AUDIENŢE. „România, te iubesc" a avut cifre în creştere faţă de săptămâna trecută. Reportajul Braconieri fără frontiere, semnat de Rareş Năstase, a strâns în faţa televizoarelor o audienţă de peste 1,1 milioane de telespectatori, în fiecare minut.
Emisiunea notează o creştere de aproximativ 300.000 de telespectatori, în medie, faţă de săptămâna trecută. Pe interval s-a desprins de principalele canditate la primul loc Kanal D şi Antena 1.
Postul Dogan s-a poziţionat pe locul doi, cu o medie de aproxiamtiv 825.000 de telespectatori din toată ţara, în fiecare minut. De asemenea, postul Intact a scos la nivel naţional aproximativ 730.000 de privitori.
La oraşe, emsiunea de reportaje a avut o medie de peste 400.000 de telespectatori. Pe comercial, emisiunea a fost urmărită de aproximativ 220.000 de telespectatori şi a avut o cotă de piaţă de 16,7%.
De menţionat că pe locul cinci în topul comercial s-a poziţionat postul de desenea animate pentru copii Boomerang.
Producţiile care s-au intersectat cu România, te iubesc, pe interval, au fost reluare X Factor (ultima oră) pe Antena 1 şi ultima parte din emisiunea Asta-i România, de la Kanal D.
Paginademedia.ro vă prezintă audienţele România, te iubesc din 28 octombrie 2018:
Audienţa posturilor TV duminică, 28 octombrie, pe intervalul România, te iubesc (18.00 - 19.00), la nivel NAŢIONAL
NATIONAL | Nr. Persoane | Rtg (%) | Shr (%) | |
---|---|---|---|---|
1 | Pro TV | 1.112.000 | 6.2 | 14.5 |
2 | Kanal D | 825.000 | 4.6 | 10.8 |
3 | Antena 1 | 727.000 | 4.1 | 9.5 |
4 | DigiSport 1 | 485.000 | 2.7 | 6.3 |
5 | Romania TV | 372.000 | 2.1 | 4.9 |
Audienţa posturilor TV duminică, 28 octombrie, pe intervalul România, te iubesc (18.00 - 19.00),în mediul URBAN
URBAN | Nr. Persoane | Rtg (%) | Shr (%) | |
---|---|---|---|---|
1 | Pro TV | 434.000 | 4.5 | 11.2 |
2 | Kanal D | 398.000 | 4.1 | 10.3 |
3 | Antena 1 | 372.000 | 3.9 | 9.6 |
4 | DigiSport 1 | 357.000 | 3.7 | 9.2 |
5 | Antena 3 | 211.000 | 2.2 | 5.5 |
Audienţa posturilor TV duminică, 28 octombrie, pe intervalul România, te iubesc (18.00 - 19.00), pe publicul COMERCIAL
COMERCIAL | Nr. Persoane | Rtg (%) | Shr (%) | |
---|---|---|---|---|
1 | Pro TV | 218.000 | 5.0 | 16.7 |
2 | DigiSport 1 | 148.000 | 3.4 | 11.3 |
3 | Antena 1 | 143.000 | 3.2 | 10.9 |
4 | Kanal D | 140.000 | 3.2 | 10.7 |
5 | Boomerang | 40.000 | 0.9 | 3.1 |
Comentarii
X Factor a crescut in reluare pe National si Urban si a scazut pe Comercial vs. editia de vineri.
Emisiunea asta mi se pare o gluma.