AUDIENŢE. România a văzut, din nou, România. Înfrângerea tricolorilor, contra Spaniei, a strălucit în audienţe.
Peste 2,7 milioane de oameni din toată ţara au văzut meciul România - Spania (1-2), din preliminariile Euro 2020, difuzat de Pro TV.
Postul din Pache Protopopescu s-a clasat pe primul loc în audienţe. A avut cifre de aproape trei ori mai mari faţă de următorul post clasat, Kanal D.
Postul Dogan, cu o parte din serialul turcesc „Lacrimi la Marea Neagră” pe interval, a avut o medie de aproximativ 1,1 milioane de urmăritori pe minut.
Diferenţa dintre Pro TV şi Antena 1, locul trei, a fost şi mai mare. Pro TV a înregistrat cifre de şase ori mai mari faţă de postul Intact, care avea pe interval filmul „Pete şi Dragonul”.
Partida României s-a văzut bine şi la oraşe şi pe segmentul comercial.
Paginademedia.ro vă prezintă audienţele, în continuare:
NAŢIONAL. Toată România a văzut România. Înfrângerea contra Spaniei (1-2), din preliminariile Euro 2020, a fost cel mai urmărit eveniment pe TV, aseară.
Pe 2,7 milioane de privitori au văzut partida României şi golul lui Florin Andone. Meciul a pus Pro TV pe primul loc în audienţe, la diferenţă considerabilă faţă de posturile concurente, Kanal D şi Antena 1.
Kanal D, de pe locul doi, a adunat o medie de aproape 1,1 milioane de urmăritori pe minut.
Antena 1 s-a clasat pe trei, iar pe intervalul meciului a avut o medie de 476.000 de privitori pe minut.
URBAN. În mediul urban meciul a stat la fel de bine. Pro TV a fost liderul topului, cu o medie de 1,4 milioane de telespecatatori pe minut.
Kanal D, cu o parte din serialul „Lacrimi la Marea Neagră” pe interval, s-a clasat pe doi. A avut o medie de aproape jumătate de milion de urmăritori pe minut.
Antena 1 a căzut pe locul patru la oraşe, sub Antena 3. Cifrele celor două staţii Intact au fost, totuşi, apropiate. În medie, cele două posturi au avut aproximativ 250.000 de privitori pe minut.
COMERCIAL. Şi tinerii s-au uitat la fotbal. Aproape 600.000 de privitori, de pe segmentul comercial 18-49, au văzut meciul de fotbal în fiecare minut.
Pro TV a avut o cotă de piaţă de 47,8%. Şi aici diferenţa faţă de următoarele clasate a fost mare.
Kanal D şi Antena 1, următoarele două clasate, aveau pe interval o cotă de piaţă de aproximativ 10%, fiecare.
Audienta posturilor TV joi, 5 septembrie, pe intervalul meciului meciul România - Spania (21.50-23.40), la nivel NATIONAL:
NATIONAL | Persoane | Rtg% | Share | |
---|---|---|---|---|
1 | Pro TV | 2.714.000 | 15.3 | 37.2 |
2 | Kanal D | 1.077.000 | 6.1 | 14.8 |
3 | Antena 1 | 476.000 | 2.7 | 6.5 |
4 | Romania TV | 474.000 | 2.7 | 6.5 |
5 | Antena 3 | 417.000 | 2.3 | 5.7 |
6 | Prima TV | 190.000 | 1.1 | 2.6 |
7 | Nickelodeon | 127.000 | 0.7 | 1.7 |
8 | ETNO | 105.000 | 0.6 | 1.4 |
9 | Pro 2 | 101.000 | 0.6 | 1.4 |
10 | Antena Stars | 96.000 | 0.5 | 1.3 |
11 | National TV | 81.000 | 0.5 | 1.1 |
12 | Realitatea TV | 80.000 | 0.5 | 1.1 |
13 | TNT | 78.000 | 0.4 | 1.1 |
14 | B1TV | 66.000 | 0.4 | 0.9 |
15 | TVR 1 | 66.000 | 0.4 | 0.9 |
16 | N24 PLUS | 62.000 | 0.3 | 0.9 |
17 | Digi 24 | 53.000 | 0.3 | 0.7 |
18 | Boomerang | 51.000 | 0.3 | 0.7 |
19 | TVR 2 | 49.000 | 0.3 | 0.7 |
20 | Diva | 48.000 | 0.3 | 0.7 |
21 | Disney | 40.000 | 0.2 | 0.5 |
22 | Paramount | 40.000 | 0.2 | 0.5 |
23 | Disney Junior | 39.000 | 0.2 | 0.5 |
24 | AXN | 38.000 | 0.2 | 0.5 |
25 | Pro Gold | 37.000 | 0.2 | 0.5 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Audienta posturilor TV joi, 5 septembrie, pe intervalul meciului meciul România - Spania (21.50-23.40), în mediul URBAN:
URBAN | Persoane | Rtg% | Share | |
---|---|---|---|---|
1 | Pro TV | 1.432.000 | 15.0 | 38.2 |
2 | Kanal D | 494.000 | 5.2 | 13.2 |
3 | Antena 3 | 257.000 | 2.7 | 6.9 |
4 | Antena 1 | 245.000 | 2.6 | 6.5 |
5 | Romania TV | 212.000 | 2.2 | 5.6 |
6 | Prima TV | 68.000 | 0.7 | 1.8 |
7 | Pro 2 | 57.000 | 0.6 | 1.5 |
8 | National TV | 55.000 | 0.6 | 1.5 |
9 | Antena Stars | 54.000 | 0.6 | 1.4 |
10 | Nickelodeon | 44.000 | 0.5 | 1.2 |
11 | Realitatea TV | 40.000 | 0.4 | 1.1 |
12 | B1TV | 39.000 | 0.4 | 1 |
13 | TVR 2 | 38.000 | 0.4 | 1 |
14 | Digi 24 | 35.000 | 0.4 | 0.9 |
15 | Disney | 34.000 | 0.4 | 0.9 |
16 | ETNO | 33.000 | 0.3 | 0.9 |
17 | AXN | 32.000 | 0.3 | 0.8 |
18 | Diva | 32.000 | 0.3 | 0.8 |
19 | Boomerang | 31.000 | 0.3 | 0.8 |
20 | Pro Gold | 31.000 | 0.3 | 0.8 |
21 | Nick JR | 25.000 | 0.3 | 0.7 |
22 | TNT | 24.000 | 0.3 | 0.7 |
23 | Paramount | 22.000 | 0.2 | 0.6 |
24 | TLC | 21.000 | 0.2 | 0.6 |
25 | TVR 1 | 20.000 | 0.2 | 0.5 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare de la oraş.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Audienta posturilor TV joi, 5 septembrie, pe intervalul meciului meciul România - Spania (21.50-23.40), pe publicul COMERCIAL:
COMERCIAL | Persoane | Rtg% | Share | |
---|---|---|---|---|
1 | Pro TV | 586.000 | 13.7 | 47.8 |
2 | Kanal D | 130.000 | 3.0 | 10.6 |
3 | Antena 1 | 111.000 | 2.6 | 9.1 |
4 | Antena 3 | 41.000 | 1.0 | 3.3 |
5 | National TV | 26.000 | 0.6 | 2.1 |
6 | Romania TV | 25.000 | 0.6 | 2 |
7 | Pro 2 | 15.000 | 0.4 | 1.2 |
8 | Diva | 15.000 | 0.3 | 1.2 |
9 | Pro Gold | 14.000 | 0.3 | 1.2 |
10 | History | 13.000 | 0.3 | 1 |
11 | Prima TV | 12.000 | 0.3 | 0.9 |
12 | Nick JR | 12.000 | 0.3 | 0.9 |
13 | TLC | 11.000 | 0.3 | 0.9 |
14 | Paramount | 11.000 | 0.2 | 0.9 |
15 | TNT | 11.000 | 0.3 | 0.9 |
16 | B1TV | 10.000 | 0.2 | 0.8 |
17 | TVR 2 | 10.000 | 0.2 | 0.8 |
18 | Disney Junior | 10.000 | 0.2 | 0.8 |
19 | National Geographic | 8.000 | 0.2 | 0.6 |
20 | Comedy Central | 8.000 | 0.2 | 0.7 |
21 | Digi 24 | 8.000 | 0.2 | 0.6 |
22 | Antena Stars | 7.000 | 0.2 | 0.5 |
23 | Realitatea TV | 7.000 | 0.2 | 0.6 |
24 | DigiSport 1 | 7.000 | 0.2 | 0.6 |
25 | Kiss TV | 6.000 | 0.2 | 0.5 |
Comentarii