Greşeşti de 15 ori şi plăteşti o dată. CNA a decis amendarea postului Antena 1, cu 100.000 de lei, pentru telenovela „Vulpiţa”.
Sancţiunea vine după ce forul a vizionat, timp de două şedinţe, fragmente din mai multe ediţii ale emisiunii Acces Direct.
Sancţiunea a fost votată în unanimitate de membrii CNA. Amenda a fost dată pentru încălcarea articolelor privind protecţia minorilor, dar şi a articolului care spune că „nu orice interes al publicului trebuie satisfăcut”.
„Ce am văzut aici este un spectacol al degradării umane”, a remarcat Dorina Rusu, membru CNA, după ce membrii au urmărit astăzi ore bune cu fragmente din emisiunea Acces Direct.
„Este o degradare extraordinară pentru ce înseamnă televiziune. (...) De o lună de zile exploataţi chestia asta. S-a vorbit despre chestiuni grave, despre abandon, despre prostituţie, despre amantlâc. Înţeleg nevoia de audienţă, dar nu poţi depăşi chiar orice limită.”, a mai continuat Dorina Rusu.
Norina Ionescu, reprezentantul juridic al Antenei Group, a venit pentru a doua oară în faţa CNA pentru a apăra postul pe acest caz. „Am urmărit împreună cu dumneavoastră aceste imagini. V-am văzut şi pe dumneavoastră empatizând la unele situaţii, ceea ce esre firesc, omenesc. probabil asta s-a întâmplat şi cu telespectatorii, pentru că acest subiect a polarizat publicul foarte mult”, a spus reprezentanta Antenei 1.
Aceasta le-a mai spus membrilor că în Antena 1 sunt „nişte şedinţe cu conducerea trustului pe acest subiect şi valenţele pe care le-a căpătat în spaţiul media şi în online, mai ales.”
„Întrebarea care rămâne este dacă acest subiect trebuie închis de tot sau dacă se multă la o altă oră şi el va putea fi discutat pe televizor? Pentru că este clar o poveste de viaţă reală”, i-a întrebat Norina Ionescu pe reprezentanta Antenei pe membrii CNA. Aceasta a ţinut să sublinieze că, în afaraă de imaginile pe care le-au urmărit membrii CNA, nu s-au văzut, însă, imaginile în care cei doi erau ajutaţi de Acces Direct.
„Din ce am văzut, Vulpiţa nu pare exploatată. Li s-a oferit locuri de muncă. Viorel urmează să fie angajat la o spălătorie din Bucureşti. Vulpiţa, poate o să râdeţi, dar Axinte de la Vacanţa Mare vrea să o ia cu un contract în trupa sa umoristică. I s-a mai oferit o posibilitate, la un atelier de vestimentaţie, pentru că înţeleg că se pricepe la croitorie.”
Radu Herjeu, membru CNA, a punctat ironic că speră să dea conducerii Antenei 1 un ajutor să ia o decizie, prin sancţiunea de astăzi.
În legătură cu precizarea reprezentantului Antena Group că cei doi au primit oferte de muncă, acesta a precizat că din punctul său de vedere este o circumstanţă agravantă că „unii au simţit nevoia să recompenseze astfel de personaje numai pentru că le-au văzut la televizor, indiferent că e o firmă de haine. Inclusiv parlamentari ai României.”
Cristina Pocora, membru CNA, a adus la rândul ei critici emisiunii:
„Am rămas mută de uimire de cât aţi putut să-i exploataţi şi apoi şi alţii să-i exploateze. Efectiv, i-aţi călcat în picioare. I-aţi folosit pe toate părţile pe aceşti doi oameni foarte naivi. Ba şi pe copilul lor, ba şi pe părinţii lor. (...) Nu puteţi să ne convingeţi că voi aveţi intenţii bune, când invitaţii din studio amplifică prin întrebări şi încearcă să deşire toată povestea.”
Cazul a ajuns pe masa CNA, după ce a primit zeci de reclamaţii pentru zeci de ediţii Acces Direct, în care telespectatorii acuzau realizatorii Acces Direct că îşi bat joc de invitaţi şi că au ajuns să-i promoveze drept modele de urmat (Paginademedia.ro a scris despre câteva dintre reclamaţii, AICI).
Forul a început analiza cazului încă de săptămâna trecut, din şedinţa de marţi, 11 februarie, când au şi avut o întâlnire cu reprezentanţi ai Antenei 1, care s-au apărat spunând că cei doi nu sunt prezentaţi drept modele, că emisiunea face audienţe foarte bune, iar celelalte posturi procedează la fel.
„Noi ne uităm în stânga-dreapta, în intervale nu neapărat în 17 – 19, ci chiar mai devreme, există emisiuni în care tineri se combină între ei, au poveşti de dragoste, „gelozeli”, se şi bat şi agresează verbal.
Noi concurăm cumva cu Ştirile de la ora 17, al căror scop nu e neapărat de informare, ci sunt un anumit gen. Mai sunt dramatizate poveşti de viaţă în care se vorbeşte despre amantlâcuri, sex, şantaje, violenţă domestică, toată tipologia, poveşti care funcţionează de ani de zile pe TV, pe tronsoane orare similare cu al nostru.
Ne uităm şi noi ce se întâmplă la noi”, a spus cel care coordonează echipa care lucrează la Acces Direct.
"Telenovela" a început în urmă cu o lună, când Veronica Stegaru acuza faptul că a fost răpită şi violată. A ieşit apoi la iveală că lucrurile au stat "altfel".
A fost punctul de pornire al unui "serial" în care soţii Stegaru - Viorel şi "Vulpiţa" Veronica şi-au expus viaţa în direct, cu concursul moderatoarei Mirela Vaida, care "scormonea" ediţie după ediţie, ca să scoată toate detaliile la iveală (cu câţi bărbaţi a umblat "Vulpiţa", de ce nu se înţelege cu soacra, s-a culcat sau nu cu naşul, cum se împărţea între atâţia bărbaţi etc).
Comentarii
Nu in acest moment.
@ Dragos
Este amenda maximă prevăzută de lege pentru unele dintre articolele invocate (cele din cod legate de protecția minorului și demnitate umană). Iar întreruperea emisiei se poate decide abia după ce s-a dat deja amenda maximă. Si sigur nu se poate sanctiona un post cu suspendare emisiei pentru 3 zile.
A trebuit să țin cont de acest lucru când am propus amenda.