COMUNICAT. România este una dintre ţările din Europa cu cei mai puţini tineri fumători, arată datele EUROSTAT şi Global Youth Tobacco Survey (GYTS). Circa 4,1% dintre tinerii români cu vârste între 15 şi 19 fumează zilnic, procente mai mici fiind înregistrate doar în Islanda şi Norvegia, unde doar 3,2% şi respectiv 1,6% dintre tinerii din aceeaşi grupă de vârstă fumează.
La coada clasamentului se află Franţa (14,7%), Ungaria (19,9%) şi Austria (20%). La nivelul întregii Uniunii Europene, circa 1 din 10 tineri fumează zilnic.
În cazul tinerilor cu vârste cuprinse între 13 şi 15 ani, România este ţara cu al doilea cel mai mic număr de fumători din UE, după Slovenia. Astfel, doar 2,7% dintre adolescenţii români cu vârste între 13 şi 15 ani sunt fumători frecvenţi , mai puţin de jumătate faţă de ţări ca Italia, Cehia sau Ungaria şi de circa 4 ori mai puţini decât în Bulgaria.
Nota Paginademedia.ro: În secţiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu, pe baza unui abonament.
Întrucât niciun minor nu ar trebui să aibă acces la produse destinate adulţilor, BAT desfăşoară anual campanii de zero toleranţă a vânzării de produse cu nicotină către minori în cele peste 30.000 de magazine partenere.
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) s-a alăturat eforturilor companiei încă de anul trecut, în calitate de partener.
BAT şi ANPC atrag atenţia că sancţiunile pentru vânzarea produselor din tutun către minori pot ajunge până la 15.000 lei şi închiderea unităţii comerciale. ANPC pune la dispoziţia cetăţenilor un număr de contact unde poate fi sesizată orice încălcare a legii, anume 021/9551 – Telefonul consumatorilor ANPC.
„Faptul că în România numărul tinerilor care fumează este la jumătatea mediei europene nu înseamnă că trebuie să ne oprim aici. Niciun minor nu trebuie să aibă acces la produse destinate exclusiv adulţilor, indiferent dacă vorbim despre ţigarete sau alte produse cu nicotină.
Este datoria noastră să depunem toate eforturile pentru a ne asigura că aceste produse sunt comercializate în mod responsabil şi le recomandăm ferm comercianţilor să respecte legislaţia şi să refuze vânzarea produselor cu nicotină atunci când au îndoieli asupra vârstei cumpărătorului.
Dacă vor încălca legea, riscă amenzi de până la 15.000 de lei şi închiderea definitivă”, a declarat Ileana Dumitru, Director Juridic şi Relaţii Publice în cadrul British American Tobacco Europa Centrală şi de Sud.
„Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) are drept principal obiectiv protejarea sănătăţii şi vieţii cetăţenilor, astfel încât în urma actului comercial drepturile consumatorilor să fie respectate de către toţi operatorii economici.
Cu atât mai mult este importantă intervenţia ANPC, cu cât vorbim despre protejarea copiilor noştri, mai ales că tentaţia produselor pe bază de nicotină se află la tot pasul. Aşa că ne vom manifesta vigilenţa şi pe mai departe, exact aşa cum i-am obişnuit pe consumatori şi până acum. Bazaţi-vă pe noi!”, a declarat Eduardt Cozminschi, Preşedintele ANPC.
În România, British American Tobacco a desfăşurat continuu în ultimii 20 de ani, cu rezultate dovedite, programe de informare şi educare a comercianţilor şi consumatorilor cu privire la prevederile legale, dar şi la motivele pentru care minorii nu trebuie să aibă acces la produsele cu nicotină. Rezultatele acestor eforturi s-au concretizat în înjumătăţirea încercărilor de a consuma ţigarete în rândul minorilor în 2017 faţă de 2004 , şi într-o reducere a numărului celor care fumează frecvent.
Despre BAT
- În România, British American Tobacco este al doilea cel mai mare contribuabil la bugetul de stat al României, plătind anual aproximativ 1,8 miliarde de euro sub formă de accize şi impozite (din totalul de 3 miliarde de euro, cât însumează întreaga industrie a tutunului)
- British American Tobacco este un angajator strategic, cu peste 3.000 de locuri de muncă create în mod direct şi alte 30.000 de locuri de muncă create indirect, prin intermediul lanţului de aprovizionare şi distribuţie
Ce este secţiunea COMUNICATE:
Secţiunea COMUNICATE este un instrument de promovare eficientă a seviciilor oferite de firme din comunicare, mass-media, publicitate, din zonele conexe, dar şi din alte câmpuri de activitate.
În secţiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu, pe baza unui abonament lunar. Este deschisă atât companiilor, cât şi free-lancerilor care doresc să îşi promoveze serviciile pe care le oferă.
Detalii, la [email protected]
Autor: Comunicat publicitatepaginademedia.ro
Trimite un comentariu