Skip to main content

AUDIENŢE. Singur Acasă 2 - Home Alone a lăsat restul lumii în urmă! Audienţele Pro TV, de peste trei ori mai mari decât locul doi

 
AUDIENŢE. Singur Acasă 2 - Home Alone a lăsat restul lumii în urmă! Audienţele Pro TV, de peste trei ori mai mari decât locul doi

AUDIENŢE Singur Acasă 2. Iar. Şi (iar) audienţe ...de milioane. A doua parte a clasicei serii i-a ţinut şi în acest an, pe Pro TV, pe cei mai mulţi români care aveau televizoarele deschise.

Publicitate

Ca şi anul trecut, Singur Acasă 2 - Pierdut în New York (dat sâmbătă, 13 decembrie), a scos audienţe mai mari decât prima parte, difuzată săptămâna trecută.

Câţi, mai exact?

S-au uitat la Singur Acasă 2 aproape două milioane de români în fiecare minut, între 20.00 şi 22.30. Cât de departe a fost Kevin faţă de restul lumii? Cifrele au fost de peste trei ori mai mari decât Kanal D (locul al doilea) şi de patru ori în comparaţie cu Antena 1.

Audienţe mari şi la oraşe, unde Home Alone 2 a fost la un (foarte) mic pas de un milion de telespectatori în medie pe minut. Şi aici se menţine distanţa: cifre de trei ori peste Antena 1, locul doi pe interval.

Citeşte şi: S-a uitat lumea la Singur Acasă - Home Alone 1? Şi încă cum! Clasicul film a lăsat în urmă celelalte posturi, într-o seară cu FCSB - Dinamo şi finală The Ticket

Pe publicul comercial al Pro TV este de notat cota de piaţă (vorbim de segmentul 21-54 de ani naţional ABCD). "Felia" lui Kevin a fost de 35%. Cu alte cuvinte, dintre cei care aveau televizorul deschis, unul din trei a ales să (re)vadă aventurile din New York.

În cifre absolute, media a fost de 720.000 de telespectatori pe segmentul comercial. 

Vezi şi: 2024 - Singur Acasă 2, mai mulţi români la TV decât la prima parte! Realitatea, cifre la jumătate faţă de ediţia cu Călin Georgescu

Audienţa posturilor TV sâmbătă, 13 decembrie 2025, pe intervalul Singur Acasă 2 (20.00-22.30), la nivel NAŢIONAL:

1. Pro TV - 1.930.000 de telespectatori (11,1 rtg, 27,8 share)

2. Kanal D - 645.000 (3,7 rtg, 9,3 share)

3. Antena 1 - 565.000

4. Digisport - 430.000

5. România TV - 370.000

6. Antena Stars - 295.000

Audienţa posturilor TV sâmbătă, 13 decembrie 2025, pe intervalul Singur Acasă 2 (20.00-22.30), în mediul URBAN:

1. Pro TV - 995.000 de telespectatori (10,1 rtg, 27,5 share)

2. Antena 1 - 305.000 (3,1 rtg, 8,4 share)

3. Kanal D - 260.000

4. Digisport - 250.000

5. România TV - 215.000

6. Antena 3 - 140.000

Audienţa posturilor TV sâmbătă, 13 decembrie 2025, pe intervalul Singur Acasă 2 (20.00-22.30), pe Segmentul COMERCIAL:

1. Pro TV - 720.000 de telespectatori (11,5 rtg, 35 share)

2. Antena 1 - 210.000 (3,3 rtg, 10,2 share)

3. Kanal D - 185.000

4. DigiSport - 125.000

5. Antena Stars - 55.000

6. Digisport - 55.000

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

sus