Schimbare de direcţie pentru A7TV. Postul de televiziune va avea un nou acţionar şi anunţă trecerea de la profilul predominant confesional la unul generalist.
Consiliul Naţional al Audiovizualului a aprobat modificarea structurii acţionariatului societăţii Vision Broadcast SRL, compania care deţine licenţa audiovizuală pentru A7TV.
Televiziunea urmează să fie preluată de Asociaţia Creştină a Tinerilor YMCA din România, potrivit unui comunicat transmis de organizaţie.
Odată cu schimbarea proprietarului, A7TV anunţă şi o schimbare de strategie. Postul îşi propune să iasă din zona de televiziune cu profil predominant confesional şi să se adreseze unui public mai larg.
A7TV vrea o grilă generalistă, cu emisiuni de divertisment, dialog şi programe axate pe teme de interes public şi pe viaţa de zi cu zi. Printre domeniile pe care postul spune că le va aborda se numără educaţia, cultura, actualitatea şi implicarea în comunitate.
Noua conducere spune că intenţionează să dezvolte atât grila, cât şi identitatea editorială a postului.
Unul dintre obiective este reluarea colaborării cu foşti realizatori şi producători ai A7TV, pentru a folosi experienţa acumulată în anii de existenţă ai postului.
Şi tinerii ar urma să aibă un rol mai important în noul proiect, inclusiv prin implicarea lor în realizarea programelor şi în proiectele sociale şi comunitare dezvoltate în jurul televiziunii.
A7TV spune că îşi propune ca, în noua formulă, să devină „o televiziune generalistă apropiată de oameni”, păstrând în acelaşi timp valorile creştine asociate identităţii YMCA România.
Cine preia conducerea A7TV
Conducerea executivă a postului va fi preluată de Emanuel Dima Pleşcan, manager cu peste 20 de ani de experienţă în media, producţie audiovizuală şi comunicare.
Acesta a făcut parte din echipa de conducere a A7TV în perioada atribuirii licenţei audiovizuale şi a contribuit ulterior la extinderea distribuţiei postului în reţelele de cablu din România.
Pleşcan are studii de filosofie şi jurnalism, un master în management şi guvernanţă şi studii doctorale în comunicare şi media la Universitatea Paul-Valéry Montpellier din Franţa.
Cine este noul proprietar
Asociaţia Creştină a Tinerilor YMCA din România are o istorie de aproape 100 de ani. Organizaţia a fost fondată în 1927, sub patronajul Reginei Maria, şi a fost interzisă în 1947 de regimul comunist. Activitatea a fost reluată în 1990.
În prezent, organizaţia este condusă de Dragoş Penca, jurist şi antreprenor. Acesta a fost consilier al profesorului George Pruteanu între 1996 şi 2000 şi a activat în televiziune, inclusiv în realizarea emisiunii Doar o vorbă să-ţi mai spun, de la TVR 1.
Ulterior, Penca s-a orientat către antreprenoriat şi a fost implicat în dezvoltarea Paravion, proiect de rezervări online pentru bilete de avion.
A7 TV, o istori de probleme financiare
Televiziunea A7 TV a pornit în 2017 ca un proiect online, iar ulterior a primit licenţă de la CNA. Proiectul a fost sprijinit financiar de o firmă de imobiliare din Braşov, Maurer Imobiliare.
De-a lungul timpului, postul s-a confruntat cu diverse probleme financiare, angajaţi concediaţi, salarii renegociate.
Problemele s-au acutizat şi anul acesta, iar în luna iulie a culminat cu anunţul suspendării producţiei.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro