Skip to main content

AUDIENŢE. Vlad, învins de bucătari. Chefii de pe Antenă au câştigat duelul de luni seară

 
Foto: Pro TV
Foto: Pro TV

Audienţe. Serialul „Vlad” a revenit pe micile ecrane la Pro TV. A revenit pe aceeaşi poziţie pe care era şi în sezonul trecut: pe locul al doilea. A fost bătut de aceiaşi "competitori" ca şi în sezonul trecut: „Chefi la Cuţite” de pe Antena 1.

Publicitate

Câte persoane s-au uitat la serialul de pe Pro TV?

Potrivit audienţelor de luni seară, puţin peste 1 milion de oameni s-au uitat, în medie, la redebutul sezonului din „Vlad”, o producţie în care a intrat, din acest sezon, şi actorul Marius Manole.

Serialul nu a fost lider pe niciun segment, iar diferenţa a fost destul de mare şi pe publicul comercial, în rândul tinerilor.

Kanal D a pus la bătaie obişnuitul serial turcesc - „Preţul fericirii”, începând cu ora 20:00. Practic, pe tot intervalul, Vlad s-a intersectat cu Chefii. Emisiunea culinară a continuat şi după Vlad, până la 23.20 (cu cifre asemănătoare de audienţă şi pe tot intervalul).

Paginademedia.ro vă prezintă în continuare audienţele de aseară, pe intervalul serialului Vlad (20:27-22:28):

Naţional. Producţia de pe Pro TV a strâns, în medie, 1.022.000 de telespectatori. Românii din ţară au preferat să se uite la sezonul 8 din Chefi la Cuţite. Show-ul prezentat de Gina Pistol a adunat, în medie, 1.226.000 de privitori.

Podiumul a fost completat de Kanal D, cu 935.000 de urmăritori. În top au urmat cele două staţii de ştiri - România TV şi Antena 3.

Urban. Şi la oraşe au câştigat bucătarii. Diferenţa s-a păstrat, iar pe show-ul de pe postul Intact s-au uitat 700.000 de telespectatori, iar pe Pro TV la „Vlad” 516.000.

Foarte aproape de locul secund s-a clasat Kanal D, care a avut 501.000 de urmăritori.

Comercial. Pe acest segment a fost o luptă strânsă săptămâna trecută, dar pe intersecţia Vlad-Chefi la Cuţite lucrurile au stat un pic diferit. Tinerii au preferat Antena 1. Chefii au strâns o audienţă de 309.000 de urmăritori tineri.

La serialul „Vlad” se uitau în acelaşi timp 265.000 de privitori tineri. În top urmează Kanal D, dar la mare distanţă, cu 105.000 de telespectatori tineri.

De menţionat şi locul 4 al celor de la Digi Sport 1. A strâns o audienţă de 42.000 de telespectatori cu meciul din Liga 1 Viitorul-CS Universitatea Craiova.

Audienta posturilor TV luni, 14 septembrie, pe intervalul Vlad (20:30-22:30), la nivel NATIONAL:

NATIONAL Persoane Rtg% Shr%
1 Antena 1 1.226.000 7 16.6
2 Pro TV 1.022.000 5.8 13.8
3 Kanal D 935.000 5.3 12.7
4 Romania TV 489.000 2.8 6.6
5 Antena 3 367.000 2.1 5

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienta posturilor TV luni, 14 septembrie, pe intervalul Vlad (20:30-22:30), la nivel URBAN:

URBAN Persoane Rtg% Shr%
1 Antena 1 700.000 7.3 18.1
2 Pro TV 516.000 5.4 13.3
3 Kanal D 501.000 5.3 13
4 Romania TV 240.000 2.5 6.2
5 Antena 3 191.000 2 4.9

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienta posturilor TV luni, 14 septembrie, pe intervalul Vlad (20:30-22:30), la nivel COMERCIAL:

COMERCIAL Persoane Rtg% Share
1 Antena 1 309.000 7.4 24.1
2 Pro TV 265.000 6.3 20.6
3 Kanal D 115.000 2.7 9
4 DigiSport 1 42.000 1 3.2
5 Happy Channel 37.000 0.9 2.8

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Autor: Daniel Samoilă daniel.samoilapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Vladislov Vladislov
    Ce e postacule ? Umilinta pe Antenuta aseara. Lider doar la pensionari
    Pro cu tinereii
  • Vladislov Vladislov
    Ce e postacule ? Umilinta pe Antenuta aseara. Lider doar la pensionari
    Pro cu tinereii
  • Tineresrest Tineresrest
    Ce e postacule antenist? Umilinta pe Antenuta aseara. Lider doar la pensionari
    Pro cu tinereii
  • Mile Mile
    Ce de disperați, voi nu ati scăzut sau ce
  • Audientirica Audientirica
    La ce trebuie sa platesti sa vezi audiente, cand Pro TV e lider zi de zi, saptamana de saptamana, luna de luna, peste Antenuta ta.
    Umilinta , ha hahaha.
  • Dorovoici Dorovoici
    Supara adevarul postacule antenist cap sec mile de nu raspunzi la comentarii postate de mine?
    Apropo, vezi ca fratele tau Razvan Putina R a cerut azi de aproape 10 ori audientele de aseara, mai bine i le dai lui.

    Si de stirea cu audientele visuri versus chefii tai nu zici nimic? Umilinta pe Antenuta ta, hahahaha
  • mile mile
    Dorule, iti dau in fiecare zi audientele Nu le mai cersi aici peste tot. Cum apare un material nou, hop si doru *** cerseste audiente. Da-mi adresa de email si le ai zilnic de la mine.
  • Oorrorolo Oorrorolo
    Ce sa vedem postacule mile? Vlad o duce foarte bine. Peste mult laudatul tau serial Sacrificiul, de comentai pe aici ca are mari actori...
    Sacrificiul lui mile doar 4 puncte rating, Vlad are cu 2-3 puncte in plus peste, uimilinta.
    Iar mai fricosi ca Antenuta nu exista. Pui Sacrificiul la o ora tarzie in noapte. Ia muta serialul joi, la bataie cu Fierbintenii? Dar nu, frica prea mare pe Antenuta.

    A crezut ca face ceva cu Cutitarii miercuri. Dar a doua saptamana, tot locul 2 pentru Antenuta. hahahaha
  • Buratinesco Buratinesco
    Unde a fost postacul mile saptamana trecuta? Cand Pro a sters pe jos cu Antenuta luni, miercuri, joi, vineri si duminica? Era ascuns?
    Ca marti fierbintenii peste chefi, chefi peste ferma. Iar sambata antenuta lider la pensionari, egalitate pe comercial.
  • mile mile
    undei doru ca sa vada sa ia microfonu si sa planga ?
  • Sabina Sabina
    Multumesc ,Marian nu ma consum cu Razvan ,am vrut sa-i explic ca sa inteleaga .Vom vedea ce va mai fi
  • Marian Marian
    Sabina , nu cred ca va scoate emisiune nu-i intereseaza atata timp cat individul acesta va mai conduce pro se stia ca va pierde numai are farmecul de la inceput , acum este prea multa destrabalare pacat ,in legatura cu R nu merita sa te consumi lasa-l sa trancane este de pe planeta voiculesciana a ramas cu un pedigri dupa izolare e cu maturatu , sters pa jos si va rupe., preferam un film bun sau doua episoade din Las Fierbinti.
  • Sabina Sabina
    Vladotica ,multumesc ai explicat ceea ce voiam si eu sa spun ,dar probabil ca nu am fost inteleasa .Chefi la Cutite au fost lideri si aseara ,au anuntat pe site-ul lor.Probabil Ferma va fi scoasa din ziua de marti si va ramane doar miercurea si joia .
  • Sabina Sabina
    Vladotica ,multumesc ai explicat ceea ce voiam si eu sa spun ,dar probabil ca nu am fost inteleasa .Chefi la Cutite au fost lideri si aseara ,au anuntat pe site-ul lor.Probabil va fi scoasa din ziua de marti si va ramane doar miercurea si joia .
  • Vladotica Vladotica
    Ps: audiența cheflilor este aceeași de anul trecut la prima confruntare cu “Vlad”.

    Da, dar Vlad a fost peste Chefii tai anul trecut:
    https://www.paginademedia.ro/2019/09/audiente-serialul-vlad-audiente-sezonul-doi-episodul-1/

    Multa lume stie de Pro TV Plus. Unde poti sa vezi seriale si emisiuni difuzate pe Pro TV gratis. Simplu, luni vezi Chefi la cutite pe Antena 1. A doua zi, vezi reluarea Vlad pe Pro TV Plus.

Trimite un comentariu

sus