Skip to main content

AUDIENŢE Jurnalul TVR la ora 19.00, prima ediţie. Ce se întâmplă când te iei la trântă cu Ştirile Pro TV, Antena 1 şi Kanal D. Audienţa, şi de 30 de ori mai mică decât Ştirile Pro TV

 
AUDIENŢE Jurnalul TVR la ora 19.00, prima ediţie. Ce se întâmplă când te iei la trântă cu Ştirile Pro TV, Antena 1 şi Kanal D. Audienţa, şi de 30 de ori mai mică decât Ştirile Pro TV

AUDIENŢE. Cum a stat Telejurnalul TVR la prima difuzare de la ora 19.00, adică la bătaie directă cu marile jurnale de pe Pro TV, de pe Antena 1 şi de pe Kanal D.

Publicitate

Datele de audienţă arată că, în noua formulă, cel puţin la prima ediţie, cifrele sunt mult în urmă, dacă ne uităm câţi români alegeau Jurnalul TVR când acesta era difuzat de la ora 20.00.

Ca o comparaţie, liderul pe interval, Ştirile Pro TV, au avut luni seară o audienţă de peste 25 de ori mai mare decât Jurnalul TV. În urmă cu o săptămână, Jurnalul TVR, de la ora 20.00, avea audienţe de "doar" 12 ori mai mici pe interval decât Pro TV.

Fără a trage o concluzie - este doar prima difuzare - Paginademedia.ro vă prezintă audienţele primei ediţii a Telejurnalului TVR de la ora 19.00. Odată cu mutarea, Telejurnalul are şi un nou prezentator - Mihai Rădulescu.

NAŢIONAL. La nivelul întregii ţări, s-au uitat la Telejurnalul TVR de la ora 19.00, luni, 2 martie, puţin peste 70.000 de români (0,4 rating). În urmă cu o săptămână, când era la ora 20.00, Telejurnalul depăşea suta de mii de români.

Intervalul de la ora 19.00, la care a fost mutat Jurnalul TVR, este dominat, la mare, mare distanţă, de Ştirile Pro TV. Jurnalul cu Andreea este a fost, luni seară, de trei ori peste Observatorul Antenei 1 şi la fel peste Ştirile Kanal D. 

Faţă de Jurnalul TVR, liderul Pro TV a atras de peste 25 de ori mai mulţi români.

Dacă ne uităm la clasament, şi cu audienţa mai mică decât săptămâna trecută, TVR a fost pe locul 15 în top, faţă de 16 lunea trecută.

URBAN. La oraşe este căderea cea mai mare: audienţa Jurnalului TVR de la 19.00 este la jumătate faţă de lunea trecută şi se măsoară în zeci de mii de telespectatori.

Săptămâna trecută, de la ora 20.00, TVR era urmărit de peste 65.000 de telespectatori şi era pe locul 13. Luni, 2 martie, de la ora 19.00, audienţa TVR 1 a fost de 30.000 de persoane la oraşe (0,3 rating). S-a dus astfel spre locul 20, sub Prima TV, Diva şi B1 TV.

Intervalul a fost condus tot de Ştirile Pro TV, cu aproape 900.000 de telespectatori, adică de 30 de ori mai mulţi decât Jurnalul TVR 1.

COMERCIAL. În afară de primele trei jurnale de la ora 19.00, niciun alt post TV nu ajuge la 100.000 de telespectatori pe minut în segmentul 21-54 de ani de la oraşe. 

De exemplu, Ştirile Pro TV a fost urmărit, luni seara, de aproape 360.000 de telespectatori din acest segment, de două ori mai mulţi decât la Observatorul Antenei 1 şi de trei ori peste Ştirile Kanal D.

Cum a stat Jurnalul TVR?

În cifre absolute, programul informativ al Televiziunii Publice a ţinut la ora 19.00 în jur de 17.000 de telespectatori din acest segment (faţă de 19.000 cu fix o săptămână în urmă).

Citeşte şi: EXCLUSIV Paginademedia.ro. Prezentator nou la Telejurnalul TVR după schimbarea directorului de ştiri

Top posturi TV luni, 2 martie, pe intervalul Telejurnalului TVR de la ora 19.00, la nivel NAŢIONAL:

  NATIONAL Persoane
1 Pro TV 1.801.000
2 Kanal D 650.000
3 Antena 1 620.000
4 Antena 3 CNN 364.000
5 Romania TV 321.000
6 Happy Channel 288.000
7 TVR 2 278.000
8 Antena Stars 260.000
9 DigiSport 1 184.000
10 Realitatea Plus 176.000
11 Pro Cinema 163.000
12 National TV 146.000
13 Digi 24 114.000
14 Prima TV 98.000
15 TVR 1 71.000
16 Kanal D2 69.000
17 Acasa 62.000
18 Diva 61.000
19 Film Cafe 56.000
20 B1TV 52.000

Top posturi TV luni, 2 martie, pe intervalul Telejurnalului TVR de la ora 19.00, în mediul URBAN:

  URBAN Persoane
1 Pro TV 872.000
2 Antena 1 368.000
3 Kanal D 310.000
4 Antena 3 CNN 222.000
5 Happy Channel 217.000
6 Romania TV 172.000
7 DigiSport 1 140.000
8 TVR 2 135.000
9 Realitatea Plus 129.000
10 Antena Stars 108.000
11 Digi 24 86.000
12 National TV 83.000
13 Pro Cinema 42.000
14 Prima TV 41.000
15 Diva 39.000
16 B1TV 37.000
17 Film Cafe 34.000
18 TVR 1 31.000
19 Disney Junior 31.000
20 Kanal D2 30.000

Top posturi TV luni, 2 martie, pe intervalul Telejurnalului TVR de la ora 19.00, pe segmentul COMERCIAL:

  COMERCIAL Persoane
1 Pro TV 356.000
2 Antena 1 141.000
3 Kanal D 119.000
4 DigiSport 1 69.000
5 Happy Channel 54.000
6 Antena 3 CNN 53.000
7 Digi 24 33.000
8 Romania TV 29.000
9 Antena Stars 27.000
10 Realitatea Plus 26.000
11 Film Cafe 21.000
12 Pro Cinema 17.000
13 Diva 17.000
14 TVR 1 17.000
15 B1TV 16.000

Citeşte şi: Schimbări importante. Telejurnalul TVR, mutat la altă oră. Mihai Rădulescu, anunţat oficial prezentator

 

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

sus