Skip to main content

AUDIENŢE. Pro TV şi Antena 1 au condus pe rând topul audienţelor. Fructul oprit a câştigat ţara, iar Columbiana oraşele şi comercialul

 
AUDIENŢE. Pro TV şi Antena 1 au condus pe rând topul audienţelor. Fructul oprit a câştigat ţara, iar Columbiana oraşele şi comercialul

AUDIENŢE. Antena 1 şi Pro TV şi-au împărţit poziţia de lider în topul audienţelor. „Fructul oprit” a căştigat publicul din toată ţara, iar filmul de acţiune Columbiana s-a impus la oraşe şi pe publicul tânăr.

Publicitate

Antena 1 scos o medie de 1,5 milioane de telespectatori la nivel naţional, iar Pro TV a avut cifre de 1,4 milioane.

TVR 1 s-a poziţionat pe locul patru pe segmentul comercial şi a fost pe locul cinci în toată ţara şi la oraşe. Postul TV a difuzat pe interval ultima parte a meciului de handbal Ungaria - Romania (29-31), apoi a difuzat Telejurnalul (de la ora 21:00) şi emisiunea România 9 (de la ora 21:30).

Producţiile care s-au intersectat cu serialul Fructul Oprit au fost filmul „Columbiana” (Pro TV, de la ora 20:30) şi serialul „Dragoste şi ură” (Kanal D, de la 20:00).

Paginademedia.ro prezintă cifrele serii de miercuri, 12 decembrie, pe intervalul Fructul oprit:

NAŢIONAL. Antena 1 a fost liderul clasamentului naţional, cu cifre de aproximativ 1,5 milioane de privitori pe minut. Pro TV, de pe locul secund, a adunat o medie de 1,4 milioane de telespectatori pe interval.

Kanal D a completat podiumul şi a scos pe intervalul serialului o medie de 840.000 privitori. TVR 1 a scos, de pe locul cinci, o medie de aproximativ 400.000 de privitori pe minut.

URBAN. În mediul urban, lucrurile s-au schimbat, iar Pro TV a preluat conducerea clasamentului. Postul de televiziune a scos pe interval cifre de aproximativ 730.000 de telespectatori.

Postul Intact s-a clasat pe locul secund la oraşe şi a avut o audienţă medie de 675.000 de privitori. Kanal D a completat podiumul. Pe locurile patru şi cinci s-au clasat Antena 3 şi TVR 1.

COMERCIAL. Pro TV şi-a păstrat poziţia de lider şi pe publicul cu vârsta între 18 şi 49 de ani. Postul de televiziune a scos, pe interval, cifre de aproximativ 365.000 de telespectatori pe minut.

Antena 1 a fost pe locul doi, cu o medie de 320.000 de privitori pe minut. Kanal D a completat podiumul. TVR 1 s-a clasat pe patru, cu o medie de 83.000 de privitori.

Audienţa posturilor TV miercuri, 12 decembrie, pe intervalul Fructul oprit (20.00 - 23.00), la nivel NAŢIONAL

NATIONAL Nr. Persoane Rtg% Shr%
1 Antena 1 1.556.000 8.7 18.6
2 Pro TV 1.412.000 7.9 16.9
3 Kanal D 841.000 4.7 10.1
4 Antena 3 403.000 2.3 4.8
5 TVR 1 402.000 2.2 4.8

Sursa: Kantar Media Copyright: ARMA
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienţa posturilor TV miercuri, 12 decembrie, pe intervalul Fructul oprit (20.00 - 23.00), în mediul URBAN

URBAN Nr. Persoane Rtg% Shr%
1 Pro TV 727.000 7.6 16.7
2 Antena 1 675.000 7 15.5
3 Kanal D 363.000 3.8 8.3
4 Antena 3 279.000 2.9 6.4
5 TVR 1 235.000 2.4 5.4

Sursa: Kantar Media Copyright: ARMA
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare de la oraş.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienţa posturilor TV miercuri, 12 decembrie, pe intervalul Fructul oprit (20.00 - 23.00) pe publicul COMERCIAL

COMERCIAL Nr. Persoane Rtg% Shr%
1 Pro TV 366.000 8.3 23.2
2 Antena 1 321.000 7.3 20.4
3 Kanal D 106.000 2.4 6.8
4 TVR 1 83.000 1.9 5.2
5 DigiSport 1 51.000 1.2 3.3

Sursa: Kantar Media Copyright: ARMA

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Ciprian Ciprian
    Kanal D aduce un nou serial turcesc,din 1 ianuarie 2019.
  • Profit? sau ce? Profit? sau ce?
    Nu-i rau, filmul are doar 7 ani vechime si cu nenumarate redifuzari. Mai ceva ca la KanalD, mai scump este stick-ul de pe care sunt difuzate filmele decat filmele propriu-zise. Pentru reclame, trebuie sa vina cu HDD-ul (dar SSD sa fie).
  • F F
    Putinamile nu mai zice acum ca la antena se uita "ruralul și pensionarii". Audintele sunt ok și mediocre pentru toată lumea.
  • geo geo
    Da, mai Mile / Putina, cifre f bune acolo unde arati cu degetul ironic atunci cand Pro tv-ul este lider pe national...numai ca doar comercialul conteaza si cand te bate si pe tronsonul Chefilor luni seara si pe tronsonul Fructului Oprit miercuri seara - la o diferenta semnificativa - un film reredifuzat de Pro tv inseamna ca ai o problema - tu ca post de televiziune...
  • D D
    Unde sunt "postacii antenisti" cu pensionarii de la "Pro TV" ? Vad ca si "Fructul Oprit" sta mai bine la tarani, dar nimeni nu comenteaza...
  • Razvan Putina Razvan Putina
    Cifre foarte bune pentru Fructul oprit,mai ales pe targetul national! Si pe comercial sta destul de bine, diferenta de un punct de rating!

Trimite un comentariu

sus