COMUNICAT. Începând cu luna septembrie, FASHION HOUSE Group numeşte Oxygen ca agenţie de relaţii publice şi comunicare în România, în susţinerea planurilor sale de dezvoltare pe plan local. Agenţia a fost desemnată câştigătoare în urma unui proces de selecţie complex.
Echipa desemnată din cadrul Oxygen, sub îndrumarea Adinei Trandaf, Client Service Director, îi va raporta Paulei Mc Nulty, Head of Marketing, FASHION HOUSE Group, şi se va ocupa de dezvoltarea şi implementarea unei strategii de PR care are ca scop principal poziţionarea companiei ca lider pe segmentul de Outlet în România.
Nota Paginademedia.ro: În secţiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu, pe baza unui abonament plătit.
FASHION HOUSE Group este principalul jucător pe sectorul European de outlet şi cel mai mare operator pe pieţele din CEE şi Rusia, cu o expertiză deja dovedită în deschiderea şi dominarea sectorului outlet pe pieţele emergente.
Portofoliul de proiecte livrate de Group include şapte centre tip outlet FASHION HOUSE in Polonia (Sosnowiec – în 2004, Warsaw and Gdańsk – inaugurate în 2005), România (Bucureşti – livrat în 2008 şi un nou centru în Cernica – cu lansare planificata în 2021) şi Rusia (Moscova – operaţional în 2013 şi St. Petersburg - primii clienţi în 2019) acoperind o suprafaţă totală de închiriat de peste 100.000 mp.
Paula Mc Nulty, head of marketing, FASHION HOUSE Group, a declarat:
„FASHION HOUSE este deschizător de drumuri pe segmentul Outlet, oferind o abordare fresh parteneriatelor cu chiriaşii, astfel încât să aducă cele mai bune branduri cumpărătorilor. Ne doream foarte mult să găsim un partener pe PR care sa ne susţină creşterea pe piaţa din România.
Oxygen ne-a impresionat cu înţelegerea acestui sector unic şi a businessului. Am fost cu adevărat impresionaţi de ambiţia şi abordarea creativă în generarea de idei, lucru care va conta extrem de mult în diferenţierea pe o piaţă atât de competitivă.”
Grupul oferă calitate premium dedicată zonei de outlet, o echipă de experţi din domeniul outlet pe parte de design, dezvoltare, finanţe, leasing, operational şi management, şi îşi creşte constant numărul de branduri retail de top pe care le are în portofoliul de chiriaşi.
Adina Trandaf, client service director, Oxygen, declară:
„Suntem încântaţi că am fost selectaţi de FASHION HOUSE Group să îi reprezentăm în România. Ne bucurăm că avem ocazia să lucrăm cu Paula şi echipa ei şi să susţinem planurile locale de extindere ale companiei.”
Despre FASHION HOUSE Group
FASHION HOUSE Group (FHGR) este unul dintre cei mai mari jucători din sectorul de outlet-uri la nivel european, respectiv cel mai mare dezvoltator şi operator de outlet-uri din CEE şi Rusia, cu experienţă dovedită în proiectarea, dezvoltarea, finanţarea, închirierea, operarea şi administrarea centrelor de tip outlet.
Portofoliul de proiecte realizate de către FHGR include şase centre outlet FASHION HOUSE de succes în Polonia, România şi Rusia.
Primul centru outlet FASHION HOUSE s-a deschis în 2004 în oraşul polonez Sosnowiec, în apropiere de Katowice. În prezent, centrele outlet FASHION HOUSE pun la dispoziţie în fiecare an peste 250 de mărci internaţionale celor 10 milioane de clienţi în patru unităţi din România şi Rusia, cu o suprafaţă totală de aproximativ 50.000 mp. Un al cincilea centru outlet
FASHION HOUSE este, în prezent, în curs de dezvoltare în Bucureşti şi urmează să fie deschis în 2021.
FASHION HOUSE Group face parte din Liebrecht & wooD Group, o companie europeană de dezvoltare imobiliară.
Despre OXYGEN
Oxygen este o agenţie integrată de comunicare, cu sedii în Bucureşti şi Cluj-Napoca.
Cu peste 10 ani experienţă pe piaţa din România, Oxygen a ajuns la un know-how extins în industria de comunicare. A lucrat, de-a lungul anilor, cu branduri şi companii locale şi internaţionale, din domenii precum IT&C, real estate, retail, industrie, construcţii, servicii financiare, FMCG, industria hotelieră. Oxygen acum oferă oferă servicii de marketing integrat şi consultanţă în comunicare, precum managementul reputaţiei, publicitate, comunicare internă, employer branding, social media şi digital marketing, comunicare B2B, relaţii publice, CSR, organizare evenimente, influencer marketing şi producţie video.
Oxygen a fost premiată încă de la începutul activităţii pentru campaniile sale. Agenţia deţine un portofoliu vast de clienţi, precum: Arctic, Olympus Lactate, Enel, Moncler, Garanti BBVA, Telekom, Nestlé Cereale pentru Mic Dejun, Skoda, Total Romania, BCR, VEKA Romania, Sony Pictures AXN, DELL, Genesis Property, Siniat, Prime Kapital, PPD România, Gruppo Campari (Campari, Aperol), Huawei, Betano, Sensiblu (Batiste, SPLAT, L’Occitane, iWhite, Apivita, L’Erbolario), Intesa Sanpaolo, Acqua Panna, MoneyGram, Fashion House, Green Cola, Don Pedro, San Pellegrino, Gregory’s România, Skechers, Selgros, ATP Trucks, EBRD, etc.
Ce este secţiunea COMUNICATE:
În secţiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu, pe baza unui abonament lunar. Este deschisă atât companiilor, cât şi free-lancerilor care doresc să îşi promoveze serviciile pe care le oferă.
Detalii, la [email protected]
Autor: Comunicat publicitatepaginademedia.ro
Trimite un comentariu