AUDIENŢE FCSB - Maccabi Tel Aviv. Fotbalul scoate (din nou) audientţele din toropeala verii. Partida FCSB - Maccabi Tel Aviv (1-1), difuzată de Pro TV, a fost cel mai urmărit program pe intervalul de difuzare.
În minutul de aur, potrivit Pro TV, se uitau la meci aproape două milioane de români. 1,9 milioane, mai exact, la minutul 22.27.
Meciul de fotbal a fost pe prima poziţie pe toate segmentele de audienţă - naţional, urban şi comercial, între orele 20.30 şi 22.30.
Principalul concurent pe interval meciului a fost programul Insula Iubirii, de pe Antena 1. De notat că, după finalul meciului, Antena 1 a recuperat şi a reuşit să fie pe primul loc pe publicul comercial al staţiei, adică 21-54 urban (Insula Iubirii s-a terminat după miezul nopţii).
Mai multe detalii, în continuare:
NAŢIONAL. "De-a lungul difuzării, peste 1.5 milioane de români au trăit emoţia primei manşe de calificare", notează Pro TV. Meciul FCSB - Maccabi a fost parte a campaniei de calificare pentru UEFA Champions League (prima tranşă a turului al doilea). Pro TV a fost cel mai vizionat cu meciul, urmat de Antena 1, care difuza Insula Iubirii, cu 700.000 de români la emisiune.
URBAN. Aproape 900.000 de telespectatori de la oraşe pentru meciul FCSB de pe Pro TV. Şi aici, Antena 1 a fost pe poziţia a doua, la aproximativ 400.000 de telespectatori distanţă. Kanal D a fost opţiunea a treia pe intervalul meciului de fotbal.
COMERCIAL. Ce spune Pro TV? "În rândul publicului naţional, cu vârsta cuprinsă între 21 şi 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, Pro TV avea 7.7 puncte de rating şi 29.6% cotă de piaţă, faţă de locul 2 care avea doar 5.0 puncte de audienţă şi 19.2% share".
Cu alte cuvinte, erau jumătate de milion de telespectatori din segmentul comercial al Pro TV în faţa televizoarelor, faţă de 325.000 de Insula Iubirii, pe Antena 1.
După finalul meciului, Antena 1 a mai recuperat din audienţă, astfel că şi-a ridicat media pe emisiune (Insula iubirii a fost difuzată între 20.30 şi 00.10). Emisiunea, după cum anunţă postul TV, a reuşit astfel să fie pe toată durata pe primul loc pe publicul comercial al Antenei 1: 300.000 de telespectatori între 21 şi 54 de ani urbam, faţă de 270.000 la Pro TV. Antena a fost însă pe locul al doilea pe toate celelalte segmente tradiţionale (naţional, urban), dar şi pe comercialul Pro TV (adică 21-54 naţional ABCD).
Audienţele posturilor TV marţi, 13 iulie, pe intervalul meciului FCSB - Maccabi Tel Aviv (20.30-22.30), la nivel NAŢIONAL:
1. Pro TV - 1.550.000 de telespectatori (8,9 rating, 27,1 share)
2. Antena 1 - 695.000 (4 rtg, 12,1 shr)
3. Kanal D - 550.000
4. România TV - 415.000
5. Happy Channel - 290.000
6. Antena 3 - 215.000
Audienţele posturilor TV marţi, 13 iulie, pe intervalul meciului FCSB - Maccabi Tel Aviv (20.30-22.30), în mediul URBAN:
1. Pro TV - 885.000 de telespectatori (8,9 rtg, 26,4 share)
2. Antena 1 - 430.000 (4,3 rtg, 12,8 share)
3. Kanal D - 290.000
4. România TV - 235.000
5. Happy Channel - 170.000
6. Antena 3 - 160.000
Audienţele posturilor TV marţi, 13 iulie, pe intervalul meciului FCSB - Maccabi Tel Aviv (20.30-22.30), pe segmentul COMERCIAL 21-54 naţional ABCD:
1. Pro TV - 500.000 de telespectatori (7,7 rtg, 29,6 share)
2. Antena 1 - 325.000 (5 rtg, 19,2 share)
3. Kanal D - 149.000
4. România TV - 65.000
5. Happy Channel - 60.000
6. AMC - 50.000
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro