AUDIENŢE. Dacă e Las Fierbinţi la TV, se ştie cine iese câştigătorul. Pro TV a fost din nou lider detaşat de audienţă cu poveştile comice ale fierbinţenilor. Lucrurile s-au schimbat atunci când a început Ferma, iar Pro TV a pierdut oraşele şi tinerii, în favoarea Antenei 1.
Peste două milioane de privitori din toată ţara s-au adunat în faţa televizoarelor pentru Firicel şi Celentano. Diferenţa faţă de următorul post clasat, Antena 1, a fost de aproximativ un milion de privitori.
Antena 1 i-a suflat oraşele şi publicul tânăr Pro TV-ului, după ce a început emisiunea Ferma. În schimb, la nivel naţional, tot pe intervalul emisiunii Ferma, postul Intact a căzut pe trei, sub Pro TV şi Kanal D.
La bătaie cu cele două producţii Pro TV şi Asia Express a fost şi serialul turcesc Povestea noastră (20:00), de la Kanal D. Săptămâna trecută postul Dogan avea Exatlon. Ce diferenţe au fost, în continuare:
Intervalul Las Fierbinţi (20.30-21.20) - Pro TV, lider pe toate targeturile
NAŢIONAL. Pro TV a fost lider la nivelul întregii ţări. A avut peste două milioane de privitori pe minut. Diferenţa faţă de locul doi, unde era Antena 1, a fost de un milion de telespectatori.
Pe locul trei s-a clasat Kanal D, la fel ca şi săptămâna trecut, dar cu cifre mai mari. Aseară peste 1,1 milioane de privitori erau pe Kanal D, pe intervalul Las Fierbinţi. Marţea trecută erau aproximativ 970.000.
URBAN. La oraşe liderul a rămas neschimbat, Pro TV. Aproape 950.000 de telespectatori se uitau la aventurile fierbinţenilor. Pe locul al doilea s-a poziţionat Antena 1, cu o medie de 685.000 de privitori pe minut.
Kanal D a fost al treilea post din top, cu jumătate de milion de privitori în medie, aproape la fel ca şi săptămâna trecută.
COMERCIAL. Tinerii au fost tot cu postul din Pache Protopopescu, cu o medie de 380.000 de privitori pe minut. Pe acelaşi interval, Antena 1 era pe locul doi, cu 335.000 de telespectatori pe minut.
Kanal D a completat podiumul, unde a avut o medie de 150.000 de telespectatori, în fiecare minut.
Audienta posturilor TV marţi, 9 aprilie, pe intervalul serialului Las Fierbinţi (20.30-21.20), la nivel NATIONAL:
NATIONAL | Nr persoane | Rtg% | Share | |
---|---|---|---|---|
1 | Pro TV | 2.071.000 | 11.7 | 23.7 |
2 | Antena 1 | 1.267.000 | 7.1 | 14.5 |
3 | Kanal D | 1.176.000 | 6.6 | 13.4 |
4 | Romania TV | 421.000 | 2.4 | 4.8 |
5 | Happy Channel | 393.000 | 2.2 | 4.5 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Audienta posturilor TV marţi, 9 aprilie, pe intervalul serialului Las Fierbinţi (20.30-21.20), în mediul URBAN:
URBAN | Nr persoane | Rtg% | Share | |
---|---|---|---|---|
1 | Pro TV | 948.000 | 9.9 | 20.5 |
2 | Antena 1 | 685.000 | 7.2 | 14.8 |
3 | Kanal D | 503.000 | 5.2 | 10.8 |
4 | Happy Channel | 242.000 | 2.5 | 5.2 |
5 | Romania TV | 234.000 | 2.4 | 5.0 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare de la oraş.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Audienta posturilor TV marţi, 9 aprilie, pe intervalul serialului Las Fierbinţi (20.30-21.20), pe publicul COMERCIAL:
COMERCIAL | Nr persoane | Rtg% | Share | |
---|---|---|---|---|
1 | Pro TV | 379.000 | 8.9 | 23.4 |
2 | Antena 1 | 334.000 | 7.8 | 20.6 |
3 | Kanal D | 148.000 | 3.5 | 9.1 |
4 | Happy Channel | 112.000 | 2.6 | 6.9 |
5 | National TV | 59.000 | 1.4 | 3.7 |
Intervalul Ferma (21.30-23.00) - Antena 1 a căzut pe trei în toată ţara
Lucrurile fost ceva mai echilibrate după ce s-a terminat Las Fierbinţi şi a început Ferma. Pro TV a scos o medie de 1,3 milioane de privitori la nivel naţional. I-a suflat în ceafă Kanal D, tot cu cifre aproapiate.
Un lucru de notat este că la nivel naţional lucrurile au stat altfel. Antena 1 a avut poziţia a treia în toată ţara, sub Pro TV şi Kanal D, cu 1,2 milioane de privitori pe minut.
Postul Intact a fost lider pe următoarele două tagerturi, adică la oraşe şi pe publicul comercial.
Audienta posturilor TV marţi, 9 aprilie, pe intervalul Ferma (21.20-23.10), la nivel NATIONAL:
NATIONAL | Nr. Persoane | Rtg% | Shr% | |
---|---|---|---|---|
1 | Pro TV | 1.391.000 | 7.9 | 17.6 |
2 | Kanal D | 1.330.000 | 7.5 | 16.8 |
3 | Antena 1 | 1.204.000 | 6.8 | 15.2 |
4 | Antena 3 | 439.000 | 2.5 | 5.5 |
5 | Romania TV | 362.000 | 2 | 4.6 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Audienta posturilor TV marţi, 9 aprilie, pe intervalul Ferma (21.20-23.10), în mediul URBAN:
URBAN | Nr. Persoane | Rtg% | Shr% | |
---|---|---|---|---|
1 | Antena 1 | 746.000 | 7.8 | 17.2 |
2 | Pro TV | 691.000 | 7.2 | 15.9 |
3 | Kanal D | 587.000 | 6.1 | 13.5 |
4 | Antena 3 | 274.000 | 2.9 | 6.3 |
5 | Romania TV | 194.000 | 2 | 4.5 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare de la oraş.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Audienta posturilor TV marţi, 9 aprilie, pe intervalul Ferma (21.20-23.10), pe publicul COMERCIAL:
COMERCIAL | Nr. Persoane | Rtg% | Shr% | |
---|---|---|---|---|
1 | Antena 1 | 378.000 | 8.8 | 22.8 |
2 | Pro TV | 311.000 | 7.3 | 18.8 |
3 | Kanal D | 181.000 | 4.2 | 10.9 |
4 | DigiSport 1 | 96.000 | 2.2 | 5.8 |
5 | Happy Channel | 55.000 | 1.3 | 3.3 |
Comentarii
"si pe intervalul asiei cum a fost , oare au fost lideri si marti"
Nu mai bine luam prime-time-ul (19:00-23:00) ? Unde, in martie, "Stirile Pro TV" a avut dublu pe comercial fata de "Observator":
https://www.paginademedia.ro/2019/04/audiente-stiri-martie-2019
Daca facem o medie, cine a fost lider aseara in prime-time ?
https://www.paginademedia.ro/2019/02/audiente-iumor-23-februarie
https://www.paginademedia.ro/2019/03/audiente-tv-iumor-editia-a-doua-lider-de-audienta
https://www.paginademedia.ro/2019/03/audiente-tv-scena-misterelor-primele-audiente https://www.paginademedia.ro/2019/03/audiente-scena-misterelor-dan-negru
https://www.paginademedia.ro/2019/02/audiente-ferma-las-fierbinti-21-februarie
https://www.paginademedia.ro/2019/03/audiente-suedia-romania-pro-tv
https://www.paginademedia.ro/2019/04/audiente-sambata-30-martie-iumor
"si pe intervalul asiei cum a fost , oare au fost lideri si marti"
Nu mai bine luam prime-time-ul (19:00-23:00) ? Unde, in martie, "Stirile Pro TV" a avut dublu pe comercial fata de "Observator":
https://www.paginademedia.ro/2019/04/audiente-stiri-martie-2019
Daca facem o medie, cine a fost lider aseara in prime-time ?
La tabelul comercial dupa ce s-au terminat Fierbintii,o parte din public s-a dus la Asia,o parte la Kanal si o parte la Digi.
Interesant.
auzi la el tinerilor romaniei
daca ne luam dupa mile,tinerii trebuie sa stea la tv,nu sa munceasca
vai de tine