faţă de ediţiile din săptămânile trecute. Audienţa Vocea României a fost cât a Kanal D şi Antenei 1 la un loc.
Paginademedia.ro vă prezintă audienţele de vineri, 14 septembrie, pe intervalul celei de-a treia ediţii Vocea României din acest sezon (20.30-23.00):
NAŢIONAL. Peste un milion şi jumătare de români s-au uitat la emisiunea de pe Pro TV cu Tudor Chirilă, Andra, Irina Rimes şi Smiley, cu 300.000 peste săptămâna trecută. Locul doi pe interval a fost al Kanal D, cu 1,1 milioane de telespectatori pe post, la Exatlon.
A urmat, la distanţă, Antena 1, cu jumătate de milion de români în faţa televizoarelor.
URBAN. Cifre mai mari decât ediţiile trecute şi la oraşe: 835.000 de telespectatori la Vocea României, faţă de până în 700.000 săptămâna trecută.
La oraşe, audienţa Pro TV a fost mai mare decât cifrele Kanal D şi Antena 1 luate la un loc. Exatlon avea la televizor 460.000 de telespectatori. Faţă de Antena 1, Vocea a avut audienţe de trei ori mai mari.
COMERCIAL. Vocea a trecut de pragul de 400.000 de telespectatori cu vârsta între 18 şi 49 de ani (săptămâna trecută erau 350.000). Distanţă mare între Pro TV şi locurile următoare: Exatlon s-a apropiat de 200.000 de telespectatori, iar Antena 1 a numărat 160.000.
Şi pe segmentul comercial, cifrele Vocea României au fost mai mari decât audienţele Kanal D şi Antena 1, luate la un loc.
Audienţa posturilor TV vineri, 14 septembrie, pe intervalul Vocea României (20.30-23.00), la nivel NAŢIONAL
NATIONAL | Persoane | Rtg% | Share% | |
---|---|---|---|---|
1 | Pro TV | 1.518.000 | 8,5 | 20,8 |
2 | Kanal D | 1.132.000 | 6,3 | 15,5 |
3 | Antena 1 | 517.000 | 2,9 | 7,1 |
4 | Antena 3 | 377.000 | 2,1 | 5,2 |
5 | Romania TV | 344.000 | 1,9 | 4,7 |
Sursa: Kantar Media Copyright: ARMA
Audienţa posturilor TV vineri, 14 septembrie, pe intervalul Vocea României (20.30-23.00), în mediul URBAN:
URBAN | Persoane | Rtg% | Share% | |
---|---|---|---|---|
1 | Pro TV | 835.000 | 8,7 | 21,7 |
2 | Kanal D | 462.000 | 4,8 | 12 |
3 | Antena 1 | 278.000 | 2,9 | 7,2 |
4 | Antena 3 | 236.000 | 2,5 | 6,1 |
5 | DigiSport 1 | 188.000 | 2 | 4,9 |
Audienţa posturilor TV vineri, 14 septembrie, pe intervalul Vocea României (20.30-23.00),pe publicul COMERCIAL:
COMERCIAL | Persoane | Rtg% | Share% | |
---|---|---|---|---|
1 | Pro TV | 418.000 | 9,5 | 28,9 |
2 | Kanal D | 194.000 | 4,4 | 13,4 |
3 | Antena 1 | 160.000 | 3,6 | 11,1 |
4 | DigiSport 1 | 76.000 | 1,7 | 5,2 |
5 | National TV | 31.000 | 0,7 | 2,2 |
Vezi audienţa Vocea României de săptămâna trecută, AICI
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
Comentarii
se explica de ce chimia dintre antrenori devine mai puternica de la episod la episod. incep sa se inchege lucrurile.
Irina Rimes e fix aerul de prospetime si loveability de care avea nevoie show-ul. E foarte placuta si adorabila si naturala, are cunostinte muzicale vaste, se vede ca este foarte conectata la lumea muzicala si isi doreste sa demonstreze cine e. Maxime felicitari ei!