PARTENERIAT. Dicţie.ro aduce un nou curs de radio. S-au deschis înscrierile pentru cursurile de radio din toamna lui 2021.
Sunt disponibile 12 locuri pentru fiecare grupă, iar cursul va începe pe 21 septembrie 2021.
Cursul de radio va avea o o durată de trei luni: 3 ore pe săptămână, în total 36 de ore.
Cursul este unul intensiv şi este compus din 75% practică şi 25% teorie.
Pe parcursul celor trei luni de curs oameni cu multă experienţă în radio dezvăluie din tainele acestei meserii. Printre oamenii care predau cursurile de radio se numără Carmen Ivanov (Pro TV, Radio TANĂNANA), Alex Tuhuţ (Radio Kiss FM, MAGIC FM), Mihai Crăciun (PRO TV, Radio TANĂNANA), Vlad Conovaru (Radio TANĂNANA) şi Petru Stratulat (ex. Europa FM/ ex Radio Guerrilla).
„Fie că doreşti să prezinţi ştiri sau că doreşti să fii animator (DJ de radio) trebuie să ai o pregătire în ceea ce priveşte modul în care vorbeşti şi modul în care scrii ştirile sau intervenţiile ce urmează să fie prezentate în direct. Dacă ai voce, ţi-o modelăm şi o vom face numai bună de livrat, dacă nu ai, sau crezi tu că nu ai, o vom desface în mii de bucăţi şi o vom asambla pentru vocea perfectă pentru emisii LIVE la radio”, spun cei de la Dicţie.ro.
Ce se învaţă la curs?
- Controlul vocii şi inflexiuni
- Personalizare obiect
- Modificare intensitate, interpretare, viteză şi volumul vocii în funcţie de text
- Iniţiere şi perfecţionare linie “melodică”. Legile frazării pentru intervenţiile de radio.
- Determinarea frecvenţei vocii şi optimizarea calităţii acesteia
- Elemente de dicţie: pronunţie, volumul vocii, ritm.
- Exerciţii de lecturare a ştirilor la microfon
- Exerciţii de lecturare a intervenţiilor la microfon
- Înregistrarea intervenţiilor pentru emisiuni de linie pentru portofoliul fiecărui cursant.
- Înregistrarea reportajelor şi o emisiune în regim de LIVE ca testare finală.
Cursul se desfăşoară în perioada 21 septembrie – 07 decembrie 2021, la sediul Dicţie.ro din strada Tache Ionescu, nr 5, ap 01. Cursurile sunt programate marţea între orele 16:30-19.30.
Mai multe detalii, pe Dicţie.ro
Autor: Redacţia contactpaginademedia.ro
Trimite un comentariu