Skip to main content

AUDIENŢE PRIME-TIME în aprilie. Audienţa Realitatea Plus s-a prăbuşit luna trecută cu o treime. B1 TV, singura televiziune de ştiri care a crescut.

 
AUDIENŢE PRIME-TIME în aprilie. Audienţa Realitatea Plus s-a prăbuşit luna trecută cu o treime. B1 TV, singura televiziune de ştiri care a crescut.

Ca de obicei, în lunile călduroase începe declinul consumului de TV. Cu mici excepţii, aproape toate televiziunile au fost „pe minus” în prime-time în luna aprilie faţă de martie. Pro TV rămâne liderul televiziunilor, urmat de Antena 1 şi Kanal D. 

Publicitate

La capitolul ştiri, din nouă televiziuni, doar B1 TV a avut cifre în creştere. Cea mai mare cădere a fost a postului Realitatea Plus care a pierdut aproape o treime din audienţa pe care o avea în luna martie. De la liderul televiziunilor de ştiri în martie, Realitatea a ajuns după România TV şi Antena 3 CNN, al nivel naţional. 

Paginademedia.ro prezintă în continuare audienţa posturilor TV în luna aprilie, în intervalul de maximă audienţă: 

NAŢIONAL. În luna aprilie, cifrele au intrat în declin faţă de martie, un trend normal odată cu venirea primăverii. Aproape toate posturile TV din măsurătorile de audienţă (94 la număr) au înregistrat cifre în scădere. 

Pro TV este cea mai urmărită televiziune din România cu o medie de peste 1,2 milioane de telespectatori seară de seară. Cifrele sunt însă în declin, cu un minus de peste 130.000 de persoane faţă de luna martie. 

Următoarea clasată este Antena 1 care a avut în aprilie în prime-time o medie de 776.000 de persoane şi un minus de 72.000 de persoane faţă de martie. 

România Tv redevine cea mai urmărită televiziune de ştiri. Luna trecută a avut o medie de 342.000 de persoane, cu un minus de 7.000 de persoane faţă de martie. 

Realitatea Plus a avut şi cea mai mare cădere, de minus 110.000 de persoane. De la o medie de 350.000 în martie, postul a avut în aprilie, în prime-time, o medie de 239.000 de persoane, ajungând de la poziţia a patra la nivel naţional, pe 8, după România TV, Digi Sport, Antena 3 CNN şi Happy Channel. 

Dintre televiziunile de ştiri, B1 TV a fost singura care a câştigat audienţă. Postul a urcat la o medie de 57.000 de persoane, cu un plus de 3.000 de persoane faţă de luna precedentă. 

Digi Sport 1 a fost a cincea cea mai urmărită televiziune din România, cu o medie de peste 300.000 de persoane în prime-time. Cifrele sunt în creştere. 

Ce au făcut posturile de ştiri:

  • România TV - 342.000 media de telespectatori în luna aprilie, în prime-time (-7.000 faţă de luna martie)
     
  • Antena 3 CNN - 246.000 (-24.000)
     
  • Realitatea Plus - 239.000 (-110.000)
     
  • Digi24 - 100.000 (-6.000)
     
  • B1 TV - 57.000 (+3.000)
     
  • TVR Info - 13.000 (a stagnat)
     
  • EuroNews - 9.000 ( a stagnat)
     
  • Prima News - 2.810 (-500)
     
  • Aleph News - 1.540 (-300)

URBAN. Pro TV a fost liderul televiziunilor şi la oraşe. Peste 620.000 de persoane a fost media televiziunii în luna aprilie. A fost urmată de Antena 1, cu 432.000, media, în timp ce Kanal D a coborât sub borna de 300.000 de persoane. 

La capitolul ştiri, România TV îşi menţine supremaţia. Televiziunea a avut puţin peste 200.000 de telespectatori, cifre în scădere faţă de martie. 

Şi aici, Realitatea Plus a pierdut cel mai mult în audienţe, peste 54.000 de telespectatori faţă de martie. postul a ajuns după Antena 3 CNN. 

Ce au făcut televiziunile de ştiri: 

  • România TV - 204.000 media de telespectatori în prime-time în luna aprilie (-13.000)
     
  • Antena 3 CNN - 163.000 (-17.000)
     
  • Realitatea Plus - 143.000 (-54.000)
     
  • Digi 24 - 69.000 (-9.000)
     
  • B1 TV - 34.000 (+3.000)
     
  • TVR Info - 9.000 (a stagnat)
     
  • EuroNews - 7.000 (a stagnat)
     
  • PrimaNews - 2.090 (-500)
     
  • Aleph News - 1.100 (-150) 

 

COMERCIAL URBAN 21-54 ANI. Publicul comercial urban a fost cu Pro TV. Postul a avut o medie de 280.000 de telespectatori în luna aprilie, la o distanţă considerabilă de locul al doilea, ocupat de Antena 1. 

Kanal D a fost al treilea pe podium, cu o medie de 92.000 de persoane. 

Digi Sport 1 a fost a patra cea mai urmărită televiziune, cu o medie de 70.000 de persoane, în prime-time în aprilie. Cifrele au fost în creştere. 

Ce au făcut televiziunile de ştiri: 

  • România TV- 41.000 media de telespectatori în prime-time pe publicul comercial în luna aprilie (-5.000 faţă de luna martie)
     
  • Realitatea Plus - 37.000 (-19.000)
     
  • Antena 3 CNN - 36.000 (-4.000)
     
  • Digi24 - 27.000 (-6.000)
     
  • B1 TV - 11.000 (+1.000)
     
  • EuroNews - 4.000 (-150)
     
  • TVR Info - 1.770 (-700)
     
  • Prima News - 460 (-200)
     
  • Aleph News - 310 (-200)

 

 

 

Audienţa posturilor TV în lunile MARTIE şi APRILIE, în prime-time, la nivel NAŢIONAL:

  NATIONAL PT Mar 2025 Mii persoane Rtg% Share   NATIONAL PT Apr 2025 Mii persoane Rtg% Share
1 Pro TV 1387 7.9 20.1   Pro TV 1256 7.2 19.7
2 Antena 1 849 4.9 12.3   Antena 1 776 4.5 12.2
3 Kanal D 734 4.2 10.6   Kanal D 646 3.7 10.1
4 Realitatea Plus 351 2.0 5.1   Romania TV 342 2.0 5.4
5 Romania TV 349 2.0 5.1   DigiSport 1 307 1.8 4.8
6 DigiSport 1 274 1.6 4   Antena 3 CNN 246 1.4 3.9
7 Antena 3 CNN 271 1.6 3.9   Happy Channel 240 1.4 3.8
8 Happy Channel 258 1.5 3.7   Realitatea Plus 239 1.4 3.7
9 Antena Stars 174 1.0 2.5   Antena Stars 178 1.0 2.8
10 Film Cafe 116 0.7 1.7   Film Cafe 105 0.6 1.6
11 Pro Cinema 114 0.7 1.6   Digi 24 100 0.6 1.6
12 Digi 24 106 0.6 1.5   Pro Cinema 99 0.6 1.6
13 Kanal D2 103 0.6 1.5   Kanal D2 92 0.5 1.4
14 Prima TV 89 0.5 1.3   TVR 2 86 0.5 1.3
15 TVR 2 89 0.5 1.3   TVR 1 84 0.5 1.3
16 Prima Sport 1 83 0.5 1.2   Prima Sport 1 83 0.5 1.3
17 TVR 1 78 0.4 1.1   AMC 76 0.4 1.2
18 AMC 68 0.4 1   National TV 65 0.4 1
19 National TV 65 0.4 0.9   Prima TV 63 0.4 1
20 AXN 60 0.3 0.9   Disney Junior 60 0.3 0.9
21 ETNO 56 0.3 0.8   ETNO 58 0.3 0.9
22 Acasa 54 0.3 0.8   B1TV 57 0.3 0.9
23 B1TV 54 0.3 0.8   Acasa 56 0.3 0.9
24 Cinemaraton 51 0.3 0.7   Cinemaraton 53 0.3 0.8
25 Diva 50 0.3 0.7   AXN 49 0.3 0.8
26 Disney Junior 45 0.3 0.6   Diva 44 0.3 0.7
27 Acasa Gold 33 0.2 0.5   Minimax 32 0.2 0.5
28 DigiSport 2 32 0.2 0.5   DigiSport 2 29 0.2 0.5
29 Minimax 30 0.2 0.4   Cartoonito 27 0.2 0.4
30 Cartoonito 28 0.2 0.4   Eurosport 1 26 0.2 0.4
31 Cartoon Network 28 0.2 0.4   Acasa Gold 26 0.2 0.4
32 Pro Arena 25 0.1 0.4   Favorit TV 25 0.1 0.4
33 Disney 25 0.1 0.4   Cartoon Network 24 0.1 0.4
34 AXN Black 24 0.1 0.3   Disney 23 0.1 0.4
35 Favorit TV 24 0.1 0.3   Nickelodeon 21 0.1 0.3
36 TV1000 21 0.1 0.3   History 19 0.11 0.3
37 Film Mania 20 0.1 0.3   AXN Black 18 0.1 0.3
38 History 20 0.1 0.3   Film Mania 18 0.1 0.3
39 Nickelodeon 19 0.1 0.3   Pro Arena 17 0.1 0.3
40 Nicktoons 19 0.1 0.3   Warner TV 17 0.09 0.3
41 Discovery 18 0.1 0.3   N24 PLUS 16 0.09 0.3
42 Eurosport 1 17 0.1 0.3   Nick JR 16 0.09 0.3
43 Warner TV 16 0.09 0.2   TV1000 15 0.09 0.2
44 Nick JR 13 0.08 0.2   Discovery 15 0.09 0.2
45 DigiSport 3 13 0.08 0.2   DigiSport 3 13 0.08 0.2
46 TVR Info 13 0.08 0.2   TVR Info 13 0.07 0.2
47 N24 PLUS 13 0.07 0.2   TVR 3 12 0.07 0.2
48 TraLaLa TV 12 0.07 0.2   Nicktoons 12 0.07 0.2
49 TVR 3 12 0.07 0.2   BBC First 11 0.06 0.2
50 BBC Earth 11 0.06 0.2   CBS Reality 10 0.06 0.2
51 TeenNick 11 0.06 0.2   AXN White 9 0.05 0.1
52 Comedy Central 11 0.06 0.2   Epic Drama 9 0.05 0.1
53 BBC First 11 0.06 0.2   National Geographic 9 0.05 0.1
54 CBS Reality 10 0.06 0.1   Comedy Central 9 0.05 0.1
55 National Geographic 9 0.05 0.1   Kiss TV 9 0.05 0.1
56 EuroNews 9 0.05 0.1   BBC Earth 9 0.05 0.1
57 Viasat History 9 0.05 0.1   EuroNews 9 0.05 0.1
58 AXN White 9 0.05 0.1   Canal 33 9 0.05 0.1
59 Eurosport 2 8 0.05 0.1   TeenNick 8 0.05 0.1
60 Epic Drama 8 0.05 0.1   TraLaLa TV 8 0.05 0.1
61 Bollywood Clasic 8 0.04 0.1   Nostalgia TV 8 0.05 0.1
62 TVR Folclor 8 0.04 0.1   Viasat Explore 8 0.05 0.1
63 Kiss TV 8 0.04 0.1   TLC 8 0.05 0.1
64 DigiSport 4 7 0.04 0.1   DigiSport 4 8 0.05 0.1
65 TLC 7 0.04 0.1   Metropola TV 8 0.04 0.1
66 Canal 33 7 0.04 0.1   Bollywood Clasic 7 0.04 0.1
67 Metropola TV 7 0.04 0.1   Viasat History 7 0.04 0.1
68 National Geographic Wild 7 0.04 0.1   JIM JAM 6 0.04 0.1
69 Viasat Explore 7 0.04 0.1   National Geographic Wild 6 0.04 0.1
70 JIM JAM 7 0.04 0.1   TV Paprika 6 0.03 0.1
71 Prima Sport 2 6 0.04 0.1   Prima Sport 2 5.37 0.03 0.1
72 TV Paprika 5.86 0.03 0.1   Music Channel 5.09 0.03 0.1
73 AXN Spin 3.85 0.02 0.1   TVR Folclor 4.92 0.03 0.1
74 Prima News 3.31 0.02 0   AXN Spin 4.8 0.03 0.1
75 Prima Sport 3 2.98 0.02 0   Eurosport 2 4.31 0.02 0.1
76 Music Channel 2.85 0.02 0   Prima News 2.81 0.02 0
77 TVR Sport 2.72 0.02 0   TVR Cultural 2.52 0.01 0
78 TVR Cultural 2.16 0.01 0   Magic TV 2.42 0.01 0
79 ZU TV 2.05 0.01 0   TVR Sport 2.34 0.01 0
80 HGTV 2 0.01 0   U TV 2.3 0.01 0
81 Dizi 1.94 0.01 0   Prima Sport 3 2.18 0.01 0
82 A7 TV 1.92 0.01 0   Food Network 1.97 0.01 0
83 Aleph News 1.85 0.01 0   Dizi 1.86 0.01 0
84 Food Network 1.8 0.01 0   ZU TV 1.76 0.01 0
85 Taraf TV 1.55 0.01 0   E! Entertainment 1.65 0.01 0
86 U TV 1.47 0.01 0   Aleph News 1.54 0.01 0
87 Film Box 1.47 0.01 0   HGTV 1.41 0.01 0
88 E! Entertainment 1.28 0.01 0   Taraf TV 1.17 0.01 0
89 Magic TV 1.09 0.01 0   A7 TV 0.93 0.01 0
90 Hit Music 0.94 0.01 0   Atomic TV 0.6 0 0
91 Atomic TV 0.28 0 0   Film Box 0.45 0 0
92 Aleph Business 0.28 0 0   Hit Music 0.44 0 0
93 Rock TV 0.15 0 0   Rock TV 0.25 0 0
94           Aleph Business 0.23 0 0

Sursa: Kantar Media, copyright: ARMA

Audienţa posturilor TV în lunile MARTIE şi APRILIE, în prime-time, în mediul URBAN:

  URBAN PT Mar 2025 Mii persoane Rtg% Share   URBAN PT Apr 2025 Mii persoane Rtg% Share
1 Pro TV 654 6.7 17.7   Pro TV 624 6.4 18.1
2 Antena 1 469 4.8 12.7   Antena 1 432 4.4 12.5
3 Kanal D 312 3.2 8.5   Kanal D 281 2.9 8.1
4 Romania TV 217 2.2 5.9   Romania TV 204 2.1 5.9
5 Realitatea Plus 197 2.0 5.3   DigiSport 1 181 1.9 5.2
6 Antena 3 CNN 180 1.8 4.9   Antena 3 CNN 163 1.7 4.7
7 DigiSport 1 163 1.7 4.4   Realitatea Plus 143 1.5 4.1
8 Happy Channel 145 1.5 3.9   Happy Channel 133 1.4 3.8
9 Antena Stars 81 0.8 2.2   Antena Stars 80 0.8 2.3
10 Digi 24 78 0.8 2.1   Digi 24 69 0.7 2
11 TVR 1 49 0.5 1.3   TVR 1 52 0.5 1.5
12 Pro Cinema 49 0.5 1.3   Prima Sport 1 46 0.5 1.3
13 Kanal D2 47 0.5 1.3   TVR 2 46 0.5 1.3
14 TVR 2 47 0.5 1.3   Kanal D2 45 0.5 1.3
15 Film Cafe 45 0.5 1.2   Film Cafe 43 0.4 1.2
16 AXN 45 0.5 1.2   Pro Cinema 41 0.4 1.2
17 Prima Sport 1 45 0.5 1.2   AXN 38 0.4 1.1
18 Diva 42 0.4 1.1   National TV 38 0.4 1.1
19 Prima TV 42 0.4 1.1   Diva 37 0.4 1.1
20 National TV 40 0.4 1.1   AMC 34 0.4 1
21 AMC 31 0.3 0.9   B1TV 34 0.4 1
22 B1TV 31 0.3 0.8   Prima TV 32 0.3 0.9
23 Acasa 28 0.3 0.8   Disney Junior 28 0.3 0.8
24 Acasa Gold 27 0.3 0.7   Acasa 27 0.3 0.8
25 Cinemaraton 26 0.3 0.7   Cinemaraton 25 0.3 0.7
26 Cartoon Network 22 0.2 0.6   ETNO 22 0.2 0.6
27 ETNO 21 0.2 0.6   Acasa Gold 20 0.2 0.6
28 Disney Junior 21 0.2 0.6   Cartoon Network 18 0.2 0.5
29 DigiSport 2 20 0.2 0.6   Eurosport 1 18 0.2 0.5
30 Disney 18 0.2 0.5   DigiSport 2 18 0.2 0.5
31 Discovery 16 0.2 0.4   Disney 16 0.2 0.5
32 AXN Black 15 0.2 0.4   Nickelodeon 14 0.1 0.4
33 History 14 0.2 0.4   History 14 0.1 0.4
34 TV1000 13 0.1 0.4   Discovery 14 0.1 0.4
35 Eurosport 1 13 0.1 0.3   Minimax 13 0.1 0.4
36 Pro Arena 12 0.1 0.3   AXN Black 13 0.1 0.4
37 Cartoonito 12 0.1 0.3   Warner TV 11 0.11 0.3
38 Nickelodeon 12 0.1 0.3   Pro Arena 10 0.11 0.3
39 Warner TV 11 0.1 0.3   TV1000 10 0.11 0.3
40 Minimax 11 0.1 0.3   Nick JR 10 0.11 0.3
41 Nick JR 11 0.1 0.3   Film Mania 10 0.1 0.3
42 Film Mania 10 0.1 0.3   BBC First 10 0.1 0.3
43 Comedy Central 9 0.1 0.3   Cartoonito 9 0.09 0.3
44 TVR Info 9 0.09 0.3   TVR Info 9 0.09 0.3
45 BBC First 9 0.09 0.2   AXN White 9 0.09 0.2
46 Viasat History 8 0.09 0.2   Kiss TV 9 0.09 0.2
47 DigiSport 3 8 0.08 0.2   Epic Drama 9 0.09 0.2
48 CBS Reality 8 0.08 0.2   Comedy Central 8 0.08 0.2
49 AXN White 8 0.08 0.2   DigiSport 3 7 0.08 0.2
50 National Geographic 8 0.08 0.2   National Geographic 7 0.08 0.2
51 EuroNews 7 0.08 0.2   TLC 7 0.08 0.2
52 Epic Drama 7 0.08 0.2   EuroNews 7 0.07 0.2
53 BBC Earth 7 0.07 0.2   TVR 3 7 0.07 0.2
54 TraLaLa TV 7 0.07 0.2   Viasat Explore 7 0.07 0.2
55 Kiss TV 7 0.07 0.2   DigiSport 4 6 0.07 0.2
56 Eurosport 2 7 0.07 0.2   Viasat History 6 0.06 0.2
57 TeenNick 7 0.07 0.2   BBC Earth 6 0.06 0.2
58 Favorit TV 7 0.07 0.2   Nicktoons 6 0.06 0.2
59 Nicktoons 6 0.06 0.2   Nostalgia TV 5.67 0.06 0.2
60 TLC 6 0.06 0.2   Metropola TV 5.51 0.06 0.2
61 DigiSport 4 5.93 0.06 0.2   Favorit TV 5.42 0.06 0.2
62 N24 PLUS 5.76 0.06 0.2   CBS Reality 5.35 0.05 0.2
63 TVR 3 5.22 0.05 0.1   TV Paprika 5.01 0.05 0.1
64 Viasat Explore 5.13 0.05 0.1   N24 PLUS 4.92 0.05 0.1
65 Metropola TV 4.8 0.05 0.1   Canal 33 4.69 0.05 0.1
66 TV Paprika 4.74 0.05 0.1   TeenNick 4.66 0.05 0.1
67 Bollywood Clasic 3.92 0.04 0.1   Prima Sport 2 4.08 0.04 0.1
68 National Geographic Wild 3.72 0.04 0.1   TraLaLa TV 3.97 0.04 0.1
69 Prima Sport 2 3.34 0.03 0.1   National Geographic Wild 3.92 0.04 0.1
70 Canal 33 3.13 0.03 0.1   AXN Spin 3.8 0.04 0.1
71 TVR Folclor 3.09 0.03 0.1   Eurosport 2 3.66 0.04 0.1
72 JIM JAM 2.74 0.03 0.1   Music Channel 3.62 0.04 0.1
73 AXN Spin 2.71 0.03 0.1   Bollywood Clasic 3.22 0.03 0.1
74 Prima News 2.64 0.03 0.1   JIM JAM 2.21 0.02 0.1
75 Music Channel 2.24 0.02 0.1   TVR Cultural 2.2 0.02 0.1
76 HGTV 1.97 0.02 0.1   Prima News 2.09 0.02 0.1
77 TVR Cultural 1.76 0.02 0   Magic TV 1.68 0.02 0
78 Prima Sport 3 1.74 0.02 0   Food Network 1.67 0.02 0
79 Food Network 1.43 0.01 0   TVR Folclor 1.61 0.02 0
80 TVR Sport 1.41 0.01 0   Prima Sport 3 1.49 0.02 0
81 Dizi 1.29 0.01 0   E! Entertainment 1.46 0.01 0
82 Aleph News 1.27 0.01 0   Dizi 1.46 0.01 0
83 Taraf TV 1.15 0.01 0   TVR Sport 1.41 0.01 0
84 E! Entertainment 1.11 0.01 0   HGTV 1.38 0.01 0
85 Magic TV 0.99 0.01 0   ZU TV 1.27 0.01 0
86 U TV 0.98 0.01 0   Aleph News 1.1 0.01 0
87 Film Box 0.9 0.01 0   U TV 1 0.01 0
88 A7 TV 0.62 0.01 0   A7 TV 0.56 0.01 0
89 ZU TV 0.61 0.01 0   Hit Music 0.39 0 0
90 Hit Music 0.46 0 0   Atomic TV 0.35 0 0
91 Aleph Business 0.24 0 0   Taraf TV 0.32 0 0
92 Atomic TV 0.16 0 0   Rock TV 0.23 0 0
93 Rock TV 0.12 0 0   Film Box 0.2 0 0
94           Aleph Business 0.13 0 0

Sursa: Kantar Media, copyright: ARMA

 

Audienţa posturilor TV în lunile MARTIE şi APRILIE, în prime-time, în mediul COMERCIAL URBAN 21-54 ANI:

 

FIELD1 COMERCIAL PT Mar 2025 Mii persoane Rtg% Share FIELD6 COMERCIAL PT Apr 2025 Mii persoane Rtg% Share
1 Pro TV 303 6.6 22.5   Pro TV 279 6.1 22.7
2 Antena 1 206 4.5 15.3   Antena 1 179 3.9 14.6
3 Kanal D 101 2.2 7.5   Kanal D 92 2.0 7.5
4 DigiSport 1 67 1.5 5   DigiSport 1 70 1.5 5.7
5 Realitatea Plus 56 1.2 4.1   Romania TV 41 0.9 3.4
6 Romania TV 46 1.0 3.4   Realitatea Plus 37 0.8 3
7 Antena 3 CNN 40 0.9 3   Antena 3 CNN 36 0.8 3
8 Happy Channel 38 0.8 2.8   Happy Channel 33 0.7 2.7
9 Digi 24 33 0.7 2.4   Digi 24 27 0.6 2.2
10 Antena Stars 22 0.5 1.6   Antena Stars 22 0.5 1.8
11 Pro Cinema 21 0.5 1.6   Film Cafe 18 0.4 1.5
12 Film Cafe 21 0.5 1.6   Pro Cinema 18 0.4 1.5
13 Prima Sport 1 19 0.4 1.4   AMC 17 0.4 1.4
14 AXN 19 0.4 1.4   Prima Sport 1 17 0.4 1.4
15 Prima TV 18 0.4 1.3   TVR 1 16 0.4 1.3
16 AMC 17 0.4 1.3   AXN 14 0.3 1.2
17 TVR 1 15 0.3 1.1   Kanal D2 13 0.3 1.1
18 Kanal D2 13 0.3 1   Prima TV 12 0.3 1
19 National TV 13 0.3 1   Cinemaraton 12 0.3 1
20 Acasa Gold 12 0.3 0.9   National TV 12 0.3 0.9
21 Cinemaraton 12 0.3 0.9   Disney Junior 11 0.3 0.9
22 B1TV 10 0.2 0.7   B1TV 11 0.2 0.9
23 TVR 2 9 0.2 0.7   TVR 2 9 0.2 0.8
24 Discovery 9 0.2 0.7   DigiSport 2 7 0.2 0.6
25 Disney Junior 8 0.2 0.6   Diva 7 0.2 0.6
26 TV1000 7 0.2 0.6   Discovery 7 0.2 0.6
27 DigiSport 2 7 0.2 0.5   ETNO 7 0.2 0.6
28 Diva 7 0.2 0.5   Acasa Gold 7 0.2 0.6
29 Cartoon Network 7 0.1 0.5   Cartoon Network 7 0.2 0.6
30 History 7 0.1 0.5   History 7 0.1 0.5
31 ETNO 6 0.1 0.5   Disney 6 0.1 0.5
32 Comedy Central 5.16 0.1 0.4   Nickelodeon 6 0.1 0.5
33 Viasat History 4.76 0.1 0.4   TV1000 5.54 0.1 0.5
34 Minimax 4.73 0.1 0.4   Comedy Central 5.05 0.11 0.4
35 Cartoonito 4.71 0.1 0.3   Minimax 4.89 0.11 0.4
36 Nickelodeon 4.38 0.1 0.3   BBC First 4.48 0.1 0.4
37 Acasa 4.3 0.09 0.3   National Geographic 4.32 0.09 0.4
38 TraLaLa TV 4.28 0.09 0.3   TLC 4.2 0.09 0.3
39 National Geographic 4.17 0.09 0.3   Nick JR 4.07 0.09 0.3
40 EuroNews 4.17 0.09 0.3   Kiss TV 4.04 0.09 0.3
41 AXN Black 4.15 0.09 0.3   EuroNews 4.01 0.09 0.3
42 Film Mania 4 0.09 0.3   Cartoonito 3.98 0.09 0.3
43 Pro Arena 3.95 0.09 0.3   Viasat History 3.79 0.08 0.3
44 Kiss TV 3.79 0.08 0.3   Film Mania 3.78 0.08 0.3
45 Nick JR 3.73 0.08 0.3   Eurosport 1 3.75 0.08 0.3
46 Warner TV 3.69 0.08 0.3   Warner TV 3.75 0.08 0.3
47 Disney 3.53 0.08 0.3   Acasa 3.44 0.07 0.3
48 AXN White 3.41 0.07 0.3   AXN White 3.27 0.07 0.3
49 Nicktoons 3.11 0.07 0.2   DigiSport 3 3.12 0.07 0.3
50 Eurosport 2 3.07 0.07 0.2   Pro Arena 2.98 0.06 0.2
51 Epic Drama 3.02 0.07 0.2   Viasat Explore 2.94 0.06 0.2
52 DigiSport 3 2.91 0.06 0.2   AXN Black 2.82 0.06 0.2
53 BBC First 2.91 0.06 0.2   Nicktoons 2.74 0.06 0.2
54 Eurosport 1 2.8 0.06 0.2   TraLaLa TV 2.65 0.06 0.2
55 Viasat Explore 2.72 0.06 0.2   Epic Drama 2.64 0.06 0.2
56 TVR Info 2.49 0.05 0.2   Metropola TV 2.52 0.05 0.2
57 TLC 2.44 0.05 0.2   Music Channel 2.33 0.05 0.2
58 DigiSport 4 2.31 0.05 0.2   National Geographic Wild 1.9 0.04 0.2
59 N24 PLUS 2.07 0.05 0.2   DigiSport 4 1.83 0.04 0.1
60 National Geographic Wild 2.04 0.04 0.2   TVR Info 1.77 0.04 0.1
61 Metropola TV 1.93 0.04 0.1   Prima Sport 2 1.75 0.04 0.1
62 CBS Reality 1.79 0.04 0.1   TV Paprika 1.62 0.04 0.1
63 Music Channel 1.74 0.04 0.1   Eurosport 2 1.55 0.03 0.1
64 BBC Earth 1.64 0.04 0.1   Nostalgia TV 1.53 0.03 0.1
65 Bollywood Clasic 1.51 0.03 0.1   CBS Reality 1.47 0.03 0.1
66 TeenNick 1.47 0.03 0.1   AXN Spin 1.42 0.03 0.1
67 TV Paprika 1.44 0.03 0.1   Bollywood Clasic 1.4 0.03 0.1
68 Prima Sport 2 1.38 0.03 0.1   BBC Earth 1.36 0.03 0.1
69 AXN Spin 1.22 0.03 0.1   TVR 3 1.34 0.03 0.1
70 HGTV 1.18 0.03 0.1   N24 PLUS 1.27 0.03 0.1
71 JIM JAM 1.02 0.02 0.1   JIM JAM 1.26 0.03 0.1
72 TVR 3 0.86 0.02 0.1   TeenNick 1.04 0.02 0.1
73 Prima Sport 3 0.86 0.02 0.1   Favorit TV 0.96 0.02 0.1
74 Canal 33 0.76 0.02 0.1   Canal 33 0.9 0.02 0.1
75 TVR Folclor 0.76 0.02 0.1   Food Network 0.86 0.02 0.1
76 Favorit TV 0.74 0.02 0.1   Magic TV 0.76 0.02 0.1
77 Film Box 0.69 0.02 0.1   Prima Sport 3 0.72 0.02 0.1
78 Prima News 0.67 0.01 0   U TV 0.68 0.01 0.1
79 Magic TV 0.58 0.01 0   HGTV 0.61 0.01 0.1
80 U TV 0.54 0.01 0   TVR Cultural 0.59 0.01 0
81 Aleph News 0.53 0.01 0   ZU TV 0.46 0.01 0
82 E! Entertainment 0.52 0.01 0   Prima News 0.46 0.01 0
83 ZU TV 0.37 0.01 0   E! Entertainment 0.45 0.01 0
84 Food Network 0.36 0.01 0   TVR Sport 0.34 0.01 0
85 TVR Sport 0.34 0.01 0   Aleph News 0.31 0.01 0
86 Hit Music 0.29 0.01 0   TVR Folclor 0.28 0.01 0
87 TVR Cultural 0.18 0 0   Hit Music 0.21 0 0
88 Taraf TV 0.14 0 0   Taraf TV 0.15 0 0
89 Atomic TV 0.12 0 0   Atomic TV 0.15 0 0
90 Aleph Business 0.11 0 0   A7 TV 0.06 0 0
91 A7 TV 0.06 0 0   Aleph Business 0.05 0 0
92 Rock TV 0.05 0 0   Film Box 0.05 0 0
93 Dizi 0.03 0 0   Rock TV 0.02 0 0
94           Dizi 0.01 0 0

Sursa: Kantar Media, copyright: ARMA

 

 
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

sus