![Foto: Facebook FCSB](http://i0.1616.ro/media/601/3161/38657/21933949/1/478672376-1179246186894435-8988480795749079260-n.jpg?width=730)
Românii, alături de FCSB. Meciul de Europa League dintre PAOK şi FCSB a ţinut audienţa în faţa televizoarelor. Partida câştigată de FCSB cu scor de 2-1, a fost difuzată de două televiziuni, Digi Sport 1 şi Prima Sport 1. Împreună s-au apropiat de 1,3 milioane de telespectatori.
Digi Sport 1 a fost a doua cea mai urmărită televiziune din ţară, după Antena 1, dar lider la oraşe.
Paginademedia.ro prezintă în continuare audienţele posturilor TV, pe intervalul meciului PAOK - FCSB:
NAŢIONAL. Pe intervalul meciului, Antena 1 a fost liderul în ţară, cu puţin peste un milion de telespectatori. Antena a avut mare parte din program serialul Ana, mi-ai fost scrisă în ADN, urmat de Observator.
Digi Sport 1 a fost a doua televiziune la nivel naţional, cu peste 910.000 de telespectatori pe intervalul meciului. Al treilea pe podium a fost Pro TV, cu cifre aproape la jumătate faţă de liderul Antena 1. La fel a fost şi Kanal D.
Prima Sport 1, care a difuzat de asemeni meciul, a fost pe poziţia a opta în clasamentul general, cu 251.000 de telespectatori. În total, meciul FCSB a fost urmărit de aproape 1,3 milioane de persoane.
URBAN. Digi Sport 1 a fost cea mai urmărită televiziune la oraşe, cu peste 550.000 de telespectatori. Postul a fost aproape la egalitate cu televiziunea de pe locul al doilea, Antena 1.
Pro TV a fost pe poziţia a treia, cu aproape 300.000 de persoane.
La oraşe, Prima Sport 1 s-a apropiat de 120.000 de persoane.
COMERCIAL URBAN 21-54 ANI. Antena 1 a fost liderul şi pe publicul comercial, de la oraşe cu vârste între 21-54 de ani. Digi Sport 1, cu meciul FCSB a fost al doilea, cu 242.000 de telespectatori.
Prima Sport 1 a fost a patra televiziune, cu 66.000 de persoane. Practic, împreună, cele două televiziuni care au difuzat PAOK - FCSB au avut peste 300.000 de telepsectatori.
Audienţa posturilor TV de joi, 13 februarie, pe intervalul meciului PAOK - FCSB (22.00 - 00.00), la nivel NAŢIONAL:
1. Antena 1 - 1.034.000 (5,9 rtg, 18 share)
2. Digi Sport 1 - 916.000 (5,2 rtg, 15,9 share)
3. Pro TV - 546.000
4. Kanal D - 514.000
5. Realitatea Plus - 282.000
6. Antena 3 CNN - 270.000
Audienţa posturilor TV de joi, 13 februarie, pe intervalul meciului PAOK - FCSB (22.00 - 00.00), în mediul URBAN:
1. Digi Sport 1 - 553.000 (5,6 rtg, 16,4 share)
2. Antena 1 - 551.000 (5,6 rtg, 16,3 share)
3. Pro TV - 284.000
4. Kanal D - 216.000
5. Realitatea Plus - 186.000
6. România TV - 182.000
Audienţa posturilor TV de joi, 13 februarie, pe intervalul meciului PAOK - FCSB (22.00 - 00.00), pe publicul COMERCIAL URBAN (21-54 ANI):
1. Antena 1 - 261.000 (5,7 rtg, 19,6 share)
2. Digi Sport 1 - 242.000 (5,3 rtg, 18,2 share)
3. Pro TV - 171.000
4. Prima Sport 1 - 66.000
5. Kanal D - 62.000
6. Realitatea Plus - 51.000
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro