Skip to main content

AUDIENŢE. Întreruperea emisiei obişnuite nu s-a văzut la România TV. Au avut audienţă mai mare decât cu programul normal

 
AUDIENŢE. Întreruperea emisiei obişnuite nu s-a văzut la România TV. Au avut audienţă mai mare decât cu programul normal

AUDIENŢE. Oprirea emisiei obişnuite a România TV - ca sancţiune de la CNA - i-a adus staţiei de ştiri audienţe ...mai mari ca programul normal!

Publicitate

Câţi români s-au uitat la România TV când pe post nu mai era emisia normală, întreruptă pentru a se citi sancţiunea de la CNA? Câţi români se uitau înainte de ora 19.00, când Niel Schnecker avea program de victimizare, invocând "cenzura"?

Datele de audienţă arată că mai mulţi români s-au uitat la cele zece minute de întrerupere, decât înainte.

Puţin background şi apoi cifrele:

Televiziunea de ştiri a fost sancţionată după ce RTv a dous două veritabile campanii, după cum le-au numit membrii CNA, împotriva lui Sorin Grindeanu, minietru al Transporturilor, şi a lui Crin Antonescu, candidat la preşedinţie, în condiţiile în care România TV pare să-l susţină intens pe candidatul Victor Ponta.

Detalii despre sancţiune, aici: CNA. România TV, emisie suspendată 10 minute pentru atacurile la Crin Antonescu şi Sorin Grindeanu. „Domnul Grindeanu, aveţi sau nu priapism?”

Aşadar, câţi români s-au uitat înainte de 19.00 şi câţi după?

NAŢIONAL. La nivelul întregii ţări, la România TV se uitau, în intervalul 19.00-19.10, aproape 220.000 de telespectatori în fiecare minut. În cele zece minute, pe post a fost citită sancţiunea CNA.

Cu un sfert de oră înainte, când Niels Schnecker acuza că "sistemul execută România TV", pe postul de ştiri erau 170.000 de români.

Cu oprirea emisiei, România TV a fost pe locul patru, cu emisia normală era pe 5.

URBAN. Aceeaşi situaţie a fost şi la oraşe: peste 140.000 de telespectatori se uitau la România TV cât timp emisia obişnuită a postului era întreruptă şi rula sanţiunea Consiliului Naţional al Audiovizualului.

Înainte de ora 19.00, la România TV erau puţin peste 100.000 de telespectatori de la oraşe. Şi aici, RTV a stat mai bine cu sancţiunea, decât cu programul de zi cu zi.

COMERCIAL. Publicul comercial al staţiei a fost cam acelaşi, şi înainte, şi după. Adică 16-17.000 de telespectatori între 21 şi 54 de ani de la oraşe. Pe targetul comercial, România TV este mult sub staţiile generaliste (la Pro TV erau peste 130.000, la Antenă cam 100.000).

Pe acest segment, România TV este aproape de locul 10 (pe poziţia a opta, mai exact).

Între timp, azi (vineri, 2 mai), România TV a fost sancţionată din nou şi va avea iar oprită emisia. Când, citiţi aici: România TV, a doua suspendare de 10 minute de la CNA

Audienţa posturilor TV joi, 1 mai, pe intervalul întreruperii emisiei România TV (19.00-19.10), la nivel NAŢIONAL:

1. Pro TV: 875.000

2. Kanal D - 520.000

3. Antena 1 - 340.000

4. România TV - 215.000

5. TVR 2 - 215.000

Audienţa posturilor TV joi, 1 mai, pe intervalul întreruperii emisiei România TV (19.00-19.10), în mediul URBAN:

1. Pro TV - 440.000

2. Kanal D - 230.000

3. Antena 1 - 225.000

4. România TV - 140.000

5. Realitatea - !37.000

Audienţa posturilor TV joi, 1 mai, pe intervalul întreruperii emisiei România TV (19.00-19.10), pe segmentul COMERCIAL:

1. Pro TV - 135.000

2. Antena 1 - 100.000

3. Kanal D - 90.000

4. Film Cafe - 30.000

5. Realitatea - 27.000

...

8. România TV - 17.000

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

sus